Claudiu Tosa

Poemul l-as mai scurta, in schimb finalul mi se pare foarte reusit. Are un efect vizual puternic, credibil. Aproape ca poti vizualiza scena.

Am ramas cu o stare foarte proasta citind despre Adrian, Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca. Atat de proasta incat am deschis niste poze cu mine de acum cativa ani, am inceput sa ma uit la ele apoi m-am uitat in oglinda si am ramas pe ganduri ca pe un pod care se leagana intre doua varfuri de munte atunci cand mergi pe el. Imi pare foarte rau.

Exercitiul - fie el si banal - ti-a iesit de minune.

Desi poate un pic prea sensibil pentru mine marturisesc ca mi-a placut. Personal, desi imi pot imagina ca pentru autoare e foarte importanta, as elimina prima strofa. In viziunea mea poemul ar avea o cursivitate optima in forma asta.

Desi e folosit un limbaj aparent simplu acesta ascunde sensibilitate dar si o degajare discursiva facand ca lirismul sa nu alunece pe o panta a facilului.

Chiar mi-a placut finalul.

Razboi si Pace nu m-am incumetat sa citesc. Imi trebuie timp, liniste si concentrare si momentan nu le am. In rest am citit tot ce a scris Tolstoi si afirm, cu mana pe inima, ca in afara de Anna Karenina si Moartea lui Ivan Ilici restul operelor sunt pentru mine... optionale. Multa propaganda antibiserica insotita de fel si fel de fixatii. Totusi textul de fata m-a convins si mai mult ca trebuie sa citesc Razboi si Pace care de departe pare cu totul altceva raportat la ce a scris Tolstoi.

Citind despre calatoria ta spre soare mi-am amintit de un film care-mi placea mai demult, Sunshine facut in 2007.

Cat despre caile simple si cele complicate, uneori ne fentam inconstient. Karma, predispozitii genetice sau pur si simplu personalitate. Adica la treaba asta cu a alege mereu calea complicata in locul celei simple ma recunosc. Poate nu mereu dar... destul de des.

"gânduri perfide" a fost mult mai reusita, aici esti probabil prea nervoasa pentru a mai putea fi metaforica. lirismul e cam zgribulit, discursul tau axandu-se mai mult pe propozitii cu caracter declarativ si unele greseli puerile. spre exemplu: "te iubesc mai mult decat orice lucru" poate fi inlocuit cu "te iubesc mai mult decat orice". apoi cascada de te iubesc, urasc, simt fac textul sa nu mai semene a poezie. nu mai spun de inversiunea "ma dau cu capul de pereti" si "te dai cu capul de pereti". dar uneori e mai important sa scoti din tine ceea ce e nevoie sa fie scos. indiferent in ce fel.

Daca ar exista asa ca in Captain Planet niste inele cu anumite puteri care o data invocate se combina si il dau pe Captain Planet, ar fi nu 5 (ca in desenele alea) ci trei, in urmatoarea formula:

Un inel cu Dexter, unul cu Mandark si inca unul cu Dee Dee, care o data invocate ar combina cele trei personalitati si l-ar da pe invincibilul aparator al simbolismului inteligent si mistic pe nume... Captain Rotarescu.

Stilul tau este reuniunea perfecta a acestor trei personaje.
Exista poezii scrise pe care le poti citi in orie circumstanta, in microbuz, tren, pe banca in timp ce in jur se vorbeste, se circula, sau se petrece ceva. Dar ce scrii tu presupune un citit ritualic. Nu se poate lectura asa in orice circumstanta. Ar fi o jignire, o nepotrivire totala.

In numele unei lecturi linistite si concentrate cred ca s-ar putea lasa cu victime, demolari si chiar demiteri la nivel inalt.

Cred ca e o tentativa de sinecura. Una esuata. Eu asa cred. Nu datorita expresiilor vulgare, dar pare pur si simplu prea incarcat.

Sunt insa de acord ca macar Pornhub e mai pe fata decat Facebook, da.

Draga Irina, citindu-ti textul ma simt un pic la intersectia dintre personale si poezie, intre aerul calm si racoros dintr-un parc si agitatia fierbinte a aglomeratiilor de masini. Textul mi-a placut mult de la "Ne proiectăm..." pana la sfarsit. Mai mult nu mai spun, ca sa nu ma trezesc si cu acest comentariu la offtopic.

De fapt ultimul cuvant al textului este si ceea ce caracterizeaza intregul poem: consolarea. Exista un usor crescendo in strofele 2,3 si 4. Prima strofa este mai mult o descriere, care are insa rolul ei. Nu as putea alege o imagine care mi-a placut, poemul mizand mai degraba pe atmosfera generala si pe sentimentul care urmeaza sa se materializeze dupa final.

Am ramas cu o stare pozitiva citind acest poem. Mi se pare mai natural si mai simplu de aici (ca inceput alternativ) "din filigorie, se vedeau pomii verzi,
înfloriseră," pana la sfarsit, partea de dinainte fiind, dupa parerea mea, nu foarte necesara, intrucat poemul reuseste oricum sa-si impuna autenticitatea.

Un fragment de descriere cotidiana a unui topos invadat de realitatea concreta, cu accente sentimentale, usor melancolice. Foarte reusita comparatia din final.

Exista unele care pentru mine, mai exact pentru gusturile mele, au rezistat.
Multe din ele insa nu. Bucurii exista, insa uneori poemele astea sunt adevarate check pointuri in viata, ele marcand diferite perioade, momente, evenimente si experiente, avand mai degraba statut de holograma decat de simpla amintire.
Acum 10 ani obisnuiam sa-mi spun ca tot ceea ce un om are este prezentul. Trecutul a fost iar viitorul e necunoscut. Acum sunt insa de parere ca fara trecut nu ai nici prezent si nici viitor. Suna poate cam "mosnegeste" ceea ce spun dar cred ca e un lucru firesc. Treaba asta cu traieste clipa e o chestiune de stanga. Cu totii suntem la un moment dat in viata de stanga, vorba lui Petre Tutea, dar candva, de obicei dupa 30, ar cam trebui sa migrezi natural spre dreapta.
In mod paradoxal, raportat la exemplul tau, fix acum 10 ani am decis sa iau o pauza, nu am mai scris nimic. Si fix dupa 10 ani am recitit unele lucruri. Nu imi pare rau de vremea asta.
Imi pare insa de cei care intre timp au murit. Si citind ceea ce scriam mi-i amintesc si pe ei si in mod natural imi vine sa ii caut, sunandu-i sau scriindu-le si uite ca ei nu mai sunt iar timpul nu e prea impresionat de treaba asta, continuand sa treaca asimilandu-ne. Ma rog, sa nu ne deprimam. Si totusi deprimarile fac parte din viata. Cu cat le arati usa mai des cu atat incep sa se gandeasca la cum sa-ti intre inapoi pe geam. De aceea, unele lucruri trebuie lasate sa isi faca numarul asa cum si noi suntem lasati de lucruri sa ni-l facem atunci cand ne credem (voluntar sau involuntar) buricul pamantului. E in firea lucrurilor pana la urma.

Textul pare cand sa aiba rima, cand sa nu aiba, pare ca ma poarta cand spre trimiteri mitologice, cand spre un soi de filosofie cu caracter pseudourban. Ideea am inteles-o, calatoria insa m-a naucit de-a dreptul.

Eu am ramas cu impresia unui text fara structura, lipsit de o idee clara. Autorul are in mod cert inspiratie dar textul este mult prea ermetic.

Un text care pe mine ma ingrijoreaza dar nu pot spune momentan de ce. Adica imi fac griji pentru closca si oua tot atat de mult cat pentru autor.

Domnule Craciunas, bineinteles ca mesajele pot fi salvaste pe un stick, chiar daca entitatile anterior amintite au personalitate juridica. In privinta superficialitatii, pana si Nichita aborda uneori teme superficiale dar o facea intr-un fel inconfundabil. Nu il compar pe autor cu Nichita dar incerc sa spun ca superficialitate unei teme nu este neaparat si expresia formei sale.

In privinta argumentului potrivit caruia e ca si cum zici ca merg la baneasa pentru a lua avionul, pai si Cartarescu are o poezie in care merge la cofetarie ca sa manance o prajitura (lucru destul de previzibil). Dar e vorba de felul in care integram cotidianul si superficialul si nu faptul ca ne este interzis sa le utilizam.

Stimata doamna Petrov,

ma simt onorat la vederea frecventei cu care postati. Imi permit sa va intreb de unde va vine inspiratia si daca sunteti dispusa sa relatati, in mare, cum arata o zi din viata dumneavoastra personala ? Am observat ca postati cu o precizie elvetiana, respectiv 2 texte zilnic, si nu pot sa nu ma intreb cum de reusiti asta, in ce masura are legatura cu regimul de viata, respectiv alimentatia, odihna, sportul, eventual yoga, sau tine de o anumita rigoare spirituala care trece prin filtrul educatiei cu care ati fost inzestrata de mica ? Postarile dumneavoastra reprezinta un adevarat exercitiu cultural facand deliciul spiritelor critice care in absenta unor astfel de texte s-ar ofili precum floarea aceea din Frumoasa si Bestia ascunsa in palatul din munti.

Dumnezeu sa ne fereasca pe toti de perversul virus.

Ma tot uit de vreo 2 zile si nu ma pot hotara. Singura "solutie" care imi vine in minte ar fi: pisica. Cel putin fostele mele pisici asa reactionau. Cum dadeau de ploaie o tuleau in casa. In rest functionau foarte... terapeutic.

O insiruire de fapte si momente cotidiene de care lipim cateva intrebari/afirmatii cu tenta sensibila, declarativa, nu reprezinta neaparat succesul unui "moment poetic", dupa parerea mea. Poetic vorbind, intrebandu-ma daca i-am dat mai multi bani batranei, daca am oferit vreun pahar cu apa strainilor si daca am intrebat vreun copil daca si-a mai luat-o pe cocoasa de la taica-sau nu rezulta neaparat intr-un moment remarcabil, de insemnatate, revelator. Sau poate rezulta, dar ai ceva de construit pe langa intrebarile astea.

Pot cel mult sa spun ca probabil afirmatia potrivit careia "te" ocupi cu intrebatul femeilor ce cauta prin Gara de Nord e o aluzie la faptul ca oamenii-s preocupati de prea multe lucruri puerile. Dar e o treaba cam subtire, dupa parerea mea.