cosesc liniști

acum că am rămas singuri de-a dura cu luna să mă dau din nou îmi vine să vărs ploaia cu cerbii ei cu tot să-ți șterpelesc privirea să pot și iar să pot să las sub piele să-mi cânte un contrabas acum că am rămas singuri pot să îți adorm într-un chenar și în privirile noastre înfipte una într-alta sau în balele de aur ale zeilor cărora noi oamenii le spunem așa de în limba română ZORI rănii mele îi cresc unghii pe margini de acolo de unde nimeni nu se mai aștepta la ceva acum că am rămas singuri trebuie să știi că aseară mi-am pierdut ploaia la poker și-am plecat goală atârnată de bucata mea de zid smulsă din peretele unei case în care miroase încă a tata aș putea oricând să o cumpăr înapoi știu locul în care ai ascuns-o atunci am primit la schimb un soi de zvârcolire într-o gogoloaie mare de lumină acum că am rămas singuri te voi înțepa în ochi cu penița aceasta ca să citești printre rânduri tot ceea ce nu am știut să îți spun în cele din urmă de toate acestea vom scăpa în zorii ciufuliți ai lui octombrie poetul moare spânzurat la capăt de vers vin cu propriul meu cap de lume botezător pe-o tipsie de gând și să-ți mai spun ceva în urma ta am plâns și-am adormit