Poezie
Hoțul
2 min lectură·
Mediu
A fost odată, nu demult
Într-un sat indepărtat
O persoană de temut
Ce trăia doar din furat.
Și fura fără o jenă
Tot ce îi ieșea în cale
Uneori avea migrenă
Și mai mergea la culcare.
Într-o noapte pe la patru
Se trezi omul nițel,
Însă, se-ntâlni cu dracul
Și se făcu mititel
Rămase fără putere
Și mic precum un pitic
Și se duse de a cere
Ajutor la un voinic
Acesta când îl văzu
Îi dădu un ajutor
Direct slugă îl făcu
La un mare domnitor.
Acesta avea o fată
Alina, ea se numea
Și îi era tare dragă
Și foarte mult o iubea
Piticul fiind el hoț
Nu putea să se abțină
Își dorea să fie soț
Pentru fata cea divină.
Într-o zi cam pe la doua
Când mergea și el la masă
Se piti ca să nu-l plouă
Și-o văzu pe fata noastră
O iubea la nebunie
Și se duse înspre ea
Într-un moment de neștire
Îi ceruse chiar și mâna
Aceasta se bucurase
Însă tatăl nu clinti
Nu vroia ca să o lase
Cu un hoț a se întâlni.
Însă, hoțul este hoț
A știut să învârtească
Și i-a devenit chiar soț
Fără însă să o răpească.
002.086
0