Poezie
uitându-mă copil, m-am rătăcit
1 min lectură·
Mediu
rostindu-mi necuvinte sau uneori hulind
pătrund pielea chiliei orbiți de nechemare
când cerșetori de vorbe când fiica unui sfânt
stigmatizându-mi sensul cu spini de desfrânare
tresar în chip de apă minunile mă curg
iar somnul mă-nlutește acoperindu-mi urma
mân visele din frunză scoțându-le la câmp
dar lupul meu de umbră îmi risipește turma
îmi rup cornul din frunte din suflet îmi rup cântec
se însereaz-a jale prin măgurile oarbe
dorm stelele în cuiburi înconjurându-și ora
mi-a mai rămas tovarăș numai un pui de șarpe
m-așez lângă fântâna sărmană de-un picior
și-ncerc să spun pe nume pierdutelor mioare
atâta-s de sărac c-am să mă fac stăpân
pe boabele de rouă pe praful din urcioare
022.571
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Munteanu. “uitându-mă copil, m-am rătăcit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-munteanu/poezie/95989/uitandu-ma-copil-m-am-ratacitComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CPCopil ramai, oricat te-ai pierde, ca ea te tine inca viu si arzand. N-am fost copii cand trebuia, Vasile, e oare prea tarziu acum? Sau mai are vreun rost?
Placut mult, salvat in suflet si in calculator.
Placut mult, salvat in suflet si in calculator.
0
\"stigmatizându-mi sensul cu spini de desfrânare\"
\"mân visele din frunză scoțându-le la câmp\"
\"dorm stelele în cuiburi înconjurându-și ora\"
\"și-ncerc să spun pe nume pierdutelor mioare\"