O mie de cuvinte (III)

Optase pentru o ținută lejeră, albastru închis, o alegere simplă și totuși expresivă. Materialul moale îi învăluia silueta într-o senzualitate discretă, fără a fi prea formală sau impunătoare. Pantofii, asortați cu geanta, completau imaginea echilibrată, în care fiecare detaliu avea un sens bine definit. În geantă, pe lângă cheile de la casă și câteva lucruri personale, se afla întotdeauna creionul ei. Creionul, cu mina sa subțire și neagră, era martorul însemnărilor constante, aproape nesfârșite, a gândurilor ce prindeau viață pe paginile aproape pline de blocul notes. Fiecare linie scrisă părea să aducă o linie mai adâncă pe hârtie, ca o poveste nevăzută care se desfășura în ritmuri intime. La colțul ochiului stâng, o venă albastră tremura ușor, aproape invizibilă, dar suficient de vizibilă pentru a trăda o oboseală liniștită, o tensiune subtile ce se insinua în gesturi și priviri. Pleoapele, umbrite natural de o paletă discretă de fard, adăugau adâncime privirii sale, oferindu-i o strălucire aparte, dar și o severitate delicată. Culoarea fardului accentua și mai mult palitatea feței, ca o foaie albă ce aștepta să fie completată, fără a oferi însă impresia de lipsă de vitalitate. Din contră, această subtilitate spunea o poveste a unei introspecții continue, a unui proces constant de descoperire, în care exteriorul rămânea simplu, iar interiorul se prăbușea în adâncuri necunoscute. Astfel, imaginea sa se îmbogățea cu straturi delicate, în care echilibrul dintre simplitate și complexitate dădea naștere unei atmosfere eterice, aproape în suspensie. Fără un început sau un sfârșit clar definit, povestea sa prindea formă în fiecare gest, fiecare mișcare fiind o parte dintr-un ansamblu întreg, complet, dar totodată efemer.(Va urma)

târgul carte –

rânduite în rafturi

atâtea tăceri