Farmacopee

bunica avea o bătaie de inimă așa iute și slabă încât teii dădeau multă floare și rod cu frunzele lor ca inima, cu florile lor cu esență bună de luat ca să se potolească galopul vieții, mii de inimioare avea pretutindeni traista ciobanului multe și roșii erau roadele de păducel când peste casă cobora soarele către asfințit iar inima ei pâlpâia apoi am înțeles că lumea e o oglindă mare, că ne trezim deodată copiați sau imitați ca într-un mulaj de lut că Dumnezeu ne recunoaște, ne hrănește așa cum mama își recunoaște copilul de la piept ............. primăvara aceasta au murit nucul și trandafirul meu urcător, nu au mai ajuns la linia de sosire, jocul de-a anotimpurile i-a aruncat deoparte ca-ntr-o retortă pământul a întors viața retezată către cer și e tot mai multă buruiană, floare cu ghimpi sau urzică când un om pleacă departe se rupe un deget, un ochi, un suflet frate își pierde aripa în finalul concertului solistul face pace deplină cu orchestra așa cum sufletul meu se trece, păpădie cu păpădie, floare înțeleaptă ce-n miezul ei adună fiere și miere împreună și în definitiv încă nu m-au mâncat moliile, încă nu sunt bătrână moliile simt mirosul de femeie bătrână, ori altfel de emanație nu știu nici eu ce poate că înainte să mor vor zbura din mine câteva molii sau doi-trei fluturi, cât ai bate din palme