Bahică

Coniac cu nu știu câte stele? Poate de nu știu câte stele! France e pluralul de la francă sau are legătură cu francii? Oricum ar fi, forma pare ciudată. Țuica turtită de mărgele? Prețioasă metaforă. Parcă e scoasă de la brutărie. Și de la țuică se trece la pălincă, mi se pare o lipsă acută de idei, să reiterezi tăria în text, mai ales că pălinca se testează cu mărgelele, țuica fiind o băutură inferioară la care nu se prea ține cont de acest aspect. Soarele se înalță rotund pe cer? Se poate înălța și pătrat sau triunghi? Rotund se vede că e pus doar ca să iasă rima. Nici versul cu poeziile nu îl găsesc potrivit. După ce bei toată noaptea, numai de poezii nu îți arde. Mai bine un pui de somn, apoi o ciorbă, să treacă mahmureala. Iar la sfârșit, tu când bei Johny Walker, îl bei din sticlă sau din damigene? De ce să adormi pe damigene? Bei o sticlă și pui capul pe pernă, nu mai cobori în beci, că-ți rupi picioarele pe scări. Textul mizează pe ludic, dar nu e suficient. Are foarte multe minusuri la capitolul logică, e forțat și neîngrijit.

lipsesc astăzi poeții de calibrul lui Liviu Nanu, cu ușurința în versificație și limba fiarelor vândută pe un zâmbet. Din fericire Liviu Nanu există aici și bine ar fi să rămână și nu să dispară din motive subiective și până la urmă omenești. Mi se pare însă absurd că Ionuț Caragea îi analizează ludicului Nanu un poem cu argument carteziene, de parcă am fi la școala de cadre. Să îi acuzi că a greșit atunci când scrie „cu nu știu câte stele” și nu ”de nu știu câte stele”, echivalează în educația și pregătirea mea cu măcelărirea în miez de noapte a metaforei și aruncarea ei, organ cu organ și membru cu membru la containerul de la marginea orașului. Pentru că pentru mine „coniacul cu stele” este un coniac sinecurist și nicidecum alcool pur „de nu știu câte stele”. După care același domn Caragea condamnă inchizitorial alte metafore ca fiind prețioase.

Astăzi este pentru mine o zi tristă, în care un poet rar ca Liviu Nanu este strivit de „băiatul de la dezmembrări”, care între timp savurează cu polonicul o ciorbiță cu leuștean.

nu e nimic absurd. Este o calitate să vezi minusurile, pentru a-l ajuta pe autor să-şi îmbunătăţească textul. Cu două-trei ajustări, ar ieşi o bijuterie de poem. Stilul meu este de a-i face pe autori să caute perfecţionarea, chiar dacă îmi atrag asupra mea antipatia multora dintre ei. Asta una la mână. A doua la mână, îmi ţin în continuare promisiunea. Analizez texte şi provoc cititorii să interacţioneze, să-şi spună părerea. Aşa cum te-am provocat şi pe tine, aici. V-am scos site-ul din letargie, erau doar 10 comentarii pe săptămână. Am atras utilizatori inactivi, pe unii chemându-i personal aici. Ce vrei mai mult? Să-l laud pe Nanu, că e un mare poet şi are dreptul să comită imperfecţiuni? Nu. Am trecut de mult de stadiul încurajărilor şi al potenţialului. Despre Liviu Nanu am scris şi o cronică, în presă. Consider că este un autor matur, valoros, experimentat, capabil să înţeleagă metodele mele dure. L-am luat ca model pe Alex Ştefănescu, chiar dacă nici el nu era perfect, Dzeu să-l odinhească. Tu ar trebui să-mi fii recunoscător pentru ceea ce fac pe acest site, aşa cum eu îţi sunt recunoscător pentru generozitatea de a mă primi înapoi, dar şi pentru corectitudinea prin care ţii atacatorii la persoană la distanţă. Mulţumesc pentru înţelegere, o duminică frumoasă.

aparatul tău cu care i-ai ciopârțit textul lui Liviu Nanu nu are nicio valență literară. Este similar cu aparatul literar al altei doamne care nu vede nici ea pădurea din cauza copacilor, cred că se numește Maria Mitrea, autor amator și atât. Dacă acesta este modul în care îl „educi” pe Liviu Nanu să nu mai scrie așa, mai bine l-ai eutanasia, ar fi mult mai sincer decât să faci ce nu au făcut oameni de litere consacrați și mulțumiți de scriitura sa. Asta apropo de „metodele tale sincere”. Când am acceptat să revii și să critici, nu m-am gândit că evaluarea literară va fi înlocuită de una mundană. Dar e bine că am aflat acum.

Fără îndoială, se pot găsi numeroase similitudini cu alte creații pe tema dat, dar n-am să spun nici de "Alcoolurile" lui Appolinaire, nici de "cartea Alcool" a lui Ion Mureșan. Pentru că Liviu Nanu are aici un stil aparte, iar conținutul, dincolo de ludic, relevă, de fapt, rădăcinile amare ale umorului. De aceea, textul este dionisiac doar până dă de aceste rădăcini, de acolo devenind apolinic. Vedem aceasta dacă lecturăm "în filigran" și ne întoarcem, din când în când, la versurile 3 și 4 din prima strofă.
Forma, e-adevărat, are melodicitate și atrage, dar contează ceea ce învelește. De fapt, aici adevăratul "personaj" este Textul, în care se distilează, până la esențe, armonii și meandre interioare doar ghicite, nu și deslușite.

că uitai de ea!

Bogdan, George, mă onorează prezența voastră pe text și aprecierea scriiturii mele ludice. Bine că nu ați numărat și silabele.

Cît despre ”băiatul de la dezmembrări”, e bine că există și are activitate, altfel s-ar plictisi. Și noi la fel. Îmi pare rău că scriitori cu potențial, valoroși, au devenit inactivi din cauza lui.

Este un text frumos. Este fain. Şi e fain pentru că trebuie să ştii! să-l scrii aşa. Şi nu oricine poate. Cu excepţia criticilor. Ei pot! Criticii pot. În nepot, compot cu tot cu netot.
Poezia nu e neapărat despre băutură. Daca asta se vrea a crede, asta e şi “ura şi la gară”. Ne vedem data viitoare!
Chiar dacă, la români (şi nu numai), băutul e cel mai ieftin viciu, poezia ludică (care nu e tocmai jucăuşă) e mai mult despre ce era înainte de băut, şi despre ce va fi după băut.
“Băutul” poate fi înlocuit cu “fumat/ drog/ sex/ pariat/ iubit”. Textul este despre viciu. Un viciu viciat de arta conştientă. Repet: conştientă. Dar arta ulterioară. În sensul în care chiar e artă. Hai, dă-mă dracu’, ce bine am spus-o! Şi nici măcar nu am citit/ citat.
Dar ca să înţelegi asta, tu neghiobule de pe altă artă, trebuie să ai vână poetică, ci nu vânat profetic.
Cu alte cuvinte, trebuie să fi chiar citit, şi să fi chiar scris. Aici e magia! Mai ales în trăit - când primeşti oameni care se simt bine, fumează, beau, compun poezii şi adorm fiecare unde vor. Unde vor, când vor.
În rest, sunt sătul de critici care se hrănesc cu ce se lasă prin vechiul sistem de operare ms-dos.
Poezia asta este despre echilibrul pe care credem/ credeam că există înainte şi dupâ ce ne credem/ credeam artişti. Este textul pe care-l scrie gazda, după ce auditoriul a căzut la somn pe damigiană. Şi a căzut pe damigiană pentru că fix aşa a vrut oaspetele să cadă. Pe damigiană. Că aşa a vrut el, oaspetele. După ce a băut ce a băut, în ordinea pe care a vrut-o, a adormit în odinea lucrurilor sale. Iar poetul a scris aşa cum a vrut, pentru că e stăpân pe arta sa. Iar “soarele rotund” e “rotund” ca un contrapunct clişeic - când toţi spun că văd soarele “cumva”, Nanu îl vede cum este, adică “rotund”. Ăsta, ce a făcut Nanu, se numeşte “declişeizare” (nu căutăm în “dex” - nu există - tre’ să citim şi să scriem ca să ajugem la acest nivel lexical pe care tocmai l-am propus cu nasul meu ascuţit de critic. Că-s bun, citit, şi erudit. Ciudă vouă!)
E un text simplu, jucăuş, vesel şi trist, e despre unii/ toţi poeţii. Nu ştiu de ce ne luăm aşa în serios toţi. Mă rog, unii. Serios! Zic unii, că n-am putea adormi toţi pe damigiană... Ori pe nu ştiu câte stele “cu” ori “de”. Mai contează? Când distrugi un text ca o maşină de tocat, iar apoi spui că textul ar putea fi o bijuterie, dacă s-ar schimba 2-3 lucruri, atunci eşti critic.
În concluzie, e un text classic greu de scris, deşi pare uşor. Eu am scris jumătate de viaţă în stil classic, ştiu ce spun.
Stelută pentru text. Strict pentru text.

și chiar fără moderație, următorul rînd e din partea mea. noroc!

Adrian, Leonard - Am o singură (și sinceră urare pentru voi: Sănătate și ebrietate :)) Onorat de lectură și semn. Ați citit-o în cheia corectă, nu că ar fi încifrată.

Emilian, dacă poezia mea a mișcat în tine ceva, înseamnă că și-a atins scopul. Ea va fi afișată în cîrciuma unui prieten, deci va fi văzută și de ochii altor consumatori, unii dintre ei, chiar drojdieri, dar cu organ pentru poezie. Cînd voi fi lovit de inspirație și voi scrie un poem despre prăjituri sau zeamă de varză, ți-l voi dedica. Onorat de trecere și semn.

Poetule, se face vinul
În anotimpul cu vaccinul
E timpul să te-ntorci în tine
Să tragi pe nas, să bagi în vine
Poeme-n metrică perfectă
Despre iubita ta absentă
Să vină masa proletară
Scobindu-se vulgar în nară
Să te privească și să strige
Entuziast "Poetul frige!"
Și în genunchi precum la moaște
Să simtă cum secunda naște
Miracol peste basca plebei
Legal constatoare a febrei
Poetule, se face vinul
Și viața și-a început declinul

Interesantă abordare lirică. Eu aș schimba totuși ”vulgar” cu ”suav” sau ”naiv”