Cristian Munteanu

azi mâine ieri azi mâine ieri totul e să citești foarte repede de la stânga la dreapta sau invers e tot un cerc azi am aflat că în viață totul se reduce la a ști când să nu mai

azi cad camerele din picioare e epidemie de singurătate se ia de la oameni la ele apăs cu mâinile împreunate ușa camerei unu doi trei patru cinci acum suflu pe gaura cheii nimic nu se mai

azi cade câte un om secerat e zi de popice în rai se vând brățări din grâu împletit și răcoritoare la dozator azi e o buclă temporală întoarsă pe deget de fantele uliței caut să schimb două

azi azi-ul e un cimitir al elefanților plin cu oase de șobolani e păcura cu care machiază oamenii cărțile și le pun să se uite la minunea-foc e tastatură fără negrele semne de pe ea e

azi s-au lovit gândurile de craniu ca legatele bărci de ponton s-a făcut focul în peșteră se suflă în el mi se dau în leagăn mâinile de pe piept în lumea asta trebuie să inhalăm rău și să

Se vor face 17 ani. Și întrebarea pe care mi-o pun, în fiecare an, este dacă a meritat sacrificiul celor de atunci. Și încerc să și răspund. Fără noimă, fără ierarhii sau scări de

azi ară ceasurile cu limba mare țin hățurile cu cea mică se agață de fustele țigăncilor care vând porumb copt lângă mintea cailor mii de zâmbete i se deschid pământului pe mâini pe fețe pe

azi mi-a zis cineva să fii pod e cea mai grea meserie din lume că vor bocancii să-ți fugă-n orbite că îți strivesc oamenii inima când sting țigările că nu trebuie să privești pe nimeni în

azi am scos cuiul zilei sar schije vin diminețile peste mine ca roțile trenului peste gât de sinucigaș trec nopțile legând dinții acordeonului de clanță rămâne burduful dezarticulat nu

azi patru cai mi-au sfârtecat auzul din el s-a născut o lume absurdă în care claxonul e un moș crăciun explodat în șemineu în care scrâșnetul saboților de frână taie cu ambele capete în care

azi mi se tocesc toate geamurile de loviturile vrăbiilor ce vor să-și amintească libertatea dintii de ținut prea strâns pulpana fericirii ochii de prea multele coliziuni cu betonul unghiile

azi mi-e maxilarul mai încleștat decât piatra pe mormântul divin mi-s mâinile de ipsos întărit în gesturi inutile azi își plâng picioarele pașii avortați eu scriu poezii căutându-mă prin mașina

azi cad oamenii din copaci ca ulucile în poeziile geniale cad pe capete ca pe niște perne umplute cu orizonturi vin ceilalți și le aprind lumânări flacăra pâlpâie ca linia întreruptă dintre

azi a fost toată ziua numai ora douăsprezece a mirosit a zori dacă te uitai în față și a amurg dacă te oglindeai în fuselaj o oră două spre zece din care se vărsau secundele ca prizonierii

azi se asfaltează trotuarul de sub geamul meu s-a oprit deocamdată comerțul cu interjecții arunc dinaintea păturii gri o bucată de film de când viața mea era alb-negru un bilet numai dus

azi e o zi suplă ca trasă printr-un ochi de sârmă ghimpată i-aș măsura talia sânii și coapsele dacă trăirile nu mi-ar sta precum ciorile pe firele de înaltă tensiune dacă ideile n-ar zdrăngăni

azi e o zi suplă ca trasă printr-un ochi de sârmă ghimpată i-aș măsura talia sânii și coapsele dacă trăirile nu mi-ar sta precum ciorile pe firele de înaltă tensiune dacă ideile n-ar zdrăngăni

azi am avut branhii în loc de glezne totul a curs invers cuvintele au ieșit gata feliate s-au jupuit ziarele de pe carnea ferestrelor nu oglinzile de pe fruntea ziarelor la prânz am dat în

cana asta să stea cu toarta departe de mine s-o beau ca pe-o carafă măcar atât să aleg și eu că fața asta de masă din care se taie petice pentru coate n-am ales-o nici oamenii pe care i-am

azi azi-ul e gol cât o cameră de hotel eliberată prea devreme cât o cameră de hotel mobilată cu sinucideri îmi vine pe gât înapoi gust de medicamente cărți tablouri muzică inhalate ieri

azi azi-ul e râs de târfă prins între zidurile mănăstirii e pătat de zăbrele sau mușcat de dinți certați între ei azi azi-ul e suflet ars ca bluza de pe veioză e mamă ce-și croșetează

azi ploaia bate toaca pe fruntea mea dumnezeu rămâne un afon mi-am întors perfuzia cu nori să mă trezească la și-un minut ochii trag fermoarul cortului se duc să cotrobăie prin podurile altor

Azi e o zi suprarealistă pe cărare merg braț la braț un tun și o clopotniță au ieșit de la cârciumă și-i blestemă pe ăia de le-au furat bastoanele priponite afară - le puseseră lacăte doar