Cristina Sirion

george

\"tierra caminanta\" - am citit, foarte fain. O reverentza. :o)
Multumesc, pacat ca n-am cum altfel decat c-un cuvant comun.

catalin

Imi amintesc de \"spalarea cu pietre\" si-ti inteleg deruta. Cuvantul in sine nu-mi reamintesc sa-l fi intalnit in nimic din ce-am citit din Nichita, dar daca ma ajuti, iti multumesc anticipat. Poezia lui e plina de \"pietre\" pe de alta parte, si totusi e un cuvant folosit de atatia \"nichita\" incat as reusi sa ma pierd suficient de modest printre. Multumesc de trecere.

Am avut impresia ca totul s-a desfasurat pe un ecran, ca un fel de film studentesc, in care toate detaliile isi au rostul lor. Din pacate trebuie sa fii intr-o stare foarte deschisa ca sa nu dea impresia de obositor, insa, cinstit - eu n-as renunta la ele. Cateva bucati (o gramada, de fapt) m-au impresionat in mod deosebit, se aprind pe tot parcursul ca niste neoane. Le redau pentru o mai buna intelegere:

\"hainele mele sunt niște ierburi urît mirositoare
sunt o plantație\"

\"gunoierii spală pubele mașina lor verde seamănă cu o cutie de cadouri
nicio floare nu am să-ți dau azi\"

Excelenta imbricarea ideii in idee, cu rasucire de 180 de grade si doza de amaraciune servita barbateste, fara niciun soi de patetism.

\"și dacă mă doare cînd pleci nu trebuie să știi
și dacă mă bucur cînd te întorci nu trebuie să știi\"

Mi-a placut cum ai inserat pauza de un rand, iti jur ca mie si asta mi s-a parut ca a contribuit - tind sa cred ca foarte voit! - la transmiterea mesajului.

\"numai eu trag de timp ca de fusta mamei\"

\"nepuința mea mă irită
încerc să fac un tată imaginar
neputința asta mă bîntuie\"

Ultimele doua citate sunt ca doua randuri intr-o matrice care te aduc aproape de cititor, ca si cum i-ai pune un acoperis deasupra capului si v-ati infrati intr-un soi de experienta comuna.

\"dimineața e o aglomerație de confuzii oare ce am visat
dumnezeule nici măcar de asta nu mai sunt în stare\"

Iarasi, cum spun americanii, \"I\'ve been there\", un pic mai mult decat \"am trecut prin asta\", am simtit asta, ceea ce are mai putina importanta decat faptul ca reusesti sa-ti aduci cititorul acolo unde vrei.

\"sila asta e un copil extrem de educat
mă întreabă timid dacă poate să intre
îi spun intră și mă deschid mecanic\"

\"iar eu îți spun ție că nu mă doare
totul e un sincron perfect
tu mă simți eu te simt restul e doar anamneză
îți spun sincer că nu mă doare\"

\"cînd dormi nu mai ești femeie ești toate locurile
mă întreb oare cîte brațe îmi vor mai crește
să-ți fie bine\"

Ce frumos, realmente ultimele (iarasi, doua) bucati citate le poti repeta cu ochii inchisi.

Cum ziceam, n-as renunta la detalii.
Dar data viitoare as face un experiment si-as pastra numai scheletul luminos care e intotdeauna in poeziile tale, ma intreb cum ar fi.

ana
Nu cred ca am curaj(aici), e doar un soi de revolta, care cand apare e aproape intotdeauna amestecata in final cu o impaciuire dragastoasa aproape gretoasa. Ceea ce se leaga destul de bine de ideea ca Dumnezeu e o notiune personala, mie-mi aminteste de crengile care trosnesc sub picioare prin padure. Adancesc linistea si o sfarsesc in acelasi timp.

dana
Ai dreptate cu titlul. A fost cautat sa fie cat mai anost, ca o pedeapsa. Citisem un comentariu la un moment dat (la o poezie a altcuiva, dar mi-a ramas in minte)care spunea ca unele poezii se \"vand\" mai mult prin titlu si cred ca m-am intimidat. :o)

sorin
E amuzanta perceptia despre rasucirea deschiderilor, bineinteles, intr-un sens dincolo de comentariu, undeva in mine. Pentru ca poezia asta parea sa nu gaseasca iesirile, parca era un cuvant intr-un om mut. Probabil ca a cazut multa tencuiala pana si-a facut loc. Tot ce mi-am dorit era sa primeasca un comentariu, unul. E ciudat sa-ti multumesc pentru felul in care simti, dar imi aduce bucurie si-atunci o fac. Multumesc.

mihai
Eu sunt plina de iluzii, o baloana. :o)
Cinstit, depinde cum vrei sa-ti numesti imprejmuirile, pana la urma si iluzia e tot un cuvant.

catalin
Michaux: habar n-am de formularea aceea. Probabil ca ne invartim cu totii in cerc, cu mici scapari in afara lui. De obicei insa apropierile de genul asta ma bucura, e ca si cum mi-as incalzi mainile la un foc autentic.
Sensibilitatea aceea - nu renunt la ea, imi place sa o amestec cu pietre, e ca un efect de julitura. Dar vad pointul.
Ca nu se leaga, nu stiu, e greu sa-mi dau seama. Cioran spunea ca uneori nu gandim liniar si ascendent ci cumva in spirala descendenta, pana cand adevarul se spune singur. Dar inca incerc sa ma tin de promisiune, cross my heart. :o)

E indiscutabil frumoasa. E o stare. Frumos legata de titlu, cu trimiterea facuta la punctele cardinale. Cumva distilata, suficienta, fara inutilitati, fara lipsuri. Si finalul spus simplu, \"Antoane\", nu stiu cum, parca te prinde de inima.

Are ceva teribil de atragator poezioara asta. Trebuie luata la pachet, zambita, lasata in extravaganta ei. Mi-a placut in mod interzis, asa cum iti plac golanii la colt de strada. Are nu stiu-ce si nu-stiu-cum, un fel de originalitate de ghetou. Suficient de puternica, ca sa ma faca sa scormonesc inapoi dupa ea. :o)

Scrisesem si eu ceva cu \"buna\" acum o saptamana, cred, e pe-aici pe undeva. Am fost pe aceeasi lungime de unda. Culmea e ca bunicii nu cred ca i-am zis \"buna\" vreodata, dar am tanjit sa-i spun. Mi-a placut mult ultima strofa. E faina toata, dar m-am obisnuit sa vad frumusete la tine, asa ca am inceput sa remarc numai ce mi se pare izbitor.

\"de două ori pe zi își taie venele
în muchia de sticlă a orizontului\" e o idee care tind sa cred ca bantuie prin lume, nu in sensul de comuna, nicicum, in sensul de inviata cumva dintr-un soi de neclintire in care altele inca mai zac. Spun asta fiindca am recunoscut-o ca si cum a trecut la un moment dat prin mine si-am recunoscut un prieten vechi, Malraux spunea ca moartea infrateste, acum ma gandesc ca si ideile pot face asta, dupa cum \"acasa\" nu-i neaparat un loc anume ci acel ceva in care te simti bine. Poemul pare construit ca un soi de pregatire pentru forta pe care i-o da finalul \"atât cât să își amintească de ce a inventat/ moartea ca soluție finală\". Te lasa pe ganduri, e bine.
Am citit din nou cu placere.

Multumesc, Ela.

catalin
Dupa ce am terminat poezia asta, m-am gandit la tine. De aceea tind sa cred ca ai dreptate, daca am inceput sa stiu ce-i in neregula inca dinainte. Oricum, ma straduiesc sa tin cont de obiectiile tale de fiecare data, pornesc in ideea asta si-ajung tot \"bauta\" la final. :o)
E foarte greu sa pastrez o singura directie, nu stiu de ce - caracteristica feminina? Multumesc de semn, ma incurajeaza sa mai incerc.

silviu
Mi-a placut ca ti-am starnit entuziasmul, si-uite ca pentru asta nici nu stiu sa-ti multumesc destul!

florin
Iarasi mi-ai ghicit intentiile, ma simt totusi vinovata pentru ca ar trebui poate sa fie un challenge mai simplu, cum ii spuneam si lui Catalin.
Cel putin analiza asta ai facut-o ca si cum m-ai ghicit in intregime, nu exagerez, sunt surprinsa insa cum prinzi transparentele din oameni. Sincer, nu stiam daca e reusita sau nu, am indoieli intotdeauna, dar intentiile n-as fi stiut sa mi le povestesc mai bine.

Multumesc, voi stiti ca va astept, sper sa nu va plictisiti sa treceti!

Nu mi s-a parut deloc o metafora silita, ba dimpotriva, luata in context si nu separat are o cu totul alta semnificatie, ca si \"dumnezeu e o fată de șaișpe ani care-și aruncă pruncu-n pubelă\". E dura, nemelodioasa poate, dar imi place sangeriul din ea care mi se pare ca atinge punctul maxim in final \"dar nu e după voia mea/ și-a băut pînă-a căzut peste mese/ în cafeneaua actorilor\".
E un altfel de poezie, care nu urmareste sa-ti faca ziua mai frumoasa ci mai degraba te sfredeleste, iar surprinzatoare nu mi s-a parut neaparat senzatia respectiva ci cum se asociaza mesajului: \"aș putea scrie un milion de versuri memorabile/ n-aș avea nimic/ aș putea minți într-un milion de feluri
n-aș avea nimic/\". Majoritatea poeziilor de gen imi par oarecum maimutareli cotidiene, aici nu exista insa niciun fel de gratuitate. O singura dilutie, dar care ajuta la formarea atmosferei si as lasa-o asa cum e\" fiul n-o să mă țină de gît în timp ce conduc pe autostrada bucurești-pitești/ n-o să-mi cînte să nu adorm la volan\". O impresie.

Uneori nu las comentarii pentru a nu da ideea ca as avea preferinte, desi e clar ca am. Si-mi amintesc de un text de-al tau care s-a intamplat ca a primit comentariu negativ, ori sunt absolut sigura - atat cat pot eu judeca o poezie -ca era bun. Atunci m-am gandit exact la asta, ca vei crede ca textul e prost, am vrut sa las mesaj si-am uitat. Ce prostie (a mea), o sa merg in urma. Iti inteleg exact indoiala.
\"aș putea să-ți tai părul și să fug în lume cu el
dar lipsa mea de curaj e proverbială\" - n-am citat, dar parca versurile astea le-am vazut prima oara. Nu cred ca scrii intotdeauna minunat, dar atunci cand o faci esti la mile distanta de asteptari, cel putin ale mele. Si nu e c-ar fi cumva low-standard.

Multumesc, am corectat, uf.
Ai dreptate cu abundenta de imagini, e o meteahna de care nu scap, cam prind omul in iures.
Critica e prietenul meu cel mai bun, pentru asta chiar te iubesc, e un curaj total amical.
M-a bucurat trecerea, privirea analitica, ca au fost parti care ti-au placut si acel \"cu drag\" din final. :o)

Foarte faina toata. Un singur vers - dealtfel reusit - nu mi-a placut fiindca seamana prea mult cu \"agonia\", in sensul ca are cumva ritmul citirilor de aici, in timp ce la tine ma surprinde intotdeauna noul - \"dacă ai ști ce gîndesc probabil ai intra în creierul meu și-ai face dragoste cu toate sinapsele\".
In rest, nu are rost sa-ti spun ce mi-a placut, probabil ca ar ramane foarte putin ce nu.
Inca un poem de insemnat cumva, macar cu o trecere.

Intradevar, minunate imagini, intrebarile finale rotunjesc starea meditativa si per ansamblu poezia iti lasa o impresie perfect finisata. Furnicile cosmice, norii care se odihnesc in fotoliu, spinarea lipita de foaie alba, totul mi-a parut nou, proaspat, altfel. De retinut.

ionela
Cu siguranta, te voi astepta. Iti multumesc, ma bucur sincer ca poezia ti-a retinut atentia, iata, a castigat cateva clipe dintr-un om si nu-i putin. Deloc.

cezara
In momentul asta senzatia e ca de la ne-dragoste l-a salvat ce-ai spus despre el. Am avut imaginea unor copii in fata blocului impartind o bucata de paine cu gem. Multumesc de trecere, m-a incalzit.

sorin
Fara cuvinte. Doar o reverentza, pentru ochiul acela pe care-l rotesti pe dinauntru.

victor
O luna rotunda, o paine rotunda, o rotula, o mingiuca. De acord cu tine, suficiente colturi in care ne lasam carnea.
Multumesc, e bine ca te-ai oprit.

mi se pare o poezie nu doar sensibila, dar excelent gasita in imagini.
Finalul e superb, acea \'mergere\' unul intr-altul pana la mustrare.
Incepusem sa ma tem de uzura cuvintelor precum \"flori\" sau \"fluturi\" in poezie, dar ai reusit foarte bine sa le redai tonusul.
Un poem frumos cap-coada, care trancende clar categorisirea simpla de \"sensibil\" sau \"duios\".

O sa incep cu finalul fiindca realmente mi-a lasat ochii aburiti ca dupa o impresie puternica, ca si cum transformarea aceea lenta in sare as fi incercat-o pe mine insami. Absenta purtata pe brate, vietatea devoratoare hranita dimineata cand privesti ochii pustii ai iubitului, sunt efctiv senzatii de o tarie devastatoare, daca te opresti asupra lor la alt nivel decat acela de simpla parcurgere de text. Foarte frumos \"suntem pâini mici din care mai rupem o iarnă\", in aceeasi nota. Intunericul fecund în care se înaintează pe brânci e prima imagine care m-a agatat, o invitatie inspirata de a parcurge poezia, desi am avut impresia ca m-am parcurs cumva indarat pe mine insami, prin timpul \"pierdut în fărâme de viață\" si uite asa m-a ajuns si mesajul lui \"puterea de jos își spune cuvântul\". Pentru mine, oarecum inspaimantator in mesaj, ca o avertizare pierduta. Foarte frumos in intentie si derulare.

e extraordinara, nu gasesc insa o solutie la \"desCAlt CA sa CAlc\", ii da un soi de sacadare care altminteri e in ton cu ideea de vertebre.
Interesanta, m-a lasat oarecum intr-un soi de suspendare.

genunchilor cu narile tremurande.
Poezie delicata, miniaturala. Cred ca as fi renuntat la ultimul vers, e ca o explicatie suplimentara si face trimitere la un loc comun: \"portile inimii\". Cu toate astea, nu m-a deranjat.

Ma intriga si imi place, e o imagine cruda care banuiesc - va fi controversata -dar care pe mine m-a cucerit din prima.
Prima si ultima strofa au un soi de tihna, ca o conversatie cu fata intoarsa pe perna. Mi-au creat o stare interesanta, placuta, din care ramai cu ceva, o idee reziduala: \"și zîmbeai ca și cum ai fi știut/ că noi aveam să murim de multe ori/ dar niciodată împreună\".
Partea centrala si care mi-a placut cel mai mult: \"de asemenea, aveai rezerve față de necesitatea/ ca doi indivizi fără o vină majoră/ să fie îngropați sub bolovani atît de des\".
Sunt la nivel de impresie si nu de analiza, iar aici realmente mi-a facut placere. De aceea nici nu m-am deranjat cu avaliza, daca nu te superi, in fond pentru mine poezia si-a atins scopul.