Cornel Ghica

nu știu ce am azi mă lași singur între rădăcini de poet murind
un semn mă întrebi ce ai azi aș vrea să dorm și să fiu pământ
odată cu mine prietenilor mei ce dracu ce dracu caut aici în timp ce strig
cu două frunze rămase în loc de ochi ceilalți trec mai goi
mai grăbiți mai îngeri strig a mai trecut anotimpul când scriam poezia
în fiecare vers din mine-n vânt vântul cuvântul sculptat în lemnele tăiate
adie
părul-strofă
mi se încâlcește cu litere când îl voi pieptăna va cădea gramatica existenței
sub formă nulă ca o mătreață întrebându-mă se va rupe în smocuri
mult
tot mai departe gândind că mă poți lăsa oricând rădăcina fără drept de întrebare
atunci când vor râde căci în apus voi fi cheală și bărbierit destin cu stigme
ca o lună în intestinul tău în dinții tăi încercând să muște lutul de sunete

mie frică a nu mai fi pădure
îmi acopăr ochii cu o pungă
dezamăgire
încerc efectul de seră


fain

cu stima, blueboy

iti recomand sa citesti \"Romanismul\". l-am scris cu ceva timp in urma (nu stiu adresa, dar cauta te rog in pagina mea personala).
oricum, sa stii ca sunt multe voci nemultumite (culmea este ca sunt si de valoare - cel putin asa-i vad eu), dar ce (mai) putem face decat sa protestam (asa) in mod civilizat si ordonat (ca oricum nu ne aude nimeni - de citi nu-ti mai spun)

cu stima, blueboy

nu este o revelatie... dar poate fi un inceput.
mi-o placut textul, ideea ta reusind sa-mi transmita \"ceva\" mai mult decat alte scrieri.
frumos

cu stima, blueboy

dintr-odată am înțeles libertatea altui spațiu
ascuns mi s-a dezlipit un chip după altul
de pe umerii obrajilor n-am auzit zgomotul iubirii
toate nuanțele s-au complicat într-un singur sentiment de parcă cineva ar fi încercat
să mă sărute în forma unei spirale să-mi potrivească înfățișarea
ca un străin decent căutând destine prin frunze fără anotimp
cu straiele noi ale zilei o umbră demodându-se între și dincolo de libertatea altui spațiu

am rămas și singur și cu mine îngerii au gustat tristețea unei geometrii
mi-am dezumblat aripile în grabă m-am desenat în oglinda ciobită a bunicii
conturul meu o ultimă zvâcnire un impuls mi-am strecurat prin pereți
locul umerii bonți i-am adus lângă trupul mângâind statui
palmele le-am lovit de zidul curbat și-am rupt cu tălpile goale un prag
aici când am atins în apa somnului caldă libertatea altui spațiu

frumos

cu stima, bluboy

în ceața asta nimic nu ne mai poate deosebi prietene
cu mărinimie suntem o neșansă desenată între două aripi
ne supunem acestor ape în cercuri vaste urmându-ne trecerea
acestei femei care stă în fața ta și are conturul șters

în ritmul ăsta imaginile nu mai au sunetul pasului cu urme sunt fii liniștii
dorm în asfințitul care nu mai răsare se înroșesc aproape departele meu
și vin întorcându-se la brațele statuilor măcelărite cu șansa
fii surâsului freelove umbra-mi așteptând împreună peste lemnele putrede
această femeie care stă în fața ta și are conturul șters
cu dragoste

cât de aproape prietene
fără de margine
drumul se limitează rostitor
și tainic?
atât de mult încât
tăcerea sa de femeie
devine un chip ziditor
de penumbră

p.s. iertare pentru remixuri. sa stii ca nu vreau sa deranjez prea mult. mi se pare normal sa le citesti tu inainte sa le postez in pagina mea.
\"sesiunea de remixuri\" este un volum pe care-l pregatesc ptr septembrie 2007.
sper sa scot ceva de calitate (sunt numa\' poeti de pe agonia- pe care i-am remixat)

cu stima, blueboy

trag după mine aerul și mâinile ca pe niște simfonii crăpate-n ecouri pretutindeni
cu gândul obosit în ninsoare înapoi sunt ființe cu degete lungi de ceară
mă uit la ce-a mai rămas din sfârșitul meu ca un început sunt apa
apoi luciul trist în bătaia unei săgeți trase în adâncuri cu ritmul unui om-păcat

este aici umbra mea osândită la plăceri ca un zbor este adâncă
peștele are casa deasupra în valuri timpul așteaptă să mai unim odată drumul dintre aripă și pasăre


cu stima, blueboy

e periculos felul în care mă iubești
orice-ai face asta-mi doresc să fiu un vânt în plin
anotimp atunci când se deschid ferestrele cu suflete degerate
când viscolește un alt decembrie neînceput printre pietre albastre verzi sau roșcat-arămii
doar pietre lovindu-ne cu iubirea rostită între zăpezile lăsate urme

cu stima, blueboy

sunt onorat de prezenta dumneavoastra. nu ma asteptam sa primesc o critica (in sensul bun) din partea unui \"om de litere\".

cu respect, blueboy

yo iti multumesc ca am avut ocazia sa remixez o poezie scrisa de tine.
mai am niste idei. sa vedem ce-o sa iasa.

iti (mai) multumesc pentru trecere si citire.

P.S. sper ca n-am suparat domnia voastra?

lasă-mă la intrarea sărutului tău și nu voi spune nimic
despre nopți n-o să văd și zilele rămase împreună cu trupuri
o să le rostesc încet despre tăceri o să auzi cuvintele legându-se
la pieptul meu gândurile presupuse șoptite pe îndelete
sunt mângâierile lăsate urme la întoarcerea noastră între aripi

o să mă pocăiesc cu nume de elian o sabie și-un scut
cetățile noastre zâmbind intră în casele oamenilor
cu brațele nuduri săruturi și vulturi
e desenul nostru care lasă câte un semn și trece mai departe
aici și acolo atingându-ne oglinzi printre lacrimi și sfinți


fain

cu stima, blueboy

e ca un drum mereu parcurs, tocit si batatorit „de fiecare data”. Un sens din care reperele sunt ceea ce vrem noi sa para: o urma lasata intre oameni atunci cand „lumina diminetii iti schimba fata”. Paradigma se transforma-n tabiet… tabietul si-o inima din care „ies / gandurile tale” ca niste aburi, „sacrificii rituale / la prima cafea”.
frumos

cu stima, blueboy

parca Dumnezeu si-ar prepara o cafea in ibric. „In zori”, dintr-o trezire pustie, asezat intr-un continent ca o rana, cu o respiratie care „mai umfla o data panza barcii”, el isi deschide inca o realitate „la portile marii”. E un ritual al gandurilor limpezi, intoarse „din larg cu pestele rosu si perla neagra”. Asezat si neprofanat, divinul isi incalzeste gandul, iar „crabul se ascunde intr-o urma de pasi”. E un tablou intors cu orizontul in versuri.
Atunci cand incepe ritualul, insula traieste o dimensiune a firescului. Totul se desfasoara gradat. Se indreapta catre un gust al realitatii repetandu-se intr-un tabiet universal, atunci „cand nimic nu tulbura dulceata zilei ce se naste”.
Jasmine e personajul ce „trezeste din somn” singuratatea unui paradis. Odata cu trecerea ei, natura schimba forme, isi modifica reperele in urma ei… si-n urma ei „bratarile de pe bratele de regina / ne aminteste ca-i prin apropiere”
„cafeaua e gata”; „valuri de rom ametesc pestii toate lighioanele”. Ibricul lu’ Dumnezeu isi rastoarna intre noi inca o zi , ca un etern tabiet. Momentele se transforma in vieti care au trecut pe aici… iar in spatele lor, intr-un dans creole, „zboara un cantec albastru cu o trena de fluturi”.
frumos

cu stima, blueboy

trag dupa mine cuvintele si citesc intr-o natura cu litere. Ce vad sa lasa-n timp, acolo unde \"nu se mai face noapte / apune soarele dupa / rotundul plin de spaime al padurii / nostre\". Urmele mele ramase striga intr-un sens... mai aproape, dincolo de cerul care \"ramane nescris si galbui\". Spun si desenez ideea pana-n crapaturile care au sunet, precum un vers masurat intre doua aripi de inger. E o distanta vesteda \"ca o piele foarte batrana de vrajitoare\". Imi cer... si-un pamant peste mainile mele cerand, aici de unde \"cresc niste nori fara putere, nici ploaie si nici umbra nu aduc\".
frumos

cu stima, blueboy

un haiku reusit. o forma fixa care are forta sa cuprinda o descompunere naturala si fireasca... iar tot ceea ce-i firesc atrage, desi lumea pare sa guste (artificial si fortata) inutilul si mizerabilismul unor versuri fara spirit.
ai cuprins un tot: o trecere si-un sunet de timp dezmembrand secunde
frumos

cu stima, blueboy

aproape de tine un sentiment al nesansei; „un abur in aerul rece” atarna in noaptea traita intre „urmele pofticioase / balind obrajiii / lacom”. Ti se vad stigmele dincolo de „salul verde / in jurul gatului” acoperindu-ti timpul scrijelit cu oameni. E doar un zambet aruncat in multime; doar o mireasa alergand „pe trepte rosie toata / cu poalele stranse / ca o mare ca o mare alba revarsata / in strada” (superb). Un nerv incandescent al deziluziei, regasit in personaje imprumutate intr-o secunda de poezie.
frumos

cu stima, blueboy

o despartire din care se poate auzii un cantec al timpului; o imagine sonora, simpla, care exprima trecerea de la o generatie la alta a unui adevar strecurat prin clepsidre. Totul se petrece „intr-o dimineata”, cu sufletul curat, desprins dintr-un basm cu icoane si martiri.
E un sentiment adevarat, o ireversibila nuanta, exprimata intr-un mod natural si firesc. Numic complicat, nimic exagerat… doar idei sculptate in versuri bine conturate, intr-un desen elaborat pe aripi de poezie si muzica interioara.
frumos

cu stima, blueboy

Imagini cu rima, reformulate intr-o arhitectura concentrata. Plecand de la un pacat, versurile incep sa emane senzatii, dublate printr-o dinamica a miscarii punctelor de sustinere. Regasim ideea neconventionalului intr-o „pictura abstracta pe vata de sticla”. Asteptam primul verdict al trezirii de simturi. Tabloul ramane in aceiasi dimensiune „infatisand un cal surd si o sareta ruginita”. E o dimensiune care apoi se prelinge („pe fierbinte asfalt”), modificandu-si paradigmele si sensurile, intr-un nucleu mult mai concentrat.
Totul e un peisaj general, un raspuns cu mai multe intrebari, un sens cu „alungiri el-greco-riene”; un paradis obosit, imortalizat in „picturi infernal-hidoase”.
In ultima strofa se delimiteaza imaginea in doua dimensiuni controlabile: una, mai aproape umana, distorsionata si vie; cealalta, mai aproape naturala, deasupra, intrerupta si pretutindeni.
In contrasens, unele lucruri par sa aiba un altfel de inteles: mult mai ciudat, mult mai atragator, mult mai palpitant. Urmarind cursul firesc ajungem precum o confidenta… caci „bantuie de preoti burtosi si de curve virgine”.
frumos

cu stima, blueboy

un vis romantic transformat intr-o vitalitate cuminte, creionata-n culori simple, care emana o poveste imprietenandu-se intre zapezile acestor istorii reluate. Usor, respirand fiecare cuvant, „vom urca iata spre burgurile unei alte ierni”. „Semnele albe” se vad primele, singure, protejandu-ne trupurile; „sa lasam prietene semne albe pentru intoarceri”. E un inceput catre granita dintre paradigme, o vizualizare a „cuvintelor reci impodobite cu globuri si beteala argintie”. Un tablou si-o speranta, inchise intr-un spatiu limitat, situat intre aripi si pasarile mari ce „au acoperit cerul inspre dimineata”.
„Vremuinda tristete”, vremuinda oprire, intrebari traite „in numele copacilor in numele pietrei si in numele apei”. Continuam drumul, dar urmele se muta-n interior, lipsite de exteriorul unei lumi intelese. E un desen fara ajutor, unde „nici lacrima nici surasul nu ne mai locuiesc de mult”. Pare o padure de ingeri ca-au „coborat in pamanturi si tac”, un strigat impietrit intre nimeni si istorii. O stigma intr-un taram necautat.
Orizontul se traseaza intr-o dimensiune inteleasa, intre ciudate vremuri care ne locuiesc. Sunt geometriile calculate ale divinitatii. Intrebarile noastre au teama raspunsurilor printre degete sfaramate. Uneori devin taceri, nu mai respira aerul timpului care le detin. Fugim de „departele oamenilor”, in toate formele noastre cunoscute. „Nu mai plecam ramanem aici”, in secunda vietii noastre ca un anotimp. „Coboram in tacerea asta”
Intelegem ca exista si dincolo… si nu doar aici se petrec realitatile; inlauntru se despletesc adevaruri, „semne albe pentru intoarceri”. Ne orientam cat sa ne putem intoarce. Vom merge acolo si vom fi necunoscutul acelor dimensiuni. Teama de aici nu ne va mai urmarii. Singuratatea noastra se va metamorfoza intr-o libertate de fulgi necuprinsi, imperiali si albastri.
frumos

cu stima, blueboy

o atmosfera fracturata, un sens ce ne determina sa intelegem desfasurarea ca pe o intrerupere prin „frigul… care isi trece cutitul / la orizont”. Imagini clare, fara chenar, incadrate doar cu talent si cuvinte-trup. Un sentiment al celor petrecute in jurul „garoafelor” ce „se ofilesc putrezesc dar stau in picioare”. E o provocare simtita-n versuri ca o neliniste fireasca, dezorientata-n „toamna nasterii mele usuraticelor”. Observatiile merg mai departe, schimba paradigmele, suficient cat sa fie masurabile-n metafore fine. Un conglomerat digerabil, apasat, dar care se vrea provocat; provocand pasarile la un joc de cuvinte infometate, in ciuda necuvintelor care apar ca un simbol.
O poezie care atrage acolo unde te astepti mai putin, dezvaluind o imagine postumana; aici simturile acestuia nu dispar, dar se reformuleaza-n materia care prinde natura intre radacini.
frumos

cu stima, blueboy

un romantism placut si adaptabil. Imaginile medievale par sa te sustina iar tu le interactionezi in povesti simple, intr-un sentiment grav, elaborand un tablou al intoarcerii. Personajul si amintirile, in lumi desfasurate, se misca negasindu-si linistea. Sunt dinamice, dar nu grabite, specific timpului in care se dezvolta.
E un nou romantism, retrait, redescoperit intr-o ampla desfasurare. Sa nu ne mire timpul care si-a scris istoria. El are forta, are trecut, a trait viitorul si a nascut prezent de fiecare data.
O poezie cu stil caracteristic, rar, in contextul agoniac al acestui spatiu limitat (de oameni si forma).
frumos

cu stima, blueboy