Cristiana Popp

Da, subscriu, aceasta poezie este altceva. E aici aceeasi Nichita, intr-un alt moment. Un moment in care cuvintele se gramadesc in maini si in ochi, in care nu mai isi asteapta cuminti randul la metafora. Ma sufoca trairea ta usor ambigua, incarcata, apasatoare, trista.
E un vartej poezia asta a ta, Nia, un vartej care m-a cuprins cu o voluptate a tristetii, a deznadejdii pe care nu mi-o pot explica. Demult n-am mai simtit asta. Poate ca nu e chiar atat de tarziu... Poate ca...

Cumplita idee, perfecta poezie. Am recitit-o de mai multe ori in cursul zilei, de fiecare data m-a cutremurat. Uneori alte versuri ca datile anterioare. Intotdeauna versul cu tartinele. Am fugit ca sa nu ma vad. M-am intors ca sa ma caut.
Incarcata poezie, apasatoare. Nici macar nu poti striga in ea. Doar sa taci.

Vin si eu cam tarziu. De fapt foarte tarziu.
Nu stiu cum n-am citit poemul asta mai devreme. Trebuie sa-i multumesc Silviei ca mi-a atras atentia asupra lui.
Pentru mine Nexus e un fel de simbol al site-ului asta. E poetul pe care il citesc cu cea mai mare constanta inca de la inceputurile mele. Pentru ca niciodata nu am plecat dezamagita din pagina lui. Si cateodata gasesc poeme absolut superbe, care ma absorb, pe care le recitesc cu emotie, in care imi caut locul si mi-l gasesc. Asa este cel de sus.
Nu voi spune ca e impecabil construit, ca nici un cuvant nu e in plus sau in minus. Voi spune doar ca e o poezie care merita citita cu sufletul dar si cu mintea, luata de exemplu despre cum se scrie, dar si traita ca emotie si metafora.
O poezie pe care ma bucur ca am citit-o, neputand spune ca imi pare rau ca n-am scris-o eu. Nu se putea sa o fi scris eu.

Un autoportret din care as putea rupe vreo doua versuri sa mi le pun pe buletin. Sau pe cruce. Stii, nu?

Nu subscriu. E o poezie stranie, ca o incantatie pagana, dar care are un subiect mai neobisnuit. Asta mi se pare mie neobisnuit. O aparenta inconcordanta intre forma si subiect. Dar cine face regulile? Tu le faci si nevoia interna a textului.
Vin si spun: e un text trist, despre o lume trista si noi, stupizii ei de zi cu zi.

Vin si eu cu intarziere si gasesc o poezie cu adevarat memorabila. Pe mine atmosfera asta oarecum balbaita ma duce cu gandul la niste cantece de leagan pe care mi le canta bunica si in care, de nevoie, repeta un vers pana devenea obsesiv, isi pierdea sensul si in ultima instanta ma adormea.
Poezia ta nu ma adoarme, dar are aceeasi muzicalitate duioasa a copilariei mele demult ratacite. Asta am simtit eu, Ted, blandete, caldura. Plec de-aici si mi-e bine. O vreme.

Domnii mei, pentru mine acest conflict s-a incheiat demult.
Domnule Gheorghiu, va cred deplin ca nu cunoasteti intamplarile anterioare. Daca le cunosteati nu ati fi intervenit in aceasta disputa.
Nu ma intereseaza degradarea nimanui. Nici nivelul domnului Titarenco. Ce mi-as dori este ca domnia sa sa nu mai intre in paginile mele si sa ma jigneasca fara a fi provocat. L-am mai rugat o data la un text anterior, pe care de asemeni a oferit stea si tot restul spectacolului. Dar asta conteaza mai putin.
Eu m-am saturat de scandaluri si am inteles ca nu pot sa opresc pe nimeni sa-mi comenteze textele. Cum spunea Radu, in subsolul textelor mele se poate face oricine de ras.
Va multumesc pentru interventiile echilibrate. Am simtit ca intr-adevar un editor a citit acele comentarii jignitoare ca si cum i-ar fi fost adresate lui. Celorlalti care le-au vazut si nu au reactionat in nici un fel le doresc sa nu primeasca niciodata astfel de comentarii. E greu sa te vezi tarat in noroi fara nici o vina.
Am sa fac un gest pe care nu l-am mai facut. Am sa inchid lista de comentarii la acest text. Va rog pe toti, n-o priviti ca o insulta. Doar ca am obosit.
Inca o data multumesc de interventii tuturor. Am avut de invatat.

Domnule Gheorghiu, mai am doua rugaminti:
1. daca puteti sa retrageti steluta, pentru ca ea este oferita neregulamentar.
2. sa nu redeschideti lista de comentarii, desi stiu ca aveti aceasta optiune. Lasati-mi mie ultimul cuvant. Mi l-am castigat, cred.

Dusan, iti las adresa de mea de mail: brigaela@yahoo.com. Te rog scrie-mi pentru ca am cateva intrebari legate de cum as putea sa ma inscriu in echipa romana ca am cont acolo si de alte amanunte tehnice.
Multumesc.

Uite eu mi-am facut cont acolo si am reusit azi intr-o jumatate de ora sa corectez o pagina. recunosc ca subiectul nu m-a prins si ca mi se pare relativ greu de utilizat siteul, dar o sa ma obisnuiesc probabil.
Marea problema sunt textele. De exemplu partea franceza este bogata si foarte interesanta. Textele romanesti nu sunt reprezentative pentru literatura romaneasca. Eu promit cate o pagina pe zi pana la sfarsitu anului si mai multe apoi. Cine scaneaza carti? Dar carti bune.
Da, sa nu uit, steaua ca sa mai vada si altii. Proiectul e unul interesant, nu sunt sigura cat de utopic, dar mi se pare ca merita incercat.
Sper sa fie regulamentara oferirea acestei stelute, e oarecum pe muchie. Dar e un proiect care merita extins.

Cateodata poeziile tale imi ingreuneaza palma cu dulcea povara a gandului ca suntem pentru un motiv, chiar daca nu-l cunoastem. Poate suntem ca sa citim semne ciudate pe hartie si sa pretindem ca sunt litere si ca ne reprezinta. Sau poate ele chiar ne reprezinta.
Bob Dylan imi raspunde chiar acum: the answer, my friend, is blowin\' in the wind, the answer is...

Mie nu mi se pare deloc ca te impiedici. Ba te regasesc la fel de proaspat in fiecare poezie. Nu te repeti, nu pare ca fortezi versul, rima, masura. Cuvintele se aseaza parca singure, cuminti si pline de sensuri.
Iubesc poeziile tale, Ted, dar nici unele nu imi sunt mai dragi decat cele de dragoste, ca asta.

Cand aproape ma obisnuisem cu o linie intru si citesc poezia asta. Si recitesc si ma gandesc si injur cartile alea de nu le-am citit cand trebuia. Dar stiu sa recunosc o poezie mare. Si tu tocmai ai scris una. Invit pe cei mai avizati sa dea stelutele alea ca poate le pot si justifica. Eu ma inclin.

Uite mie mi se pare ca ai scris o poezie mare. Una din alea pe care as vrea sa le scriu eu si stiu ca n-am s-o fac niciodata. Norocos iubitul asta plecat spre a se intoarce.
Mie mi-a placut cel mai mult partea cu clasorul de vise.
Stii, Motzo, tare as vrea sa mi se implineasca si mie un vis, hai sa zicem unul si jumatate.
Deocamdata ma multumesc sa citesc poezia asta a ta, destul de complicata, dar impecabil construita sub aparenta unei usurinte aproape ludice. Imi place mult familiaritatea impartasirii visului-delir cu un iubit atat real cat si imaginar.

Da, e adevarat lunga. De fapt sunt trei poezii intr-una si as fi putut sa le postez separat. dar au fost scrise dintr-un suflu ca sa zic asa si pe o singura idee, de aceea am ales aceasta varianta.
Nicoleta, Daniel, multumiri.

Domnilor, cred ca aceasta discutie deja nu are rost. Eu as cere unui editor sa ascunda comentariul M. Preoteasa ca neavand legatura cu textul si facand reclama unui site care in mod explicit nu este agreat de proprietarul agonia.
Si as mai cere modificarea nivelului domniei sale in asa fel incat un editor sa aiba ocazia sa ii citeasca toate comentariile.
Pentru ca fie doamna in cauza nu stie a folosi mouse-ul, dar nici nu-si citeste comentariile inainte de a da trimite, fie posteaza anunturi publicitare fara a avea acest drept. Oricare dintre variantele expuse nu o indreptateste sa aiba nivel peste 0. Nu-i contest bunele intentii doar din politete, desi convingerea mea intima este ca anuntul este postat intentionat. Dar pana doamna Preoteasa va invata sa foloseasca mouse-ul sau macar isi va citi comentariile inainte de a da trimite, exista solutii ca astfel de probleme sa nu mai intervina.

Va multumesc mult de trecerea prin linistea mea zgomotoasa.

Multumesc, Mihai, nu e nevoie de stele. Am inteles.

Un rondel aproape perfect. Versul este elegant, curat, muzical, dand dovada unei mari atentii la versificare si la respectarea regulilor poeziei cu forma fixa.
Ideea nu e noua, dar e frumos pusa in cuvinte, cu o mica nota personala care ii da valoare, cu aceeasi eleganta mai sus mentionata.
Nu este un text spectaculos, ci mai degraba unul simplu, fara prea multe inflorituri, dar tocmai de aceea valoros.

Copil ramai, oricat te-ai pierde, ca ea te tine inca viu si arzand. N-am fost copii cand trebuia, Vasile, e oare prea tarziu acum? Sau mai are vreun rost?
Placut mult, salvat in suflet si in calculator.

Pentru mine ultimele trei versuri sunt o poezie intreaga. Singure singurele.