Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@cristian-munteanuCM
Cristian Munteanu
@cristian-munteanu
Poezie

doamna de la nouă

1 min lectură·
Mediu
De câteva zile doamna de la nouă
vorbește cu fotoliul din sufragerie
îi aduce ziarele îi face câte-o
cafea fără zahăr deh diabetul
îi mângâie spătarul
și acesta înduioșat scârțâie molcom
așa amortizăm cu toții conflictele
iubirea despărțirile vorbim cu fotoliile
pe care alții mai curajoși le părăsesc
în căutarea mobilei ce scârțâie molcom
într-o tonalitate numai de ei înțeleasă
aștept cu nerăbdare ziua în care
canapeaua de pe hol se va iubi
pe sub masă cu fotoliul din sufragerie
și-apoi îi vor face câte-o cafea fără zahăr
doamnei de la nouă care invariabil
va scârțâi molcom
053.344
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Cristian Munteanu. “doamna de la nouă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-munteanu/poezie/159915/doamna-de-la-noua

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@radu-herjeuRHRadu Herjeu✓
O poezie despre moarte si viata, despre drumuri si despre asteptari, despre cei care pleaca si despre cei care raman... Despre scartaitul cu care incepe sa se faca simtit timpul. Ai recreat o atmosfera careo, oricat ar fi de trista, nu are un tragism cautat. O doza de resemnare, de, poate, prea tarzie linsite in jurul scartaitului, dar si o umbra de optimism, chiar daca nu pentru doamna de la 9... Iar viata se poate vedea de sus, cateodata, de la 9...
\"curata\" poezie, fara ornamente inutile. Fara incrancenari ale cuvantului si fara o prea mare lichefiere abstracta a eu-lui.
0
@cristian-munteanuCMCristian Munteanu✓
Cineva mi-a spus să nu mă mai cred așa important. Așa că am lăsat \"căutatul\" la o parte, oamenii nu văd oricum decât ce pot, și am trecut la desprinderi de uman direct din realitate. Din al nouălea cer sau de la un balcon al spitalului cu același număr, moartea se simte la fel, bănuiesc. Viața însă, nu cred.
Cât privește lichefierea eu-lui, curg destule vâscozități pe aici, pe site, așa că mai bine una în minus :)
0
@ioana-veronica-epureIEIoana Veronica Epure✓
Frumoasă poezie... are parcă un dram de resemnare în ea și ceva din personalizarea obiectelor la Cărtărescu. Mi-au plăcut simplitatea exprimării, lipsa floricelelor de orice fel și mai ales ironia subtilă pe care am simțit-o aici. Mai ales- bestial finalul :)
0
@fluerasu-petreFPFluerașu Petre✓
O poezie foarte interesanta, despre lucrurile simple care afecteaza atat de mult realitatea noastra cotidiana. Cuvinte alese simple, care lasa sa transpara ideea de baza a poeziei: lumea din jurul nostru exista independent de noi...

Cel putin eu asa o vad...

Cu stima

Petre
0
@cristian-munteanuCMCristian Munteanu✓
Ioana - Stii, cand spui cuiva ca ceva e simplu e de rau. Eu ma bucur pentru ca nu e nimic mai greu decat sa fii simplu, sa atingi tinta direct, fara trimiteri \"dastepte\" sau simboluri intelese doar de tine. Ma bucur si mai tare pentru ca ironia din final nu te-a lasat rece :). Fie si numai ca pentru a o sesiza iti trebuie si un grad anume de inteligenta. Cat despre Cartarescu...

Petre - Nu stiu daca asta era ideea de baza, dar da, lumea din jurul nostru e independenta de noi. Si totusi, fara noi, nu ar mai fi. Pentru ca daca esti doar tu pentru tine, fara ceilalti, nu esti. Doar existi.
0