Dacian Constantin

dar fiind între paranteze, mă fac că nu-l văd.

ai zis foarte bine. despre fericire.

mi-a plăcut și modul în care ai fragmentat textul.

sigur și ferm.

alice, te rog să mă ierți și tu, nu mă pot gândi acum la acest text, pentru că m-am poticnit în următorul, am însă în vedere cu ciocurile și tot ce ai zis și tot ce ați zis, mulțumesc, alice.

ștefania, drumurile se termina uneori inainte sa inceapa. in burta poti sa porti fel si fel de dureri. unii calatori nu au bilet. alina stie sa puna punct.

plus

nu e ușor. nu merge așa. :)

și ne place să ne vedem pe noi în celălalt
cu atât mai mult cu cât poezia e uneori sufletul

mulțumesc, Ștefania.

eu am vorbit serios. am menționat-o pe noemi pentru că ea a zis prima despre un text de-al tău că e grav și nu mi s-a părut corect să o copiez așa, fără să amintesc că sunt de acord cu ea.

da, amănuntul cu tocurile stiletos,
repetiția acestui amănunt
mi se pare că aduce gravitate textului

habarnam cum să explic:
de obicei, știi și tu, lucrurile aparent mărunte spun multe.
și pot fi dureroase deseori.

un amănunt spune despre cât de atent ai fost în momentul ăla.
repetiția unui amănunt atrage și cititorului atenția.

de ce se repetă tocurile stiletos?!
se întreabă el.

pentru că tocurile se înfig tocurile înseamnă mers înseamnă glezne înseamnă feminintate și tot așa. până la, să zicem, o sexualitate dureroasă, dacă vrei.

cred totuși că e stilettos. ca scriere. nu știu sigur, cred, doar.

pentru că am de gând să mă chinui
până elimin orice metaforă sau nu știu
până îmi dau seama, ce vreau de fapt,

până ajung cu scobitul la măduvă
până înțeleg cum e mai bine

căci pianistul exersează de zeci de ori aceeași partitură

când e vorba de cuvânt ai noroc că poți încerca și lucruri noi
nu e nou ce încerc aici, vreau însă să aduc lipsa de metaforă înspre mine
să văd și io așa GOL cum se vede dinspre mine înspre voi

chiar am nevoie de ajutorul vostru, deși știu că sunteți supărați pe mine
nu-s chiar așa rea, mă chinui, uite.

mulțumesc pentru că, într-un fel, v-ați împrietenit cu lumea din acest text.

și

Mișcă nările ca un iepuraș
Clipește ca o veveriță
Agață-te de umerii mei
Urcă-te pe mine ca pe o scăriță

Pentru că adevărul e acolo afară
Și noi suntem aici înăuntru
Și vrem să facem din doi unul singur
Și așa mai departe.

de excentricitități inutile gen

ițite din sumane întunecate
popoare de gânduri

dar altfel cred că e un poem, masha djinn.

aici vezi aici
aș vrea să nu mor
ca să nu se piardă câteva lucruri foarte
frumoase

aș vrea să mă înghită ceva
ceva să mă desființeze
nimeni să nu pice în această capcană
aici este rău.

am putea spune \"alunecând\"?

îmi plac ultimele trei versuri. adică imaginea.

e aceeași idee în două versuri?! că nu înțeleg.
sau sugerezi să elimin \"este frumos\"?

chiar vreau să știu. mulțumesc.

înseamnă că ai fost ironică, ceea ce bine.

de fapt, acum îmi dau seama: finalul chiar asta susține.

ei, da, nu înțeleg de ce am ajuns să trăim vremuri în care să ne fie rușine să spunem \"dragostea mea\", ca nu cumva să sune patetic sau mai știu io cum, când, în schimb, patetismul goliciunii e la orice pas.

de fapt, ăsta chiar e un lucru de care nu ar trebui să ne ferim. știi tu, în dragoste, ca și în război, totul e permis. :)

metaforă, dar în afara ei, în același timp. adică fug de ea și, cumva, nu pot fără ea. vreau s-o fentez. e greu. mulțumesc.

de ce ai zis \"clișeistic vorbind\" ca și cum ar trebui să te aperi?!

de ce să te aperi? de cine?

\"dragostea mea\" nu e un clișeu. prostia e un clișeu.

nu, chiar nu sună clișeistic. sau .... poate tocmai asta ai vrut să arăți :)

\"Prin Natură pictorii își reprezintă tot ceea ce Bunul Dumnezeu a făcut el însuși sau ar fi putut face, ținând seama de împrejurări. Un gard, o casă, o fântână - toate aceste lucruri sunt, firește, mai ales de origine omenească. Dar când ele s-au petrecut o bucată de timp în mijlocul peisajului, astfel că au preluat anumite însușiri de la copaci și de la tufișuri și de la celelalte din preajma lor, atunci ele intră deopotrivă în stăpânirea lui Dumnezeu și, prin aceasta, și în proprietatea pictorului. Căci Dumnezeu și artistul au aceleași putințe și aceeași sărăcie, după caz. \" Rainer Maria Rilke, dar rupt din context.

și

\"L-am întrerupt: - A fost o vreme când oamenii îl îngropau pe Dumnezeu în cer, asta e adevrat. - Și acum e altfel? întrebă el, ciudat de trist. Eu continuai: - Odată arunca fiecare câte un pumn de cer peste el, știu. Dar atunci, la drept vorbind, el nu mai era acolo, sau poate totuși ... Ezitai\"

dar nu asta e problema, pentru că ideea e frumoasă, oricum.

ci, mai degrabă, acest \"luminând viitorul\". altceva decât \"luminând\" ca să nu sune a \"viitor luminos\"?!

Ștefan, mulțumesc pentru remarca asta care îi aduce textului un pic de lumină.
Da, în gât simt eu că se adună emoțiile, nodurile, toate cele care te împiedică uneori să mai articulezi ceva.

Sunt atentă la ce emit. Promit. Mulțumesc, Ștefan, pentru bunăvoință.

Norocul meu este că, steluțistă fiind la un moment dat, pot să îți dau dreptate și să zic că, din punct de vedere regulamentar, poate Alice nu a argumentat cum se cere. Despre asta, dacă are timp, va spune ea. Pentru mine, rezonanța ei la aspecte importante din textul meu a valorat mult. Cu sau fără steluță.

Despre prima ta remarcă: dacă te uitai un pic mai sus - și te-ai uitat, e limpede - am vorbit cu Liviu Nanu despre asta, \"chipul tău este frumos ca după ce faci dragoste\", sugestia lui a venit să completeze ce simțeam și eu, am răspuns deja că deocamdată nu am găsit o variantă mai bună și voi reveni asupra ei, când am idei, mulțumindu-mă cu faptul că e o exprimare firească. Adică așa spunem de obiecei. Notez că după logica ta, firescul este clișeistic.

Despre \"degajă o forță\" nu știu ce să zic. Dacă am stat la trecerea de pietoni și am simțit frâna tirului, degajând o forță, eu, Luminița, nu pot minți și născoci altceva, pentru că nu am de ce. Mizez mai mult pe experiența pe care sunt sigură că a avut-o și cititorul meu în acest sens, stând la trecerea de pietoni adică, lucru care, de altfel, mi-a fost confirmat de câțiva comentatori și de unii care n-au comentat aici. Pe mine mă susține în expresia asta experiența comună, cum am mai zis pe care, deci, nu puteam să o redau decât cu mijloace comune. N-am nicio problemă cu asta. Nu e mai puțin valoros.

Apoi argumentul \"Neeeeeh\" pentru ineficiența adjectivului \"topite\" este o alintătură și nu îl pot lua în seamă. În primul rând, nu ai înțeles că iubirea e cea topită pe ziduri, nu glandele sunt topite; iubirea se topește pe ziduri, Luminița, când ești lipită cu spatele de zidul rece al unei clădiri și e noapte și respiri și transpiri pentru că nu ești singură acolo și pentru că săruturile te topesc și în urma ta rămâne un contur viu despre care, iată, eu am ales să scriu pentru că trăiesc. Nasol, nu? :)

Apoi, degeaba oftezi, pentru că \"degajă o forță PE CARE o simți în gât\" este o exprimare corectă gramatical, comparativ cu varianta ta \"degajă o forță CE o simți în gât\" - o greșeală comună și gravă - la nivelul tău - asupra căreia s-a tot discutat în țara asta. Știi ceva?! N-am chef să ți-o explic pentru că mi se pare jenant să îmi vii cu argumente din astea după Neeh. Studiază și mai vorbim, ok?!

Cât despre stângăciile stilistice \"ca o / ca un \", adică elemente care compun o comparație, am explicat mai sus de ce am nevoie de ele. Tot atunci am recunoscut și supunerea textului unei analize ulterioare, dar din acest punct de vedere, strict tehnic, nicidecum stilistic, după cum și antecomentatorii tăi au subliniat. Așa că îi repeți pe ei într-un mod mai prost și, implicit, inutil. Pentru mine, vreau să zic.

De ce vreau \"asemeni UNEI haine\". Pentru că așa vreau eu, cu articol nehotărât. Pentru că nu-mi place \"hainei\", de exemplu, ca și sonoritate. Mi se pare aberant să explic asta.

Despre sugestia ta, în loc de
\"Un zâmbet de care îmi voi aminti toată viața. Ca un tatuaj în interiorul burții\"

să aleg

\"Un zâmbet pentru toată viața, tatuat în interiorul burții\"

pot spune doar că, astfel, dacă ești un pic atentă,
îți poți demonstra și singură, o dată în plus,
cât de importantă mi-a fost alegerea comparației,
ca să nu am ca rezultat o metaforă, MULT MAI SLABÃ.

În varianta ta, zâmbetul e tatuat în interiorul burții.
În varianta mea, zâmbetul e doar de neuitat. Urmează punct. Dar asemănător cu un tatuaj în interiorul burții. Care, deci, există sau nu. Aici îi stă forța. Ca și cum chiar ar exista un astfel de tatuaj. Și cititorul se întreabă asta. Există oare un loc , din interior, unde astfel de lucruri rămân?

Pe scurt, Luminița, te-ai aflat în treabă doar ca s-o sancționezi pe Alice, cred, sau pentru că nu îți place textul ăsta, ok, dar pentru mine, părerea ta este egală cu zero pentru că se vede că e născocită sau, și mai simplu, (și cu asta ne înțelegem) pentru că avem viziuni diferite asupra modului de fragmentare a unui text, asupra alegerilor stilistice, precum și asupra subiectelor care merită să facă obiectul unui text.

cel mai mult mi-a plăcut asta: \"Trăiască poezia și la gară!\" .

chintesență, nu alta. :P

să continui textul, m-am crăcănat de râs, ca să zic așa.
și ca orice text umoristic, are și o chestie tristă în el, la un moment dat,
sau, mă rog, numai o opsedată ca mine vede așa.

de altfel, cum să zic, ideea e faină pentru că sexul rezolvă multe dintre frustrările poeților și poeții sunt și ei oameni. tuțidaiseama ce texte ar scrie oamenii care ar face sex de calitate regulat? :)

n-ar mai avea timp de aiureli și când ar scrie, ar scrie orgasmatic, dintr-o zvâcnire. :)

felicitări pentru curajul de a cere \"sânge proaspăt\", cerere destul de lojică în economia problemei. :)

sunt de acord că acest \"chipul tău este frumos ca după ce facem dragoste\" --- sună un pic aiurea, dar crede-mă că nu am găsit altceva, cel puțin nu de câteva zile până azi. poate azi. dar, dacă e să o luăm după cum zicem, așa zicem. altfel, ar trebui să fac o parafrazare de genul \"chipul tău este frumos așa cum este după ce facem dragoste\" - îl repet pe \"este\" și iar nu-mi place, daaaaaaaar, voi medita:)

\"asemenea unui tir de mare tonaj\" iar nu-mi sună corect. am verificat, și \"asemeni\" e și el adverb la locul lui. acum, nu știu.

cu finalul diluat, adică pseudofilosofat, nu mă împac nici io foarte bine, însă au fost oameni care au zis că îi ok, cel mai probabil voi scoate:

\"Să ajungi doar acolo unde îi ești cuiva drag.Cu timpul îți dai seama
că există ceva în noi care rezistă. Care nu se dăruiește niciodată.\"

sau le voi înlocui cu imagini. simțeam totuși că am nevoie de o astfel de diluare pentru ultima imagine pe care am vrut-o un pic, măcar un pic, de pus pe gânduri. tulburătoare și înțepăcioasă. desigur, mai gândesc peste câteva zile că acum, zău, nu prea-mi dau seama. sunt prea lipită de el. de text.

vorbești mult și spui vrute și nevrute
și nu te concentrezi

pentru că MUȘCÃ.

mă gândesc la un mic detaliu, adică \"se întâmplă\" ca și cum ar fi mai hotărât, mă gândesc.

în rest, ți-am zis, mi-e frică rău pentru că e un poem puternic despre cum suntem când nu ne este.