șters

aforirisme în loc de afirisme

Ştefan, chiar dacă mi-ai dovedit că nu ai suficiente lecturi, scrisul tău având, mai degrabă, spontaneitate suprarealistă, dar şi câteva obsesii ce se reiau de la un poem la altul, atunci când simţi că ai atins filonul de aur, ai făcut o frumoasă şi inconştientă trimitere la Oul dogmatic al lui Dan Barbilian, ceea ce este de lăudat. Din acest punct de vedere, te felicit!

Câteva mici observaţii de natură tehnică şi gramaticală, acolo unde ai încă multe lacune:

Și fața către lună-i e întoarsă.

lună-i - este greşit. i este prescurtarea verbului a fi în cazul tău, ori tu foloseşti deja verbul a fi la pers. a treia, singular - e

poate voiai să zici i-e întoarsă, adică faţa lui - i - este întoarsă

forma corectă este şi faţa către lună i-e întoarsă

nici versul asta nu ma multumeste: Pe creștet tu de stele-ți pui maramă

e alambicat rau.

ar trebui: pe creştet tu-ţi pui stelele maramă

alt vers:

cupa cea cu - alăturare nefericită, ceacu

poţi folosi amforă în loc de cupă, ca să înlocuieşti silaba urătă la auz

amfora cu vin

ps.

timpul meu este limitat şi nu te pot corecta mereu. Dar fiindca, după corecţii, poemul tău va fi stelar, am zis să te ajut

să fii iubit!

Coniac cu nu știu câte stele? Poate de nu știu câte stele! France e pluralul de la francă sau are legătură cu francii? Oricum ar fi, forma pare ciudată. Țuica turtită de mărgele? Prețioasă metaforă. Parcă e scoasă de la brutărie. Și de la țuică se trece la pălincă, mi se pare o lipsă acută de idei, să reiterezi tăria în text, mai ales că pălinca se testează cu mărgelele, țuica fiind o băutură inferioară la care nu se prea ține cont de acest aspect. Soarele se înalță rotund pe cer? Se poate înălța și pătrat sau triunghi? Rotund se vede că e pus doar ca să iasă rima. Nici versul cu poeziile nu îl găsesc potrivit. După ce bei toată noaptea, numai de poezii nu îți arde. Mai bine un pui de somn, apoi o ciorbă, să treacă mahmureala. Iar la sfârșit, tu când bei Johny Walker, îl bei din sticlă sau din damigene? De ce să adormi pe damigene? Bei o sticlă și pui capul pe pernă, nu mai cobori în beci, că-ți rupi picioarele pe scări. Textul mizează pe ludic, dar nu e suficient. Are foarte multe minusuri la capitolul logică, e forțat și neîngrijit.

Asta am simțit! Îți doresc mult succes!

Adormi, neterminată-n abis

Acest vers este sublim, felicitările mele sincere!

Construcția poemului e aforistică, observ această aplecare spre esențializare și definire. Și mai observ că ai folosit intertextualitatea stănesciană, într-o viziune proprie a necuvintelor,de efect. Ceea ce demonstrează că citești și cunoști procedeele artistice.

Evident, faptul că textul pare o alipire de afirisme, vine și cu un dezavantaj. Și anume, spontaneitatea. Dar voi aprecia cerebralitatea ca pe o ieșire matură din impas.

Îți urez mult succes în toate!

ştim foarte bine că al nostru coleg, Costin, scrie bine. Totuşi, acel căci, înainte de Dumnezeu, şi acel ghidon de la sfârşit, par a strica tot farmecul.

Aş fi mers pe ceva mai convingător în loc de căci. Să ştii, de exemplu. Conjunctivul este mult mai poetic decât acel căci.

Iar la ghidon, se poate interpreta ciudat. Dar nu vreau să mă duc iar în zone erotice, că se va crede cine ştie ce. Eu mă gândeam la un macaz acolo, nu ştiu de ce. Ceva de genul: Că-ţi pune mâna Dumnezeu pe inimă şi-ţi schimbă macazul. Ghidon e pentru biciclişti... care nu prea merg în urma dricului, decât dacă moare Lance Armstrong.

doar după un fragment. Ar fi interesant de văzut și dialogul, intriga etc. etc. Ca un semn de politețe și colegialitate, îi urez succes autorului. Iar dacă va dori să se și implice pe site, analizând texte, îi urez, din nou, succes!

Și că tot veni vorba de limbajul oltenesc, cred că lunca aceea, care mi-a sărit în ochi, a accesat niște lecturi de demult, în care Macedonski poetiza despre lunca Jiului. Am căutat și, surpriză, există o antologie intitulată Oltenia lui Alexandru Macedonski. S-ar părea că simțul meu ascuțit nu s-a înșelat, numai că nu mai știam reperele. În sângele poetic al poetei Amanda Spulber sunt multe transfuzii clasice, lumbajul arhaic venind din acele lecturi. Chiar și poștalionul se găsește în opera olteanului Macedonski, mai exact în Zi de august.

acum că s-au calmat apele, lucru pentru care adresez mulţumiri şi felicitări, vreau să vin cu încă o observaţie pe text, tot cu rol constructiv, ca şi prima dată

consider că nuanţa adversativă a conjuncţiei DAR, oferă un caracter antitetic, acolo unde ar trebui să existe, de fapt, o enumerare. Prin urmare, conjuncţia IAR este mult mai potrivită în loc de DAR.

Şi ca să nu existe un exces de conjuncţii acolo, Şi, care se repetă de două ori la început de versuri, urmat de Iar, care îl înlocuieşte pe DAR, propun eliminarea conjuncţiei ŞI, înaintea de Apa.

Sper ca această intervenţie constructivă să fie pe placul doamnei Amanda Spulber.

Numai de bine!

mai bine aşa, cu o pauză după zorii, eventual şi puncte de suspensie:

mă împotriveam zorilor...
aerul umplea încăperea
furând somnul

iar la sfârşit am sugerat clar că trebuie prepoziţia DE între lui şi la

către camera lui de la margine de urbe

alăturarea luila sună ca în fimele cu Lula şi Lola, mergând la garnonieră pentru nişte lălăieli la beţie

contează foarte mult și mediul. Unii sunt mai norocoși, dau de oameni serioși, editori, invitați etc. Alții se lovesc de acele aspecte negative. Mai sunt și răutăți premeditate. Unii de la o revistă dintr-un oraș, au organizat o lansare care se suprapunea peste o altă lansare, a unui autor care nu făcea parte din gașca lor, pentru a fi siguri că îl privează de invitații care ar fi vrut să participe la amândouă. Te doare capul dacă ajungi să cunoști toate mizeriile lumii literare. Ferice de cei care rămân doar cu amintiri frumoase de pe urma debutului lor sau a lansărilor ulterioare...

Mi s-a părut ciudată formularea fără prepoziția în. Dacă este folosit verbul cu sensul de a intra, se cere prepoziția în. Dacă ar fi fost umplea, nu se cerea. Cel puțin așa văd eu lucrurile, poate mă înșel. Cu drag!

bazat pe o realitate tragică şi comică în acelaşi timp. Numai cine a participat la astfel de lansări de carte ştie despre ce este vorba. Mă mir că nu s-a spus nimic despre protocol, unii venind doar pentru haleală şi băutură. Cred că pleacă nemâncaţi şi nebăuţi de acasă, ca să încapă cât mai mult la burdihan. Felicitări pentru text!

fiindcă sunt imagini pe care le văd deseori, mergând pe malul Crişului Repede. Şi cred că le-am văzut şi la Constanţa, plimbându-mă pe malul lacului Tăbăcărie... M-am gândit mult dacă acele cercuri trebuie neapărat să fie şi perfecte, în versul 3. Probabil că este folosită tehnica apoziţiei adjectivale, pentru a se întări efectul vizual. Să fii mai atent la acele cercuri, să realizezi perfecţiunea naturii în cele mai mici detalii. Poezia începe perfect cu adjectivul unduitoare, iar aici mi-am adus aminte şi de valurile Elenei Papadopol, care loveau, cu ingambament, stâncile. Căci, despre asta este vorba, până la urmă, de unde ale iubirii care transmit mesajul de la sursă mai departe, fiecare alcătuire sau destrămare purtând simbolul perfecţiunii. Finalul, un pic fragmentat, sacadat, pe stil fracturist, aduce legământul prin inele, rotundul nefiind doar un contur, ci aducând şi plinătate, cu trimitere la perfecţiunea sferei, dar şi la starea de fecunditate a clipei eternalizate.

Felicitări!

şi aerului ce pătrundea încăperea

aici ar fi mai bine: şi aerului ce invada încăperea. Sau subjuga...

la prima strofă mai poţi scăpa de nişte elemente de legătură cum ar fi în timp ce, iar acolo poţi folosi subtilitatea gerunziului, pe care deja îl foloseşti bine în poem

ca un ușier
la ieșirea din tură
îndreptându-se (fără paşii)
către camera lui (de?) la margine de urbe

în partea a doua a poemului, cuvintele sunt mai bine aşezate, limbajul concentrat reuşind să transmită mesajul cu maximă eficienţă şi emoţie

poate doar aici: pare să se fi dus în alt cuib

ar merge, mai bine: pare să fi plecat în alt cuib, pentru a se evita alăturarea să se

pot spune că poemul mi-a plăcut, per total

i-aş aminti pe Octavio Paz şi, daca tot vorbeam de suprarealism, pe Rene Char.

Un poem care m-a atras, prin elementele sale postmoderniste, disparate, fragmentate, mixate cu imagini suprarealiste, un fel de imbricare a unui acoperiş cu mai multe ţigle de mai multe culori. Oraşul, podeaua, pereţii, m-au trimis la Cărtărescu, de exemplu, iar imaginile surparealiste, precum lampa care își varsă febra galbenă, cu rol de iluminare, la Naum. Remarc nişte versuri inteligente, ale unui autor matur, cu o conştiinţă puternică, iar orașul de sub pașii lui, care va crește fără milă, mă trimite cumva la Kant, la conştiinţa ca lege universală raportată la spaţiul urban, poetul fiind un mijlocitor, dar şi un observator al tranziţiei conştiinţei pe ax vertical. Regăsesc şi elemente onirice, armonios integrate în poem, pentru a se crea o legătură, dar şi o separaţie, între vis şi realitate, şi mai observ tehnica juxtapunerii, de exemplu pâinea sfâşiată, o tehnică folosită de unii dintre marii poeţi ai lumii, iar aici i-aş aminti pe Octavio Paz sau, daca tot vorbeam de suprarealism, de Rene Char. Există, per total, un perfect echilibru între elemente şi curente. Un poem stelar, fără nicio dicuţie.

Amanda Spulber

scuze pentru eroare

prima jumătate a poemului seamănă cu o discuţie în faţa blocului între două persoane obişnuite. Obişnuite datorită limbajului banal şi a lipsei de profunzime. Poemul creşte ca valoare de la la mijloc către sfârşit, discursul filosofic fiind mai profund şi încrustat cu câteva personificări ale cenuşii şi ale fumului. Acestea, plus parfumul teilor, îmi aduc aminte de discursul filosofic al poetului Daniel Corbu, ce-i drept el fiind mai grav şi mai orfic în poezia sa. Pe linia mai gravă şi filosofică, din rândul poeteselor, Aura Christi mai este pe această direcţie. Probabil că ar fi bună o analiză a operei acestor poeţi, dacă doamna Amanda Spluber doreşte să exploreze poezia de acest gen. Acum o simt căutând, experimentând, ceea ce este firesc şi bine pe drumul descoperirii propriului stil, propriei poezii. Un experiment util, aş zice.

înverzise, se făcea, pierzându-se, crescuse, înflorise. Aceste verbe pot fi înlocuite, în unele cazuri, cu adjective, pentru a se mai diversifica stilistica poemului şi a se evita o poetizare monotonă, cu specific oltenesc.

Observ şi versuri lungi, care mai pot fi concentrate:

poștalion se făcea
în fugă pierzându-se apoi spre apus

se făcea în fugă pierzându-se apoi - balast inutil. Cititorul poate deduce acţiunea, îşi poate imagina succesiunea, fără astfel de balast.

Se ştie că poştalionul se grăbeşte, pentru a transmite scrisorile. În fugă e în plus.

cu un singur cuvânt se pot face minuni:

poştalion înghiţit de apus

desigur, şi căruţa cu doi cai e nepoetic, descriptiv. Şi acolo trebuie făcut ceva.

poemul, per total, e cam slab, iar asta din cauza limbajului poetic rudimentar

poate fi cizelat, asta e cert