branhii în loc de glezne

citesc cum faci tomografia unei zilei spusa in cuvinte si am acel sentiment special ca am avut momentul noastru de intimitate, fara sa ne fi vazut, fara sa ne fi auzit, impartasirea aceea rara, soptita: uite cum mi-a fost, uite ce m-a suparat, uite iti spun si tie, numai tie, cum se patrece ziua mea, viata mea...
vreau sa stii ca ma bucura ca tocmai tu ai trecut prin fata spitalului...

chiar daca pare amalgam, aceasta poezie spune ceva. mie personal imi vorbeste despre o stare. in fiecare zi totul este diferit desi paradoxal, ne plictisim intr-un cotidian mucios. hai de la capat, toata lumea, maine dimineata.

Ioana - am mai scris un comentariu, dar s-a pierdut. Iti spuneam acolo ca asta-i cel mai important pentru mine, sa ajungi sa vezi lucrurile pe cat posibil de langa mine, cel care a scris poemul. Sa poti participa la perspectiva pe care o propun eu. Asta-i dincolo de a fi considerat \"poet\".
O sa trec prin fata spitalului atata vreme cat o sa inteleg sensul trotuarelor din fata lui :) si cata vreme tu o sa \"citesti\" tomografiile zilelor.

George - Maine dimineata s-ar putea sa fie prea tarziu :)