Cristian Fara

Ninge și e carnaval Cu ruleta rusească Față în față, noi doi Și un singur cuvânt. Numai unuia dintre noi Îi va trece prin tâmplă Ca un glonț iubirea, Numai unul din noi Va muri din

În mine s-a întors însingurarea pereții-au învățat să mă cunoască podeaua doar mai scârțâie încet un bun venit, târziu, acasă după perdele lumea îngropată în ultima-ntomnare înghețând se

Pe țărmurile fluviului malul putrezește încet odată cu caii morți în războaiele îngerilor sălciile strâmbe și ude măncate de viermii molateci plâng lipicios și murdar pătând rochiile

Pe cer sunt stelele de jar Ca ochii cei fără de nume Sau îngeri sunt de îngeri par Născuți dintr-ale mării spume Au fost zeițe, zei cândva Au fost și spirite dușmane, Un semn au fost sau

Frigul din umbre îl torn în pahar Și soarele alb îmi bate-n ferestre Duminica asta adâncă îmi este, Știi tu, o trecere-n alt calendar. Nu tremur decât o secundă așa Cu toamna în brațe,

Ingerul și-a făcut din durere o haină pe care-a-mbrăcat-o peste aripi ascunzându-le A plecat așa din lăcașul său mai departe Singur * Dar amintirile De o mie de ani

Coloane de îngeri Mărșăluiesc prin pereții încăperii Înghesuiți Călcându-se unul pe altul pe aripi Uzați de prea multă folosință poetică Împinși de la spate de inima ta închisă Între gratiile

Doar o privire a ta a fost îndeajuns să răstoarne un car de stele. O noapte întreagă am stat în genunchi să le culeg din iarbă. Un car de stele...

M-am supărat pe lunga întoarcere la umbre Așa, în noaptea caldă ca un bătrân ursuz Ce a-nțeles din vreme iubirile deșarte Și a trecut cu-n zâmbet peste tăcerea lor Bolnavă amintire! Lăsând culori

E toamnă, e frig și e soare Bacovia se scaldă-n cuvinte Cu aripi prea lungi și bizare Crispate ca două morminte Citește, surâde și minte Sunt galbene foile toate Când tot ce-a rămas să

Și dacă-nfiorarea a reclădit castele și dacă paradisul l-am părăsit cândva pentr-un cuvânt să moară miresele de stele cu rochiile aprinse de nepăsarea mea? Mai bine peste masă să se

cu două ace-ai prins acele versuri într-un tablou cu fluturi și cu gâze tot aripi, spun, tot aripile moarte ce au căzut lovite de-o mașină acele versuri... însă se vor naște în fiecare clipă

N-am fost pe chat, Femeie, \'n-seara asta N-am fost niciunde, dacă vrei să știi N-am călcat pragul vechii colivii - Eu nu-nțeleg geometria asta... Versific prost, sunt fraier-cognitiv Mă

Pe o singură aripă întinsă spre răsărit voi adormi ninsorile îți voi șopti înadins vezi... linia aceasta împletită în cuvintele mele? Se frânge la sfârșitul fiecărui gând în adâncul

În căutarea florilor purpurii Iubirea s-a ridicat sprijinindu-se pe umărul meu, batrână. Ne cunoșteam de copii. Am alergat împreună peste câmpiile albastre ale viselor, căutând florile

Pe cerul privirilor tale cuvintele mele... au trecut gonite de vânt ca norii din ziua aceia în care-ai fugit speriată de un strop rătăcit pe obraz - când furtuna n-a venit niciodată să

Prinși în crengile primăverii înflorite și întunecate între cele două ferestre din fața aceluiași vis ne-am așteptat lăcrimând înainte de a fi amandoi ca un zid de cetate ridicat din

Pe aceleasi trepte în piatră albe nu, nici roz dansăm un pas când nu-ntelegem ceasul si nici nu stim de ce rotind copacul lumii înflorit în taină cu mângâieri din nesfârsit - spre

Îngerului meu îi e frică și mie la fel ar putea să rănească c-o aripă ar putea dărâma vreun castel a trăit în lumina de stele a murit în tăcere de mări s-a născut din cuvintele grele s-a

Umbrele morții pe stradă mă-ndeamnă să trec mai departe zâmbindu-mi șiret copilul sintetic în geamuri dansează reclama sinistră pe-un nou monitor iluzii murdare proiecții de gală și-o

Da, am găsit de Crăciun o floare de gheață în geam singur ca un înger nebun plângeam mereu întristat ca și-acum am citit ce mi-ai scris peste an și-atunci, ca un înger nebun

Ploaia risipită Înaintea nașterii noastre Ne alungă acum Din sufletul anotimpului Să înflorim Peste rănile ochilor tăi A mângâiere Hrănește-te Cu tremurul morții noastre. Mi-au spus

Pe linia aceluiași orizont alunecă câte-o lacrimă dintr-un vis către celălalt ca o neînțelegere veche în care scriam răspunsuri pe frunzele întoarse de vânt la întrebările tale cuminți desigur

Îngerul cu puține cuvinte și vechi de o sută de ani simplu - iubea în veșminte binare, înțeles de profani un geam luminos peste zare în matrici externe stigmat un nume în