prohodire

că în prohodire se întâmplă împăcarea într-atât încât până și tristețea cea mare (despărțirea de viață) se transformă în flori, în timp ce pasărea se agață în aripi (aici eu încerc să-mi imaginez invers decât, probabil, se propune- că se cam rup aripile- adică îmi imaginez că doar ce-i apar, de aceea se agață în ele, fiind o stare nouă), pasărea fiind personificarea spiritului

primele două versuri, care propun cadrul, sunt mai complexe, de aceea am insistat
mai departe, bănuiesc, că ceea ce se propune este evident și se va interpreta ca atare, de cam toți cititorii

mi-a plăcut

spor!

ştim foarte bine că al nostru coleg, Costin, scrie bine. Totuşi, acel căci, înainte de Dumnezeu, şi acel ghidon de la sfârşit, par a strica tot farmecul.

Aş fi mers pe ceva mai convingător în loc de căci. Să ştii, de exemplu. Conjunctivul este mult mai poetic decât acel căci.

Iar la ghidon, se poate interpreta ciudat. Dar nu vreau să mă duc iar în zone erotice, că se va crede cine ştie ce. Eu mă gândeam la un macaz acolo, nu ştiu de ce. Ceva de genul: Că-ţi pune mâna Dumnezeu pe inimă şi-ţi schimbă macazul. Ghidon e pentru biciclişti... care nu prea merg în urma dricului, decât dacă moare Lance Armstrong.

Vă mulțumesc frumos pentru impresiile lăsate. Era o vreme când aveam atât de multă grijă de formă că pierdeam conținutul. Acum sunt puțin mai neglijent cu aceasta pentru că mă interesează mai mult prada decât picajul... Există riscuri într-adevăr... Și mie se pare cam contondent acel ghidon, poate o să găsesc altceva de pus în loc. În niciun caz inimă. E greu să mai scrii inimă într-un text în 2025 să nu dea senzația de perimat. E nevoie de multă abilitate poetică, iar eu nu o am. Una peste alta acest text este un moment confiscat din timpul unui priveghi, pe care l-am transformat atât cât m-am priceput în poezie. Nu poate să fie perfect și nici nu mai urmăresc aceasta, dimpotrivă. Vă doresc multă inspirație și vă transmit gânduri bune, pecum și mulțumiri editorului care a încadrat acest text la reco.