Cristina-Monica Moldoveanu

Mulțumesc frumos, Antonia, seară frumoasă și bucurie!

Bună seara, Dragoș, îți mulțumesc pentru comentariu și îți doresc vară cât mai bună.

Mulțumesc frumos, domnule Caragea.

PPS: am probleme la degete și nu am verificat comentariul, fiindcă unul mi-a dispărut și am câteva typo neintenționate. Scuze pentru că nu am corectat unele cuvinte.

PS: Mă bucur sincer că ai noroc, pisici foarte tinere, farmacii și medici, ai grijă de el!

Bineînțeles că e adevărat, de ce să nu mărturisească autorul? Există și cărți cinstite sau de mărturisire, dar aici nu e vorba de așa ceva - e un jurnal cu fapte reale, mai mult sau mai puțin neplăcute. Eu am citit Jurnalul Annei Frank la 14-15 ani, era dintre cărțile tatei. Poate cu acea excepție sau cu alte două-trei - literatura memorialistică e mai puțin neagră sau întunecată sau rea decât ficțiunile horror, fantasy, postmoderniste, hiperrealiste etc. și chiar nu prea văd carte bună care să fie luminoasă sau normală, poate cu două-trei excepții, cum ar fi Don Quijote sau disprețuita Pe aripile vântului sau ...Mara de Slavici și în general clasicii, care parcă scriu pentru suflet, dar nu toate cărțile lor sunt bune de pus la rană - în rest, literatura arde și cauterizează, dar cu duritate. Adevărul frust nu doare. Problemele pe care le crează pot fi insurmontabile. Houllebecq, Murakami etc., știm cum sunt - eu nu sunt autoare câdn e vorba de personale, fiindcă nu mint, am scris omenește, ca Anna Frank, singură de tot de foarte mult timp, explicând prin fapte acest lucru, din nevoia de ancore pentru memorie și din nevoia firească de a fi cu alții un pic.

Ottilia, mulțumesc pentru steluță ca semn de lectură. Iulia, mulțumesc asemenea. Probabil că cele mai valoroase și pertinente aprecieri le-am prmit pe acest site. Vă doresc și vouă scrieri care să vă bucure și să simțiți că ați reușit cât mai bine ceea ce vă propuneți să realizați.

Android.

Stănică, nu e nevoie, chiar vă rog și pe ceilalți, fără încurajări... mulțumesc totuși, fiindcă existați!

Mulțumesc Stănică, știu, la toți ne e frică de ape, dar eu am totuși 52 de ani și am scris poezie cam foarte proastă din 2010, când am intrat prima oară pe agonia (apoi am șters prima parte până în 2012 chiar din aceste motive), ulterior am reușit să scriu mai bine, dar nici această ultimă selecție a mea nu e bună destul. Nu eu am stârnit apele, niciodată, nu văd ce au cu mine. Posibil nu voi mai scrie, sau oricum foarte rar, sunt totuși un om înfrânt acum, nu am chiar pe nimeni după 52 de ani - fie și o vecină oarecare... oamenii sunt foarte precauți când comunică cu alții și, dacă nu le place de ei, îi izolează complet, deci ei intră pe drumul disoluției... Nici mai demult nu era nimeni, decât o relație superficială cu o fostă vecină. Și voi, dragi colegi de site, pentru care am numai gânduri bune, nu e neapărat nevoie să vă placă poeziile mele, deci nu ne vom mai reîntâlni. Poate voi mai veni să vizionez faimoasele dispute agonia și poezii.

adaus: multe scuze pentru cele 3-4 greșeli typo

Bună seara, domnilor și doamnelor. Vă voi răspunde în bloc, cu unele precizări, fără să mai desemnez cui mă adresez. În primul rând, dvs. nu știți cum m-au respins în detaliu și bizareria acelor persoane/edituri/reviste literare în răspunsul față de mine. Nu intru în detaliu, dacă doriți discutăm între patru ochi. Chiar și modul în care nu au răspăuns deloc.

În al doilea rând, poate de fapt în primul rând, țin să vă mulțumesc pentru comentarii, cel puțin nu am comunicat în gol ca în restul vieții, motiv pentru care am ”publicat” aici această carte, fiindcă aici sunt cle puțin câțiva oameni care mi-au citit poeziile - altundeva unde?

În al treilea rând, boala psihică este cu adevărat ca toate celelalte boli, ceva care atacă organismul, tot prin intermediul aceluiași mecanism, via sistem nervos, la fel ca toate celelalte boli, dar oamenii fie sunt ipocriți (cei puțini care știu), fie nu știu adevărul. Diferența e că intelectualii - și eu așa ceva am fost, chiar dacă tânără, ajung rar la psihiatrie și sunt mai puțin loviți, cel puțin în spitalul de psihiatrie, și sunt mai degrabă prada altor afecțiuni. Eu nu am întâlnit decât două persoane acolo în spital, în multele mele internări, fiind și acolo complet izolată de către ceilalți pacienți. Oameni buni și acolo sunt puțini. Eu nu am negat boala psihică niciodată, dar medicii și psihologii mint în această privință și au mințit grosier despre viața mea și funcționarea psihicului meu, care a fost evident normal întreaga viață. Adică modul de a gândi, simți, de a mă comporta - ce altceva?! Mi-au pus în cârcă lucruri care nu au avut nicio legătură cu mine.

În al patrulea și utimul rând, nu a existat niciodată scindare în personalitatea mea sau dublă personalitate etc., prin urmare autoarea, protagonista, eul liric etc. sunt una și aceeași persoană, ceea ce putea fi ușor dovedit. Nu am înțeles de ce Dragoș insinuează că eu am mimat scăderea lucidității - este normal că este text memorialistic, și poeziile sunt sincere de asemenea și tot un fel de memorii afective, precum multe alte poezii, căci nu toți poeții scriu ficțiune.

În plus, sunt și rămân mereu deschisă comunicării, aș fi bucuroasă să public la orice editură - nu exagerat de scumpă - dar nu comunic facebook, eu am închis deocamdată contul meu de facebook și am păstrat doar accesul meu la unele jocuri și la un grup de haiku, datorită sentimentului de izolare profundă a mea acolo și nu mă voi mai întoarce, e o bătaie de cap inutilă și e totuși mass-media, eu sunt deschisă comunicării normale, prin poștă fizică sau emamil sau telefon. Mulțumesc mult pentru propunere, dar nimeni nu vorbește cu mine la telefon de o decenii bune și scrisori pe mail am primit foarte rar toată viața. Bani am, căci am moștenit de la tata în 2005 și încă nu am cheltuit decât pentru amenajări în casă, mai mult la insistența mamei, eu nu sunt cheltuitoare, dar nu cred că aș fi datoare moștenitorilor, căci nu am copii și am fost cam respinsă de familie, fără motiv. Am avut până acum dreptul să scot orice sumă. cristinamonicam@yahoo.com

Seară frumoasă și numai bine pentru toți poeții și prozatorii!

Mulțumesc Enea, pentru comentariul generos și apreciere, numai bine!

astrul și satelitul sau planeta și satelitul

planeta și luna

Antipozii.

Textele tale sunt poezii, din câte cunosc eu. Au nervuri poetice. Aceasta e o poezie contemplativă, dar mie îmi sugerează transfomarea eului liric, care poate deveni implicit fie solist, fi dirijor. Orhestra de cameră însă, nu are dirijor și e un grup restrâns de muzicieni.

Este o poezie frumoasă, dar tristă, dată fiind tema ei - așa e normal să fie. Câteodată putem împărți pâinea ca din inimă - cum ar fi muzica de Chopin - care pentru mine asta înseamnă, ceva bun ca pâinea caldă - ”chaud pain”: probabil că nu e o asociere lingvistică prea inspirată, dar într-adevăr sau probabil, cum preferi, există îngeri - microparticule de lumină care ne contaminează sufletul și îl îmbunează. Am totuși o sugestie - să eviți ideea grosieră a canibalizării, adică sintagme de genul își ”varsă rănile” sau cea cu împărțirea pâinii din inimi cu cerul cuptor, că e cam ambiguu și mai e doar un pas până la grotesc sau povești cu căpcăuni. Ar putea fi înlocuite cu ceva mai diafan, de exemplu ”dăruim cu drag maiaua noastră coaptă de sfântul soare... ”etc. ”Iisus își vindecă rănile ca să ne poată vindeca pe noi,/ ne dă vinul cel bun ca să putem crește ca pe o viță din tată-n fiu”etc. Altfel, o poezie delicată, sensibilă, cum am mai văzut la tine.

Am găsit o sursă mai credibilă - era un joc vechi care se executa călare la momente festive. Jocul datează din secolul 16, dar e incert pe internet cum s-a format cuvântul în franceză și italiană și apoi în română.

un indiciu anterior spunea ceva despre centrifugă, deci caruselul, politic sau nu, poate fi soluție
incitantă ghicitoare, distractivă, cum apar diverse pe pagina ta, am început să te urmăresc