Cornel C. Costea

E aproape șase și un sfert. Grăbesc ușor pasul pentru a fi acolo, lângă chioșc, înainte de ora stabilită. Ceasul trece impasibil de și un sfert, moment în care în minte răsar primele rădăcini ale

Visul meu de a ajunge la tine s-a împlinit. Visul tău de a nu mai visa m-a trezit... Lechința, 3 august 2007

Nu privi înainte, nu te uita în urmă Trăiește în Acum, chiar dacă ți se curmă O-ntreagă lume falsă ce până azi ți-a fost Un preaiubit prieten și-un sigur adăpost În care te-ascundeai pentru-a

Noaptea visele se aprind în Valea Somnului frânturi de săruturi șolduri trandafirii atingeri jocuri de roluri suflete-păsări aripi ce cresc din apele tulburi ale păcatelor și tu care

Fire de praf pe covor în pat ești tu visul meu de-o noapte dincolo de fereastră norii trec în goană împinși de nu-știu-cine Mă aștepți ? Mă auzi ? Nu voi veni De ce ? Cum de ce ? Știi

O poveste bizară, un asfințit aproape suprarealist, un verde tremurat al brațelor copacilor ce ajungeau până la etajul al treilea al căminului șase... O zi de iunie, în aparență, ca toate celelalte,

Tu pleci la drum cu gândul că poți culege flori Crescute la adăpostul Pământului sortit Să piară fără urmă în Univers sub nori Și sub imperii-ntinse pe brațe de granit. Dar te oprește parcă o

M-arunc, a câta oară, în valuri de iluzii Crezând că de-astă dată nu voi muri-necat Iar tu, iubită Mara, vrei să mă vezi salvat Din ghearele crescute din haos și confuzii. Ești ultima lumină ce

În depărtare, învăluite în negurile amurgului, străjuiesc semețe conurile subvulcanice ale Þibleșului. Privite dinspre câmpie, par trei cocoașe ivite din impresionantul foc magmatic născut în clipele

Nemărginirea toată în pulberea luminii Și-a risipit comoara de valuri suverane, Îmbrățișând făptura de piatră a simțirii Cu aripi largi de ceață văzute din suave Cetăți neîntinate de gânduri

Aceleași întrebări... despre zodii, muzică, dacă îți place ce faci... și aceleași veșnice răspunsuri... Cu astea nu facem decât să ne îngropăm de vii, să murim înainte de a ne naște... Flacăra

Zorii se anunțau mohorâți. Plouase toată noaptea, iar nimbostrații întunecau, încă, linia orizontului.Somnul era cea mai profundă desfătare cu care se delectau sufletele celor doi îndrăgostiți.

Vom reuși, oare, să înmugurim pe aceeași creangă de mirare și să prefacem în drumul nostru spre soare fiecare secundă într-o lacrimă de neuitare ? Vom reuși, oare ? Cluj-Napoca, 3

E viscol în țară Siberii se-avântă Noi brațe-și coboară Din taigaua frântă... E viscol în țară E viscol în noi Dar cine măsoară Distanța dintre noi? E viscol în țară Noi brațe

Din centrul fără margini plecat-am toți la drum Cu-n lampadar în mână învăluit în fum. Ajuns-am într-o seară la margine de lume Și nu știam, nici vorbă, care e al meu nume. Am întrebat

Val de mare, val de mare soare-n ochi, nisipul doare pe-ale tale tălpi lucioase ce se adâncesc sfioase în amurguri de gustar dincolo de-acel hotar ce respiră aer sfânt din fărâme

Ascult tăcut în noapte ai inimii vechi pași Ce se-adâncesc în roua misterioasei plaje Cuprinse de fiorul unei albastre alge Ce-aduce dinspre mare doar picături de soare... Adorm mângâiat de

S-a înseninat la colț de stradă acolo de unde te pot zări fără să fiu văzut s-a născut ultimul pescăruș din acest veac aripile-i de lut ating stâncile clipei ce strălucesc în ploaia

S-a dus spre miazănoapte albastra dimineață Cu voci ce se aud de dincolo de fire Și cu aprinse doruri ce încă dau de știre Că-n noi mai crește tainic un suflet plin de viață. Și vine ea,

Două stele se visează copii Doi copii visează la stele Numai Tu, Doamne, ești dincolo de ele Și ai ascuns, în noi, Iubirea pentru-a fi Copii atinși în taină de-o mână nevăzută Ce-i

Saloane reci dame cochete boruri largi priviri discrete miros de tutun o ceașcă de ceai te văd ești departe nu-i cazul să-mi dai nicio explicație acum am înțeles că pentru