Ultima culoare

parcă ar vrea să prezinte, din altă perspectivă, formularea stănesciană: Eu nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste. Tot un autoportret, alcătuit dintr-un puzzle al amintirilor şi al suferinţei. Evident, vorbitul lui Stănescu, prin poezie, nu se referă doar la ceea ce simte poetul în interiorul lui, ci şi la ceea ce vede, fiindcă el se adresează cititorilor, aşa cum şi Ilie o face. Privitul la Ilie, un fel de plasă în care prinde peşti, peştii fiine cuvinte, sensuri, dar poate şi cititori, cine ştie. Vidul trece, cuvintele, sensurile şi cititorii rămân. Iată, deci, mesajul acestui poem, cu iz optimist, dincolo de toată suferinţa şi pierderea.

erată

ai oferit o interpretare care dă sens unor versuri care (ca multe altele asemenea,
scrise de oricine) prind viață ori de câte ori trezesc în cititor măcar o minimă reacție,
cu cât mai intensă (reacția), cu cât mai mulți (cititori), cu atât versurile respective
sunt mai valoroase
eu (ca mulții alții, probabil toți) las textul deoparte și aproape că-l uit (zic aproape, pentru că
rămâne în mod natural în memorie), dar când îl reîntâlnesc, de cele mai multe ori, îmi amintesc
starea, motivele, gândurile pe care le aveam la momentul scrierii
dacă îl regăsesc și interpretat de altcineva, cu atât mai plăcut, căci este minunat să observi
toate fețele, valențele, sensurile celor scrise

mulțumesc pentru cuvinte!