E-atâta moarte

folosirea cuvintelor din aceeaşi familie şi repetiţiile trag în jos poemul, chiar dacă se vrea o accentuare a stării:

privit, privindu-mi
mor, mor, murind

aş prefera o aerisire şi nişte cuvinte mai rafinate, ce ţin de sondări şi propesniuni

totuşi, ideea centrală, privindu-mi prezenţa / propria-mi hieroglifă / abisul prezentului/, este excelentă, amintindu-mi, cumva, de Nietzsche, care spunea că atunci când privim în abis, abisul ne privește înapoi, fiind vorba de o relaţionare cu propria conştiinţă şi, în cazul poemului dv., rezultatul care apare în urma acestui proces, hieroglifa, cu toate ramificaţiile ei în substraturile fiinţei. De altfel, prin acest poem, se vede şi preocuparea dv. în domeniul cercetării filosofice. Un fel de autobiografie, în care-l văd pe autor având pe birou cărţile sale de studiu, scrumiera şi ţigara fumegând, dar şi un caiet pe care evadează poetic..., aşa cum o făcea, de altfel, şi Nietzsche, chiar dacă nici el, nu era un mare maestru al genului liric, iubind, totuşi poezia...

cerd că v-am făcut o scanare mai bună ca un RMN, contraziceţi-mă dacă nu-i aşa!

şi am uitat să vorbesc despre viciu. Nietzsche parcă spunea că tot ce societatea consideră că este un viciu, poate fi, de fapt, reinterpretat ca o expresie a voinței puterii individului. De aceea, faptul că oferiţi tuturor acea ţigară, mereu ultima, denotă nu numai puterea individului la momentul prezent, trăirea clipei..., dar şi un act de generozitate în procesul cunoaşterii, de împărtăşire a cunoştinţelor acumulate.

numai de bine!

Poezia e slabă, Interpretarea este excelentă