Costân Monik

- Alexia! Ce cauți aici? Nu te-am mai văzut în ultima vreme prin zonă. - Da... Nu am mai venit. Am vrut să uit, dar nu am putut. - Să uiți? Ce anume? - Să uit că mai există acest loc. Să uit că aici

-Bună Beatrice, ce s-a-ntâmplat? -Nimic. -Nu e adevărat! De fiecare dată când mă vezi ești atât de încordată…Ce se petrece? -Încordată? Poate de la vreme.. -Nu, nu pot să mai cred asta, știu că

Priviri nepătrunse către viitor, Amintiri fugare năpădesc de dor, Sufletul zdrobit, ce plânge cu jale Totu-i pustiit de aceste animale. Oamenii sălbatici, ca niște fiare Urlă, aleargă, fără

O furgonetă neagră la capăt de drum Ce să fie oare? E un șofer nebun Un domn coboară și stă lângă trotuar Apoi îmi vorbește de-un vechi patinoar - Acel patinoar unde am învățat zici acum că s-a

Împăratul a intrat în sală Privind spre slujitori cu fală O tânără cu lungul păr Stătea în dreptul unui măr Împăratul o zări Și-i zise: “nu te sfii” Mănâncă dacă ți-e a mânca Dacă nu poți

Plouă mărunt stau aici și scriu simt cum mă scufund mă simt ca într-un sicriu pământul ud peste mine cade soarele a plecat și se face noapte un întuneric dens m-a învăluit unde sunt prietenii

Priveam soarele Roșu aprins ca focul, Apus de soare.

Un strop cristalin Curge pe obrazul tău, E o lacrimă.

Gândire întunecată.. Unde ai fugit? Vino de îndată Că vreau să ucid Un vierme apare Din mărul de pe masă Iar m-ai părăsit Ai plecat de acasă

O ultimă noapte în acest oraș Totul este trist și întunecat, Un întuneric dens a apărut deodată Lumina galbenă pâlpâie în polată, Acolo un bătrân stătea și citea Însă fața lui se

O ultimă noapte mai am de suportat În acestă celulă în care-s sechestrat Aș vrea să fug, dar nu pot fugi M-am născut aici, aici voi muri. O ultimă noapte...mâine voi pleca Voi pleca în lume

Nici o adiere, nici un fir de iarbă Totu-i neclintit în lumina oarbă Razele de soare bat neîncetat Iarba verde crud s-a decolorat Asfaltul se topește sub picioare Pământul s-a crăpat, apă nu mai

Mergând înspre casă mai pe înserat A apărut un om, inima mi-a-nghețat Era un bătrân, un bătrân pribeag El mergea alene, sprijinit-n toiag. La un moment dat un ban mi-a cerut L-am privit în

Căldură mare, Peste oraș Caniculă.

În arșița serii stau pe nisip Privesc în depărtare Un val lovește malul însetat Și scoicile rămân înfipte în pământ O sete cumplită te trage de gât Și plantele sunt deshidratate Doar peștele

Muzica-n surdină Orchestra a tăcut Un contrabas răsună În anii ce-au trecut. Vioara lin cântă Dintr-un colțișor Trompeta te încântă Cu un Re major. Pianul îți șoptește Ce-i frumos și

Trandafiri roșii Rouă pe iarbă E dimineață.