Poezie

Trepte

2 min lectură·30 aprilie 2008

Mediu

Tu pleci la drum cu gândul că poți culege flori

Crescute la adăpostul Pământului sortit

Să piară fără urmă în Univers sub nori

Și sub imperii-ntinse pe brațe de granit.

Dar te oprește parcă o nemiloasă umbră

Născută peste noapte din Apa neputinței

De a ajunge-n tihnă și fără multă trudă

La peștera ascunsă în muntele ființei.

Voința ta e însă un Foc din cer venit

Să-ți lumineze calea spre locul ce așteaptă

Să fie-atins de pașii acelui obosit

Drumeț al căutării sublimului în artă.

E arta de-a pătrunde în Aerul ce trece

Cu mers de balerin peste câmpii și sate

Și de-a clădi acolo castele-ale iubirii

Ce nu pot fi străpunse de haos sau de moarte.

Te-ntrebi de ce Eterul se află-ascuns în toate

Și caută tot timpul să te ia chiar de mână

Și să te poarte-n lume prin locuri neumblate

De cei ce nu se-nfruptă din opera divină.

Răspunsul e în tine, prietenă preabună

Și-l știi, deși sunt clipe de îndoieli ce-ți spun

Că lumea-i o imensă și-ntunecată scenă

Creată fără rost de-un scenograf nebun.

E-un nebun ce se-mbată cu vinul nemuririi

Ce-a fost vărsat odată în cupe de lumină

Aflate-n paradisul din negurile firii

Pe care tu le-nlături suavă și senină.

Brașov, 1 decembrie 2005

001.530

Cornel C. Costea. “Trepte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cornel-c-costea/poezie/1780959/trepte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.