Costân Monik

O cameră mică și goală cu pereți murdari aerul începe să dispară iar tu visezi că vinzi pescăruși delirezi nu mai știi de tine respiri cu greu aerul cu miros de mucegai pereții sunt plini de

A fost odată, nu demult Într-un sat indepărtat O persoană de temut Ce trăia doar din furat. Și fura fără o jenă Tot ce îi ieșea în cale Uneori avea migrenă Și mai mergea la

Trăiri interioare Luna pe cer Iubire.

Băse-i la putere Care-i vinovat? Cu lingura cu miere Ne-a întâmpinat.

Cerul albastru Păsări călătoare E toamnă.

Cerul cenușiu Un apus de soare Orașul plumburiu Ea iarăși dispare E amurg de seară Un vânt bate lin Miroase a ceară Și chiar a pelin O liniște deplină Peste acest oraș Străjuie cu

un copil..un copilaș lipsit de experiență.. în dragoste..ce poate știi un copilaș..?nimic...nimic din ceea ce ai vrea tu să știe...e mult prea departe de ceea ce gândești tu,cum vezi tu

și când credeam că totul era pierdut, am văzut o rază de lumină...am mers într-acolo și te-am zărit...stăteai mândru pe o stâncă și te uitai cu fală și dispreț la mine...oare de ce? nu știam ce se

Și în întunericul nopții ai apărut tu și totul s-a transformat într-un vis minunat...dar m-am trezit și am realizat că totul era doar un vis... un vis, un vis minunat...erai lângă mine și mă țineai

Soarele în celulă bate Ce se va întâmpla la noapte? Sunt închis într-o celulă Aș putea scăpa înghițind o pilulă Pilula morții, dar pentru ce La noapte vor să mă judece Pot scăpa de la

Oare ce se-ntâmplă cu mine acum? Parcă te-am uitat dar totuși ești în drum. Nu mai înțeleg ce este în viață Fiecare vrea să iasă în față. Să spună:”Ãsta-s eu și le știu pe toate” “Cine

Un soare puternic umple neîncetat, Sufletul acelor care au rezistat, Unui chin puternic ce s-a abătut Asupra țării noastre și n-a mai dispărut. Un tunet puternic și-un fulger, au

Vreau să dorm, să nu mă mai gândesc, Să inchid ochii și să ațipesc. Măcar pentru un minut dacă aș putea, Însă ochii mei sunt pironiți pe-o stea. O stea strălucitoare ce a apărut Deasupra casei

Acum când lacrimile toate S-au transformat in amăgiri, Acum vei intelege,poate, De ce dor zeci de amintiri...! Și dacă visele trecute Vor deveni păreri de rău, Atunci vei intelege,poate, De

A venit toamna, mă bucur nespus Dar ce văd? E totul descompus Privesc înainte, privesc înapoi Sunt oameni întinși în negrul noroi O ploaie măruntă udă neîncetat Leșurile acelor care au

Plouă mărunt și vreau să-ți vorbesc sunt în mormânt nu pot să mă clintesc e rece pământul așa îl simt mereu numai cuvântul mă trece de greu cuvântul și dorința la ele mă închin fără ele

O ploaie rece mi-a căzut în spate Ce s-a întâmplat în această noapte? O stea din cer a căzut Și astfel te-am cunoscut Ai apărut atunci când nu mi-era bine Apoi subtil te-ai apropiat de

Aș vrea să pot scrie de zor Dar nu mai pot de acel dor Poate fi dor de iubire... Îl caut in omenire……. Dar din păcate nu-l găsesc Cred că este chiar firesc Iubirea nu e pe pământ Este doar o

Mai am un singur dor în liniștea nopții Să vii în dormitor prin valurile ceții Să mă atingi ușor cu mâinile tale Și să zbor ușor prin visele tale, Să-ți privesc ochii tăi albaștrii Care