Cornel C. Costea

Te joci cu secundele în palmele tale de rouă și vrei să prinzi timpul ce-aleargă nebunește printre stele... Te prinzi în hora minutelor aduse de ceasurile nopții în odaia ta să-ți vegheze

Lumina dimineții nu se zărește încă Iar în tăcerea nopții se-aude un lătrat Ce amintește, parcă, de-un cântec vechi din sat Pe care la botezuri bătrânii îl descântă. Sunteți în așteptare cu

Din centrul fără margini plecat-am toți la drum Cu-n lampadar în mână învăluit în fum. Ajuns-am într-o seară la margine de lume Și nu știam, nici vorbă, care e al meu nume. Am întrebat

Te crezi puternic la volanul unei decapotabile pe care trecătorii o privesc plini de uimire sau de invidie... Te crezi nemuritor alergând cu mare viteză pe autostrăzile care într-un

Nu pot să cred că unii au vrut să te îngroape În grota nebuniei, să nu mai scrii de ei Să nu le strici armura de sfinți, nu de mișei Cu care-umblau în lumea ce doarme-n bezna mare. Ai fost un

E viscol în țară Siberii se-avântă Noi brațe-și coboară Din taigaua frântă... E viscol în țară E viscol în noi Dar cine măsoară Distanța dintre noi? E viscol în țară Noi brațe

Frunze moarte, culori ruginii Orașul tresaltă cu străzi cenușii Te caut, m-ascund, privirea-mi pătrunde Prin nori, prin mulțime, prin veșnicul - Unde? Miresme târzii, doi ochi ce în

Ascult tăcut în noapte ai inimii vechi pași Ce se-adâncesc în roua misterioasei plaje Cuprinse de fiorul unei albastre alge Ce-aduce dinspre mare doar picături de soare... Adorm mângâiat de

În oglindă când privesc Încercând să-mi amintesc Întâmplări de mult trecute În tărâmuri adormite Văd fugind doi ochi de ceară Vălurind lumini ce-n seară Văzduhu-l prefac în fum Văduve

Afară e-ntuneric, o stea a răsărit Iar murmurul luminii s-a stins la asfințit Cobor în veșnicia din lutu-mi aurit Și caut un miracol de tine-nfăptuit Acum când cred că viața e doar un somn

Alaiuri albe albatroși albaștri alergau altădată pașnici parcurgând parcuri paradisiace Vieți viteze visătoare vise vin vijelioase îndreptându-se întunecate înspre închisele

E aproape șase și un sfert. Grăbesc ușor pasul pentru a fi acolo, lângă chioșc, înainte de ora stabilită. Ceasul trece impasibil de și un sfert, moment în care în minte răsar primele rădăcini ale

Roșia Montană vis de aur metamorfozat într-un coșmar din care ne vom trezi cu capetele în pământul brăzdat de rănile făcute de cianura lăcomiei. Cluj-Napoca, 10 august 2007

Pământul crește hrănindu-se cu Soare. Muguri de gând ard... Lechința, 5 august 2007

S-a dus spre miazănoapte albastra dimineață Cu voci ce se aud de dincolo de fire Și cu aprinse doruri ce încă dau de știre Că-n noi mai crește tainic un suflet plin de viață. Și vine ea,

În orașu-n care plouă Spre final de mărțișor Se trezește-o lume nouă Dintr-un vis de magic zbor Zborul primăverii-n muguri De cireși și de platani Călători întorși de vremuri În mlădițe, ce

Talveg, tuareg, mi-e greu să-nțeleg... Albie minoră, întâlniri de-o oră, copii care m-adoră... Luncă, nălucă, sunt gata de ducă... Versant. savant, nu-i totul

Aprinde o lumină în negura-nserării Și fă-o să vegheze al nopților hotar Dezvăluind în cuget misterul fericirii Pe care o tot cauți, și nu e în zadar. Nu te-ntreba acuma ce e această lume Și

Tu pleci la drum cu gândul că poți culege flori Crescute la adăpostul Pământului sortit Să piară fără urmă în Univers sub nori Și sub imperii-ntinse pe brațe de granit. Dar te oprește parcă o

Dispar caii minunații cai în România de azi nu mai e mălai pe margini de drum cu ochii uitați în grajduri moderne ne privesc mirați dar noi nepăsători îi aruncăm la ciori Lechința,

Cavaler trist pe câmpul cuvintelor... Armăsarul tău nechează la fiecare atingere de silabă... Coboară din șa și mergi alături mângâind cu aripa ta de poet cuvinte care altfel ar