Cristian Munteanu

Azi am ajuns. Aici, unde azi am ajuns, și parcă n-am fost plecat, cîinii sunt mai triști decît un clovn ieșit la pensie, aici, oamenii poartă jujee ca să nu pătrundă în intimitatea

(Același oraș, altă zi). Aici, oamenii care au senzația Că sunt deschiși Se așează mereu cu fața în jos și rămân necitiți. Aici, ninge cu scrum, de parcă toate pipele din Univers se

radioul scuipă vorbele molcom soba nu vrea să pornească ruguri 10.000 de copii africani au murit în ultima săptămână viitorul descoperitor al vaccinului anti-sida n-a avut ce mânca retina lui a

cică ziua se deschide cu foșnet de mâini africane pe staniolul milkăi se sare dintr-un pătrățel într-altul repede repede că se topește și rămâne doar senzația piciorului divin la noi între

Mi-am scăpat cuvintele din lesă și s-au repezit la cerșetorul din colț (el era sigur o pradă ușoară) și i-au mâncat pălăria de fetru cutia de metal mândria (nu se specifică în poveste). Alți

azi azi-ul e gol cât o cameră de hotel eliberată prea devreme cât o cameră de hotel mobilată cu sinucideri îmi vine pe gât înapoi gust de medicamente cărți tablouri muzică inhalate ieri

Viata se retrage din moarte strangand in pumn un lucru furat; speranta.

euge nia stă pe lavița repartizată de micul dumnezeu ce a mușcat din ea și a lăsat+o neplătită stă și împreună cu ea stau doar păpușile neduse la reparat sau la teatru micul dumnezeu își

Azi e o zi taman bună de murit. Bordurile, obosite să tot despice apele, se îneacă pe limba lor, \"te iubesc-urile\" se ciocnesc (si se sparg), spre amuzamentul copiilor, tristețile din

Þin în mâini ultima ta scrisoare, Sancho... Ca și celelalte este doar o foaie albă... nu știu ce vrei să mă înveți, Sancho... poate vrei să-mi spui că nici eu nu sunt mai mult decât o iluzie sau doar

Stiam ca am uitat ceva Pe lumea cealalta. Nimic în zborul de cocori, Nimic în dans de papadie. Doar într-un ochi de apa verde Nu-mi vedeam chipul… Stiam ca am uitat ceva Pe lumea

Degradarea ființei noastre a început când primul om a trădat viața, murind. Și se va sfârși când murind, va învinge.

cad epoleții tăiate capete de găini viața are ochii roșii de la blitz sau de la prea multă singurătate a plecat ieri moartea după țigări ce clișeu fumat și-a fugit cu

azi azi-ul e șirag de evenimente trase pe coloana mea vertebrală e carne de pește dezosat în ziua dezlegării e bonsai sub care se coc toate gândurile lumii azi azi-ul e lins pe buze să

trebuia să fie ziua mea petrecută pe după un ochi de gard pe-acolo m-a pupat cumva destinul un crocodil îmi citește povești altul trage de pătură e viscol în umărul meu stâng acolo viața nu e

dă-mi lama ghilotinei s-o altoiesc pe spinare de cocoșat iese un leagăn cu care spintec aerul în cele văzute și cele netrăite din restul ghilotinei îmi fac dulap să-mi agăț mâinile astea

dacă ar fi să te desenez aș începe cu o întrebare simplă vrei să fii bethleem-ul meu? apoi liniile vor curge printre bucăți de piele uscată ca oamenii strecurați printre semeni de un baston

Îmi descresc casele latitudinea, longitudinea și sobele se retrag și ele vine o vreme când va trebui să avem caninii polizați, să mușcăm din casele coapte vine o vreme când oamenii se vor lăsa

dacă nu aş şti răspunsul te-aş ruga să mă cauți prin sufletul tău. poate, fiind aşa mic, m-am rătăcit, privind la o rază de lumină

Merg la braț cu tăcerea, traversăm pe roșu și ne oprim în fața vitrinelor, să ne uităm în ochii celuilalt. Ea a fost cuvânt înainte și-acum (fiind tăcere) se poartă ca o maică stareță în