Cristian Munteanu

azi pâinea nu mai naște țărani decât prin cezariană cu secerile purtate pe umeri ca niște epoleți cu dinți tociți cu salcâmii țâșnind din bătături copiii lor cu natura uite-i stau pe băncile

mi-a cumpărat dzeu sufletul o colecție de capace de bere și gata trocul cică avea nevoie de un \"așa nu\" în rai mă pregătesc de împachetat niște lilieci cu lumina-n ochi îmi bat scânduri în

Cu totul altfel se numește ultimul volum de versuri al lui Radu Herjeu, dar îndrăznesc să cred că ceea ce se desprinde din ultima lui poezie e tocmai acest mesaj, pe care l-am scris drept titlu.

răzvane, pe mine mă doare românia aici în spatele genunchiului sper să nu fie definitivă durerea ca să uit de ea repar felinarul de pe alee orbilor tu știi unde vine asta ?! să-i pun un bec să

trebuia să fie ziua mea petrecută pe după un ochi de gard pe-acolo m-a pupat cumva destinul un crocodil îmi citește povești altul trage de pătură e viscol în umărul meu stâng acolo viața nu e

garfield e cel mai nedreptățit personaj din lumea animată (narcis e la fel în natura asta moartă) n-are pedigriul pisicilor aristocrate carisma motanului încălțat naivitatea amuzantă a lui

nu-mi place strada asta face un unghi la 90 de grade când dai colțu\' alte 90 și dai ochii cu destinul îi ia și-i aruncă ca pe niște zaruri are o batoză de buzunar păstrează din oameni doar

De câteva zile doamna de la nouă vorbește cu fotoliul din sufragerie îi aduce ziarele îi face câte-o cafea fără zahăr deh diabetul îi mângâie spătarul și acesta înduioșat scârțâie molcom așa

mai plimbă-ți telefonul mobil pune-i lesa și scoate-l afară poate se ușurează de vreun număr al unui om dizolvat în ceilalți poate ajungi și la Romană să vezi cum se scurg anii verzi și anii

mame tați copii frați surori unchi nepoți veri au murit toate subspeciile umane în ziua în care un fulg căzut pe nas te transforma în unicorn au lăsat gloanțele să rătăcească prin ele să-și

coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele fă-mă să nu mai semăn

radioul scuipă vorbele molcom soba nu vrea să pornească ruguri 10.000 de copii africani au murit în ultima săptămână viitorul descoperitor al vaccinului anti-sida n-a avut ce mânca retina lui a

au ieșit cămășile de forță în strada fac greva își vor înapoi pacienții cică se simt piramide fără sens tinerii se închină la cojile de pe visele bătrânilor miezu-l înghit ca să merite

azi pe seară am murit fardați-mă (moartea de singurătate lasă urme adânci cât o brazdă trasă cu sabia) îmbrăcați-mă în dimineața albă din ultimul sertar puneți-vă și voi straiele de sărbătoare

sunt fascinat de pălăria ta și de ce scoți din alunecările ei de teren periscopul prin care-mi place atât de mult să visez harta pe care ții degetul în dreptul uliței unde trebuie să-mi

mă leg la șireturi cu grația unui pelican (vers bun de poezie minimalistă) și-mi pare rău că sacul cu iubiri răsuflă în partea de deasupra ecuatorului hai fura-mi măduva din șira spinării și

euge nia stă pe lavița repartizată de micul dumnezeu ce a mușcat din ea și a lăsat+o neplătită stă și împreună cu ea stau doar păpușile neduse la reparat sau la teatru micul dumnezeu își

Pleznesc ligamente cu pocnet de artificii dumnezeu doarme cu suveniruri de ceară în urechi autobuzul e o barca lui Noe fără oameni lumina linșează ferestra-vitraliu că-i denaturează mesajul

se uită vizorul prin mine ulița pe care mereu doar vin bocitoare îngenunchează nucii și le tencuiesc ridurile se ridică cimitirul într-o rână și cască precum o pisică sătulă o daltă eliberează

În lumea asta unde felia de pâine cu unt visează la miere unde oamenii adună goluri în coșuri de paie și fluieră a dimineață unde firul ariadna se umple cu măduva cocorilor și lanțurile atârnă