Viață pe ziduri

iata inca un text de remarcat, ce as sugera, sa schimbi putin aici>
(de bărbat obosit să-și mai care
în dinți cocoașa păcatelor (caci mi se pare o situatie cacofonica)in rest e bine, imagini, o ascutire in gest, ca si cand ai ascuti o aura.Astea mi-au placut cel mai mult, cu toate ca si inceputul e interesant, dar spun prostii, nu ma mai lua in seama, rar sriu comentarii, nu le pot s., si reactionez la text ca la o minune, mai mult cu inima decat cu mintea, si asta e mai mult palavrageala decat comentariu, de ce? ma intrebam cata viata este intr-un poem, adica cata viata din oricare este in poemele tuturor? si atunci numai inima e in stare sa ma lamureasca.

n-ai fost niciodată copia perfectă
a vreunui lucru

de-aceea stau aici după colț
sperând să răsari în curând
pun tâmpla pe asfalt și mă mint
că-ți aud clocotind mersul

dar umbrele nu se țin de
cuvânt niciodată

doar de pereți - să nu cadă

E multă viață din mine aici, Andrei, dar nu aș putea folosi procentaje, e însă destulă viață cât să fie ușor să citești cu inima, cum spui tu și cum fac și eu. Și,da,chiar atunci când am scris am simțit și eu o cacofonie interioară în versul acela, păstrând-o însă de dragul imaginii(de bărbat obosit să-și mai care în dinți povara păcatelor).O să lucrez la ea în curând, când apropierea umbrelor nu o să mai doară. Cât despre reciprocități, eu te-am citit deja ! :)