Şi totuşi… (azi, dup 4 mai/25 - Însemnare previzorie)

o lucrare frumos prezentată, chiar și ca formă
tot acest proces al devenirii, atent exprimat, folosind cu subtilitate elemente atât de comune,
dar cu profunzime, îndeamnă la meditare

cred că titlul ar fi mai potrivit fără avea paranteză

felicitări!

Ȋmi repugnă de ce am scris acest grupaj, Acum. Ce fel de om/oameni suntem dacă am transformat România într-un ashram new age? Mâine, poimâine toţi din ashramul ăsta ne vom sinucide, în numele „păcii mondiale”, într-o religie deviată şi deviantă indusă subliminal, printr-o psihoză în masă, de georgişţii şi simioniştii putinişti. S-a mai întâmplat într-un ashram, nu mai ştiu unde şi când, dar ţin minte perfect că s-a întâmplat şi s-a scris despre asta. Şi nu ştiu care a fost motivaţia lor sinistră. Nehotărâţi (50% dintre cei cu drept de vot care aţi stat în casă), Ieşiţi la vot! Mai este o ultimă speranţă să arătăm că suntem (încă) oameni în ţara asta. Am trăit, din nefericire, pe timpul cizmei ruseşti şi al naţionalismului dictatorial ceauşist. Nu mă interesează democraţia, nici noul liberalism, şi alte ideologii, dar legionarimul mă face să vărs. Sunt un religios, deşi nepracticant. Nu pot trăi într-un surogat – e putin spus – de religie. Mai am încă speranţă că istoria nu se va repeta. Dacă nu, ca unul ajuns, ca vârstă, aproape, foarte aproape de final, voi pleca să trăiesc puţinul care mi-a fost dat, în altă parte. Singur şi cu ce cred..

colegilor pentru aprecieri. Se pare ca atunci cand sunt cu moralul la pamant, mai imi iese bine si ceva ce il scriu.