O mie de cuvinte (IV)

Viața ei se desfășura într-un ritm aproape misterios, fiecare zi aducând o desfășurare delicată de momente, ca într-un dans al timpului ce se mișca încet, învăluit într-o aură de serenitate. Un ceas de lumină, rar și semnificativ, păstra tăcut povara întâmplărilor trecute, păstrând adânc înfipte rădăcinile trecutului în rădăcina sa emoțională. Lumina chihlimbarie a dimineții îi deschidea porțile spre o realitate mai blândă, iar aerul ozonat îi umplea plămânii cu prospețime, sporindu-i încrederea în sine și oferindu-i o privire curată asupra lumii. În această stare calmă, timpul devenea o fluiditate poetică, în care gândurile nu mai purtau graba cotidianului, ci se lăsau cufundate într-un întuneric blând al introspecției. Gândurile ce păreau a fi adânc îngropate în adâncurile memoriei se răsfirau încet, transformându-se în elemente vii ale prezentului, păstrându-și esența și renunțând la povara dureroasă. Esența de brad plutea într-un aer fin, ca o soluție subțire, aproape invizibilă, pregătită să fie încorporată într-un ceai parfumat sau într-un ritual al simțurilor. Adierea acestei esențe rarefiate aducea o profunzime aparte, o purificare sufletească, o reîntoarcere la sinele cel mai adevărat. În acest loc al liniștii absolute, fiecare amintire și gând își găseau o armonie perfectă, într-o simfonie nesfârșită de echilibru. Liniștea devinea un sanctuar unde totul, de la cele mai simple reflecții până la cele mai profunde sentimente, își găsea o formă autentică și reconfortantă, un spațiu sacru în care sufletul putea respira în voie, fără constrângeri …și fără griji! (Va urma)

înmugurire –

dorințele rescrise

la miezul nopții

✍️