șters

versificarea e destul de bună, cu mici scăpări de ritm

dar tonul vetust şi îngerul ultrauzitat de Nichita, trag în jos poemul

mai bine v-aţi mişcat în poemul în vers alb

am zis să las o analiză mai complexă, înainte să mă reapuc de traducerile despre care ţi-am vorbit. Baftă!

e factor motivațional

după modificări, 10

să am pe foaie cel mai pxx cuvânt

înlocieşte tu pxx cu un cuvânt de o silabă care crezi că se potriveşte în context

şi să ştii că mi-a plăcut ghiduşia cu mi-adu-te

sonetul e bun, îmi place

felicitări!

după cum vezi, unde e de apreciat, nu ezit să o fac

Un sonet bun, expresiv, mișcător, în care folosești un pic intertextualitatea, mă refer, în special, la finalul remodelat după Odă în metru antic. Chiar dacă nu puneai nota la subtitlu, tot se vedea acest lucru, iar cine știe ce este intertextualitatea, nu are nevoie de explicații. Ție ți-a fost frică să nu fii tras de urechi și te-ai acoperit, cum s-ar zice. Nu era nevoie, repet. Poemul e de nota 9, dar te rog să revezi versurile 3 și 11, să fii mai clar. Nu vin cu soluții, e de datoria ta să faci acest lucru.

Dacă la Vallejo, în A murit eternitatea mea, ideea de nemurire se păstrează, deseori și paradoxal, prin recurs la memorie și menținerea vie a amintirii, la Ilie aceasta își are rădăcinile în natură, evocată printr-un joc de cuvinte și elemente simboliste, într-un dans al continuității, al conexiunilor și al substraturilor. Se regasesc trei din conceptele frecvent întâlnite in opera sa, pe care sper sa le sesizeze si criticii de specialitate la analiza acestui poem, a cărților scrise si a viitoarelor carti: Uroborosul, Deconstructivismul și Constructivismul. De fapt, Uroborosul este reinterpretat prin celelalte două, în spirit derridean, dar și legat de dezvoltarea cognitivă, după Piaget. Iar reîntoarcerea la natură, desigur, cu trimitere la Rousseau, ca soluție salvatoare. Jocul de cuvinte se întâlnește frecvent și la Nichita, acesta fiind însă preocupat de golirea de sensuri a cuvintelor, care devin necuvinte, și reumplerea lor pe cale senzitivă, afectivă - mai ales iubirea - și spontană, precum la suprarealiști. Faptul că Ilie alege locul și timpul, în acest aici, în mijlocul naturii, ca un strop situat în hora nemuririi, certifică esența nemuririi și valoarea clipei, eternalizând sentimentul, trăirea. Iubirea este triumfătoare în fața întunericului, prin acei doi licurici, iar timpul dispare, o dovadă fiind luna prinsă în furcă, un martor care se dezice de evanescență.

plin de expresivitate, senzualitate, cu atentie fina la detalii, dar si cu adancime, iar aici fac referire la faptul că "Fiecare linie scrisă părea să aducă o linie mai adâncă pe hârtie, ca o poveste nevăzută care se desfășura în ritmuri intime." Cred ca acest stil ii vine mai bine autoarei decat in Sertarul cu fluturi, cu toate ca si acolo era destul de bine, dar mai putin cursiv.

un text care merita sa fie instelat si recomandat

felicitari!

cu plăcere, ulterior

am citit cu plăcare acest poem scris pe un trend modern, mă refer, în special la ultima strofă, încadrabilă în curentul cyber poetry, apărut de câteva decenii la americani şi, ulteror, în toată lumea. Mesajul poemului este binevenit, într-o lume a lăcomiei şi dependenţelor, iar oaza aceea de linişte şi inspiraţie este un loc din care ar trebui să se adape toate sufletele, în urma unei căutări şi a unui proces purificator. Poeţii, desigur, îşi asumă această misiune, de cărăuşi pe drumuri spirituale, cărând esenţa vieţii şi a nemuririi, pentru a o da şi altora care nu au acces la oaza inspiraţiei. Un gest nobil! Da, drumul acesta poate fi intermediat şi de un link, dacă există curiozitate, dorinţă, nevoie. Şi mai cred că o lege a rezonanţei universale funcţionează până la urmă, nelăsând lucrurile doar pe mâna linkurilor şi a serverelor.

Un sigur lucru mai cred că trebuie revăzut în text, şi anume versul 3. Mie mi se pare că nesăbuirea din primul vers exprimă deja exagerarea şi extrema despre care vorbiţi.

Numai de bine!

Tu ești un cuvânt
pe care îl spun în somn,
o floare care crește
în inima unei pietre.

Acele cuvinte, pe care le spunem în somn, pot dispărea la deschiderea pleoapelor sau pot persista, ca o conexiune profundă între realitate şi vis, între conştient şi subconştient, transformându-se în flori delicate şi rare, precum florile de colţ, capabile să crească în mediul cel mai potrivnic, fie că e inima unei pietre, fie chiar în inima împietrită de durere.

Prima strofă foloseşte o imagine destul de folosită, a doua are un caracter cam ambiguu, iar a patra repetă tema din prima, cu mici modificări.

Dacă s-ar cizela şi aprofunda un pic strofele cu probleme, ar ieşi un poem straşnic, aşa însă, doar strofa 3 se evidenţiază, ea fiind un minipoem de valoare, într-un alt poem mai mare, precum scluptura într-o stâncă.

pentru strofa 3, felicitări!

şi eu pentru explicaţiile necesare. Am mai învăţat nişte lucruri din domeniul muzical.

protejează

se găseşte în compoziţia soarelui, deci ne protezează de frig, se gaseste in compozitia apei, deci ne protezeaza de cald, e din belsug in natura, fiind in compozitia apei, se gaseste in fiintele vii, care contin apa

nu stiu daca exista si un alt raspuns, dar acesta, hidrogenul, nu poate fi combatut

remarc melodicitatea acestui poem şi cuvintele mai speciale, printre care si regionalismele broancă, gordună, integrate armonios în poem. Simt aşa un aer trubaduresc, ceea ce mă întoarce în timp, în vremuri memorabile, lucru care cred că se şi doreşte. Intromisiunile ludice au şi ele farmecul lor, preocupările dv. lirice având mereu această aplecare spre ludic. Ca o obsevaţie, trebuie făcut ceva la primul vers, fiindcă vremurile cu inutile nu rimează, chiar dacă aţi recurs la artificiul articulării. Nici accentul nu pică bine pe silabele finale. Aş propune: ţi-aminteşti de-acele zile?

Încă o observaţie, gordună şi contrabas cred că înseamnă acelaşi lucru, deci folosirea ambelor cuvinte la distanţă foarte scurtă, pare forţată. Accept însă faptul că are o rimă bună cu glas şi cred că de aceea a fost lăsat aşa, pentru efectul auditiv.

Îmi scuzaţi atenţia pentru detaliu, nu e în scop distructiv, eu chiar mă bucur când autorii îşi desăvârşesc creaţiile literare şi pot să ajut în acest sens.

Numai de bine!

celelalte strofe nu sunt de luat în seamă, am zis că strofa 1 îmi place foarte mult. Sunt niște nuanțe.

încât să ai tot tot publicul și toată critica literară la picioare? Nu ai mărtirisit tu de nșpe mii de ori că nu știi ce faci, că ai nevoie de ajutor, că nu ești sigur pe tine etc. etc? Da, toată lumea se pricepe la sfaturi, iar tu le alegi pe acelea care îți sunt de folos și au un anumit background literar.

Probabil că va trebui să pui o notă explicativă în josul paginii despre ms, dacă vei publica un volum. Repetiția cearceafului de la început o găsesc excesivă. Știu că vrei să amplifici starea, dar ea poate fi sugerată simplu, fără repetiții: întind cearceafuri, unul lângă altul, până acopăr tot nisipul. Asocierea dintre versul aici e locul unde nu poți scrie un poem și următorul în care nu ai nimic de spus o găsesc pleonastică dpdv ideatic. Versul casă fără oameni înseamnă casă pustie, ori te contrazici, pentru că este cineva lângă sobă. În versul în care spui că el vine să adulmece seara, se înțelege că vine doar seara, să petreacă doar seara cu tine, dar mai jos vorbești despre dimineți cu el. În fine, ce observ eu în poezia ta, ca stil, este haosul narativ, alternanța care, în loc să te țină cu sufletul la gură și să te impresioneze, mai mult te zăpăcește, te confuzează. Plus neconcordanțele. Ca semn pozitiv, ești un autor care pune accent pe efectul cinematografic, cum am mai spus, iar flash-urile ies de multe ori foarte bine, ai darul metaforei, știi să pui în valoare momentul și cadrul. Pe vremuri, mai era un autor care scria ca tine pe Agonia, dar care era mai cursiv. Alina Lazăr era numele lui, devenind ulterior, nu știu de ce, Dacian Constantin. Tot așa cu spitale, efecte etc. etc. O spun în sensul bun, poate faci o analiză comparativă.

fiindcă e cursivă, clară ca sens și foarte expresivă. La celelalte strofe mai e de cizelat, dar nu dau indicații că nici tu te implici pe site, iar arar când o faci, lași 3 cuvinte și pleci. Cu toate acestea, din generozitate, consider că la ultima strofă, una dintre cele două conjuncții cu care încep versurile, poate zbura.

disimulat

ciudat, citind acest poem am simţit un erotism ambalat în nişte cuvinte destul de cuminţi la prima vedere, dar „palma asprita” mă face să mă gândesc la o experiență fizică repetitivă, iar „figurine de roua cruciade de greieri” la un rit sexual nocturn, unde sunetele greierilor pot fi asociate cu gemetele din actul sexual. Practic observ o dualitate între natura pură și dorința carnală, de la aceasta nefăcând excepţie nici muntele lui Venus, care este posibil să fi asprit palma de la atâta iubire narcisistă, iar, dacă se doreşte şi ceva mai masochist, atunci ochiul nimfei revendică rana, nu-i aşa? Nu-i bai, dacă iei nişte pulbere albă, dispare durerea sau se sublimează, important este să se slăbească cingătoarea, să cadă pantalonii şi să iasă vechiul far, cu tot cu sămânţa luminii. No, ce să zic, e fain şi erotismul ăsta, disimulată de cuvinte polisemantice. Ce se ascunde în spatele femeilor care vorbesc de fluturi în sertare sunt, de multe ori, nişte îngeri căzuţi, care şi-au pierdut inocenţa cu nişte instrumente sau nişte oameni de cauciuc.