Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Paharul s-a ciobit de vin a ține

1 min lectură·
Mediu
Paharul s-a ciobit de vin a ține
Și curge zeama colosal pe masă
Mi-e minte rătăcită-n el rămasă
Și-n sticla goală te-am găsit pe tine.
Te-am găzduit la Dumnezeu acasă
Și-n ale mele de visări retine
Din cupa spartă-l beau, nebun, pe mine
Iar tu-n priviri îmi meșterești o Coasă.
Femeie fără corp, îți sorb amorul
Din pernele tăcutelor lumini
Ducând de liniște în gânduri dorul.
Și râd când fără lacrimă suspini
Dar în lăuntrul meu de capeți zborul
Mai lasă-mi duhu-n loc, în trup de spini.
011900
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
87
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “Paharul s-a ciobit de vin a ține.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14186555/paharul-s-a-ciobit-de-vin-a-tine

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
mă-sa nu-i dă țâță...
Rog din nou opinii...
0
@zina-lupulescuZLZina Lupulescu
"Paharul s-a ciobit de vin a ține"?
Să am pardon, însă nu sună bine
E o întortocheală dubioasă
Aș îndrepta-o puțintel ...din Coasă
0
@cont-sters-2743Șșters
Din cupa spartă beau, nebun, pe mine

se cere "mă beau", dar ar distruge toată prozodia. Gramatica trebuie să fie brici.

un compromis ar fi: Din cupa "spartă-l" beau, nebun, pe mine
0
@amanda-spulberASAmanda Spulber
Ai făcut o nouă acrobație și ai chemat colegii să își spună părerea. Ștefan, nu crezi că e păcat de talentul pe care îl ai să îl irosești în acrobații stilistice? Din ce am văzut, sunt puțini cei care simt complet ritmul. Tu ai putea să abordezi diverse forme fixe de poezie, dar preferi să rămâi la sonetul acrobatic. Te aștepți ca cititorul să accepte asta ca pe o marcă a stilului tău, în loc să încerci să fluidizezi exprimarea și să îți extinzi modalitățile de expresie. Ce ar spune un cititor semi-interesat de poezie citind titlul? Cu ce îl atragi? Am găsit vreo patru feluri de a exprima cursiv ce cred eu că ai vrut să spui în primul vers. Nu îmi spune că tu nu poți să găsești. E, desigur, alegerea ta, dar chiar mi-ar plăcea să văd cum abordezi și alte forme, fără să pui perfecțiunea tehnică pe primul loc în defavoarea unui limbaj cursiv.
0
@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
bună poanta din titlul comentariului...
0
@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
am corectat...
0
@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
nu mă simt în stare să renunț la sonet...
0
@amanda-spulberASAmanda Spulber
Îmi pare rău că s-a înțeles așa. Am zis doar să încerci și alte forme. Acum mă gândesc că nu neapărat fixe, doar cu ritm și rime. Mi se pare că ai potențial care să îți permită asta. Dar e alegerea ta. Nu am vrut să sune imperativ. Oricum, la fluidizarea exprimării merită să lucrezi.
0
@cont-sters-2743Șșters
sonetul are rol terapeutic. Ajută la disciplină şi control. Dacă se enerevază şi scrie în vers alb, o dă în înjurături, deşănţări, scoţând la suprafaţă partea întunecată din el. Dacă ar descoperi rolul purificator, catharsisul poeziei, scriind dezinvolt, din preaplinul fiinţei sale, cred că ar putea ajunge un mare poet. Însă, undeva, există o barieră psihologică, o traumă neconvertită, iar în momentul când ajunge la punctul critic, în loc să încerce să exploreze locul unde lumina fecundează abisul, el se îmbracă în scutul sonetului şi aşteaptă să fie executat de soldaţii nemiloşi ai Agoniei::)))
0
@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
soldații nemiloși...
0
@cont-sters-2743Șșters
şi creăm o presiune uriaşă, pentru a da naştere diamantelor...
0