șters

scrie clar, indiferent de nivel. Doresc să contribui în mod pozitiv la acest proiect. Sunt printre puţinii care au făcut reclamă acestui post pe reţelele sociale, sunt printre primii care s-au bucurat şi l-au felicitat pe Bogdan Geană, sunt printre primii care au oferit texte, făcând ca acest post să crească din punct de vedere al calităţii şi audienţei.

şi remarc şi această metaforă inteersantă, când vine vorba de suferinţe: iar timpul le-a decojit ca pe niște nuci căzute din pom mult prea devreme. Este interesant faptul cum se înnegreşte coaja nucilor, cum lasă urme greu de scos dacă le atingi... Parcă ai vrea să ajungi la miezul crud, dar negreala aia te opreşte... Evident, timpul, care umblă cu mănuşi, nu simte aceste lucruri.. şi stai să te gândeşti dacă nu cumva noi sau umbrele suntem aceste mănuşi care fac treburile lui murdare...

referitor la decizia dv. fiindcă nu vi s-au cerut scuze cu privire la o remarcă total deplastă, iar pe lângă acest lucru, nimeni dintre prietenii dv. buni nu a luat atitudine, motiv pentru care vă simt foarte dezamăgit, îmi voi permite eu, în calitate de colaborator al Agoniei cu jumătate de normă conform nivelului scăzut ca semn de generozitate din partea echipei editoriale, să îmi cer scuze pentru acuzele privind neîncrederea în dv. Aceşti oameni cred că dacă vă văd postând o poză pe Facebook, în jumătatea aia de oră în care vă ridicaţi din pat şi vă plimbaţi în jurul casei, manifestaţi lipsă de încredere, dar eu ştiu cel mai bine dintre toţi care este situaţia dv., motiv pentru care regret nespus faptul că aţi ajuns să fiţi tratat cu atâta lipsă de respect, mai ales că nu aţi deranjat pe nimeni niciodată. Totodată, în semn de protest faţă de felul în care aţi fost tratat, îmi voi opri activitatea critică pe acest site şi îi voi lăsa să se manifeste pe cei care au nivel mai mare, dar nu şi l-au folosit niciodată decât în interes personal, pe principiul reciprocităţii. Să ne auzim de bine!

Antonia Luiza Dubovici, colega noastră de pe site, care apare cu numele Zavalic Antonia-Luiza. Îmi cer scuze pentru eroarea de tastare.

Cât despre sensul cuvântului ghiduşie, mă refer la Glumă, mai ales având ca reper versul: mi-a plăcut cum a scris pe o cocoașă de dromader

Cred că pe termen lung, dacă acest poem se va vrea publicat, nimeni nu va şti cine este Doru şi va exista o senzaţie ciudată, de mirare, de superfluu, de inutilitate, ia-o cum vrei.

Eu gândesc critic, spre binele creaţei tale. Dar ai şi tu dreptate, textul fiind scris pentru a nu-ţi pierde gândurile, cum se întâmplă uneori.

numai de bine!

de foarte multe ori, aşa cum o faci şi cu Dicteu automat. Mai ai poeme cu acest titlu, postate la 24 septembrie 2017, 11 ianuarie 2018. Mi se pare mai degrabă o fixaţie de-a ta, de a pune acest titlu, nu o alegere inspirată.

construit în jurul unor metafore reușite, cu iz aforistic. Cea cu peștii mi–a plăcut cel mai mult. Stilul pare asemănător cu cel al Luizei Dubovivi, cu diferență că acest text este mult mai lung, are mai multe pasaje de tranziție, în care, uneori, posibilitatea lui poate are tendința de a ne îndrepta spre unele truisme. A se vedea descrierea timpului și a rânii, în acest sens. Chiar și așa, dacă ele reflectă o stare de fapt, autentică, pot fi privite ca un element ajutător în exprimare, cu caracter explicit, convingător. Finalul mi se pare în plus. Mă refer la strofa cu Doru, dar fiecare cu ghidușiile lui. Și cred că și abuzul de paranteze ar fi un minus. Per total, am rămas cu o impresie pozitivă, dar și cu senzația că textul ar mai putea fi scurtat.

în loc de Altfel.

poemul pe care l-ai retras, că primele două strofe sunt faine. Văd că ai repostat primelele două strofe că fiind un poem de sine stătător, ceea ce nu e rău. Totuși, puteai edita textul și puteai păstra strofele astea două și fără să-l retragi, că să se vadă aprecierea mea și ajutorul pe care ți l-am oferit. Cum de altfel ai putea răspunde atunci când ți se comentează constructiv textele. Altfel s-ar naște un dialog care ar atrage și alți autori și ar dinamiza site-ul. Referitor la text, aș mai spune că trebuie să alegi un titlu care să reflecte esența acestui poem. Alunec spre vecie, ar fi o soluție.

pentru buna funcționare a acestui site, voi ține cont de rugămintea dv. Totodată, îmi cer scuze pentru eventualele neclarități. Vă mulțumesc!

în cazul în care autorul nu se identifică cu eul poetic (nimeni nu poate demonstra asta, nici măcar AI, motiv pentru care critica îşi poate permite să ia în calcul sinceritatea autorului atunci când se relevă cititorilor la persoana I într-un text nonficţional), rog cititorii să ia în calcul alter-egoul poetic, ca spirit de manisfestare a emoţiilor creatoare.

Titlul în sine, Câine-Turbat, noul arendaș al Versului Sălbatic interpretând dansul ploii, este sugestiv, oferind indicii despre tonul textului de faţă. Expresia Câine Turbat sugerează o energie necontrolată, o rebeliune și o potențială agresivitate. Aceasta poate reprezenta o critică la adresa convențiilor poetice sau o autodescriere a autorului ca fiind un creator nonconformist. Noul arendaș al Versului Sălbatic introduce o metaforă a poeziei ca un teren sălbatic, agonic, iar autorul se prezintă ca fiind cel care îl arendează, adică îl exploatează și îl stăpânește. Interpretarea dansului ploii adaugă o notă de mister și simbolism, sugerând o legătură cu natura și emoțiile profunde, dar şi o notă ludică, depreciind efortul celorlalţi de a se face auziţi, conform drepturilor şi libertăţilor democratice. Titlul Câine Turbat, noul arendaș al Versului Sălbatic sugerează, pe de altă aprte, o autoimportanță și o credință în propria superioritate poetică. Arendarea Versului Sălbatic implică o pretenție de control și stăpânire a poeziei, ceea ce poate fi interpretat ca o formă de infatuare. Zădărnicia se poate deduce din utilizarea unui limbaj pompos, prin exagerarea importanței propriei creații sau prin ignorarea celorlalţi, implicit a criticilor. Autorul poate crede că este singurul capabil să înțeleagă și să interpreteze dansul ploii, ceea ce arată o lipsă de umilință și o supraestimare a propriilor capacități. Analiza versurilor ar putea dezvălui alte indicii despre aceste trăsături, cum ar fi tonul arogant, utilizarea metaforelor autoelogioase sau o lipsă de empatie față de cititori. Totuşi, având în vedere titlul, un punct pozitiv al poemului ar putea fi modul în care acesta explorează conflictul dintre control - arendașul, și libertate - versul sălbatic, precum și relația dintre haos - câine turbat și ordine - dansul ploii. Pe de altă parte, furia şi agresivitatea tonului pot fi privite ca fiind trăsături autentice ale unei profundităţi emoţionale, chiar dacă direcţia în care se merge eliberează energii negative care nu au capacitatea de a-l motiva pe cititor pe drumul elevării spirituale, ci mai degrabă de a-l intimida, însă fără succes, conform zicalei: câinele care latră, nu muşcă.

cu rime cât de cât ok. Se mai poate lucra la ele, la ritm, dar treacă-meargă.

În strofa a treia, însă, aveţi o problemă cu tautologia, versul 4 reluand ideea din versul 2, cu privire la suferinte, patimi:

credința mă îndeamnă la gesturi și fapte,
nu am să scriu despre dureri și lacrimi,
căci viața are gust de miere cu lapte,
chiar dacă în lume există și patimi.


in alta ordine de idei, strofa trebuie refacuta.

din visul cuiva drag, iar continuarea îmi dă răspunsul, pentru a rămâne desculț și viu cu toate durerile tale prelungite-n luminǎ crudă. Este neaşteptată această metaforă, ca şi când visul altuicva ar fura părţi din ceea ce suntem, părţi pe care le dorim înapoi. Finalul, referitor la organul unic, pare un pic rupt din context, dar m-am obişnuit cu stilul tău, fracturat uneori, în care nu există o coeziune perfectă între versuri, strofe sau imagini. Îl iau aşa cum e, chiar dacă... Felicitări!

un text despre ce înseamnă să fii Om, Omul trecând prin etapele fireşti ale învăţării, având la început ca prieteni doar păpuşile, copacii, îngerii. Un text şi despre karma pe care o lăsăm urmaşilor noştri, aceştia moştenind şi fricile noastre, neîncrederea. Lucruri pe care nu am vrea să le transmitem, dar fac, la rândul lor, din marele proces al învăţării. Ideea este că dragostea şi speranţa pot avea un rol hotărâtor în evoluţia celor care vin, iar acestea nu trebuie să moară niciodată, chiar dacă pe noi ne frământă neliniştile. Textul este curat, îngrijit, plin de sensibilitate.

Felicitări!

care se poate consuma dimineața, precum cafeaua cu lapte. Cantitatea de zahăr este emoția investită de fiecare, iar modelul din spumă este adierea blândă a sufletului.

O mică observație. Acestei zile - trebuie scos de la finalul versului 3. Intră în contradicție cu pluralul din versurile anterioare. Propun: să-mi ghicească freamătul în zaț.

Felicitări!

iar versurile pe care le evidenţiez sunt:

Apune luna după coama casei,
Apune totul într-un marș funebru

*

Apune totul, apun toate
Apune o cafea în lapte
Apunem noi, eternitate

*

evident, s-ar mai putea lucra la unele rime (mesai-case, funebru-sobru, unde rima să fie pe ultimele două silabe, nu doar pe ultima), s-ar mai putea îmbunătăţi unele versuri, dar pot spune că textul are şi elemente pozitive.

Succes mai departe!

mai ales fiindcă îm anul 2012, în vol Patria la care mă întorc, poemul Azi nu-i voi da cu piciorul fericirii, scriam despre o metaforă asemănătoare cu aceea din primul vers al poemului:

iubind fericirea am îmblânzit
până și moartea
pisica neagră ce împinge ghemul
de lână albastră prin univers


desigur, metafora din poemul de faţă are alte valenţe, face trimitere la conştiinţa colectivă, la Kant, tocmai de aceea îmi place cum este formulată:

Suntem cu toții o pisică cosmică,
Ce se joacă, torcând
Cu al său ghem – timpul.

mai adaug şi torsul care se răsfrânge blând, ca un semn al afecţiunii, al ataşamentului, al unei iubiri care transcende limbajul cuvintelor.

Şi cred că, subtil se poate vorbi şi de un daimon stănescian. Nu e înger, nu e leu, e pisică. E motanul din balada cu acelaşi nume... în care îşi dorea poetul să se întrupeze.

aici ai început să poetizezi pe stilul lui Jason Reynolds, dacă e să fac o referire la Un drum lung până jos, cu doza lui mare de mister şi paranormal. Nu numai că există întâlnirea cu alter ego-ul poetic (într-un gang m-am întâlnit cu mine, dar cu altă voce), dar există şi povestea cu liftul, descrisă de american. Ei bine, am vorbit despre asemănarea stilistică şi tematică, dar când vine vorba de diferenţe, pot spune că versurile tale au un plus de miştocăreală, datorată personalităţii tale, felului în care priveşti şi persiflezi lucrurile. La Reynold, e mai mult tragism, mai multă concentrare pe vers, cu toate că nici la el nu lipseşte ludicul. În fine, pe tine te iau aşa cum eşti tu, pe el aşa cum este el, dar pot spune că amândoi aveţi ceva ce mie îmi place. Un talent mai mult sau mai puţin exploatat, în funcţie de conjuncturi, posibilităţi etc. Mult succes!

atenţie în loc de atenţia
inconştient în loc de inconlştient
argint în loc de arint

cu scuzele de rigoare

e regresie de la mistrețul cu colți de argint, fioros, ce zilnic își schimbă în scorburi ascunse copita și blana și ochiul sticlos... la mustăţile unui iepure şchiop. Cred că trebuie analizate cu foarte mare atenţia nu numai simbolistica, ci şi conexiunea, consubstanţialitatea, cu alte poeme aparţinând marilor poeţi. Este un soi de palimpsest, ascuns după mai multe straturi de hârtie galbenă. Desigur, Bogdan a scris ce i-a trecut prin cap, dar eu simt că în adâncul fondurilor lexicale şi ideatice, se află un reper, aproape inconlştient, ce zgîrie cu colţii de arint. Cât despre concentraţia de simboluri şi abstracţiuni, asta nu este o mare problemă la Rene Char sau Octavio Paz. Cred că, până la urmă, e o chestiune care ţine cont de gusturi. Nu rezonez mereu cu Bogdan, dar cred că i-am dibuit şmecheria poetică.

la poemul domnului Gorun Manolescu, despre tăcerea dinaintea cuvântului. Buluceala de nelinişti este bine reliefată, argumentată. Poemul are un anumit crescendo, strofa finală fiind, din punctul meu de vedere, cea mai reuşită. Desigur, liniştea, gălăgia, sunt stări pe care le simţim diferit la vârste diferite. Uneori le căutăm, alteori fugim de ele. Sau, pur şi simplu, tragem un fum în piept, pentru a ne da afară din suflet. Felicitări!