Să nu-l trezim pe înger

Este aici ceva din versificația și meditația tulburătoare a sonetelor voiculesciene. Din păcate, se repetă unele cuvinte, așa că putem zice că avem de-a face cu un aproape sonet. Oricum, este un text merituos, în ciuda unui limbaj cam vetust.

versificarea e destul de bună, cu mici scăpări de ritm

dar tonul vetust şi îngerul ultrauzitat de Nichita, trag în jos poemul

mai bine v-aţi mişcat în poemul în vers alb

Trăiesc, mai ales din amintiri, ȋn timp ce tot scriu la o carte (nu este de poezii) care nu se mai termină. Textul de aici este scris mai demult, dar mai ȋncerc şi acum, uneori, stilul respectiv (vetust) care este un fel de sonet, dar nu este conform canoanelor. Observaţiile Dvs. sunt bine venite.

Mă distrează mai mult proza scurtă. Eu zic că aici reuşesc mai mult. Păcat că pe aici ea nu prea se comentează. Ȋn pauzele scrisului la cartea de care am vorbit, care nu este nici de proză scurtă sau lungă, voi ȋncerca să-i mai comentez şi eu pe alţii.

... eu as zice sa nu treceti poezia pe locul doi, cred ca va subestimati realizarile in poezie. Sper ca nu le supraestimati in proza (recunosc, eu vin pe site pentru poezie, am cam sarit peste postarile de proza).
Imi place in special strofa 3, se incheaga coerent cu ideea asta a pierderii, a raului individual care prolifereaza intr-o lume rea.
Cu respect,

Eşti prea amabilă, Domnă. Sunt suficient de lucid să ştiu ce pot şi până unde pot. Că, altfel, voi spune şi eu, parafrazându-l pe Mark Twain: “Dante a murit, Sheakspeare şi Einstein, la fel, ca şi alţii. Şi…nici eu nu o duc prea bine.”