Poezie
ataxie
1 min lectură·
Mediu
cu o lehamite pe care nu ți-o mai explici la ce bun
treci prin tine și dincolo de ceea ce nu ești
o mână de gânduri traversând bulevarde și streșini imaginare
într-un echilibru precar ca și aurele îngerilor care au păcătuit
știi ești urât ești bătrân mușcă din tine
toate sălbăticiunile și toate fantasmele
ravagii a făcut un fel de taifun trecut printr-un fel de pădure
pe care atât de mult ți-ai închipuit-o nimic altceva decât o femeie
care te-a așteptat până la pietrificare
până s-a aprins cum cetățile asediate într-un târziu
vâlvătăile le poți vedea dintr-un spațiu etanș
al realității în care nu te regăsești zaci acolo un turn de pucioasă
pe care flutură dimineața torțe și sulițe care au capitulat
și nu mai vrei să pricepi nu îți mai pasă
cauți un loc în care să poți urla fără să fii auzit
îți închipui că porți în spate toate durerile
pe care ceilalți nu le-au mai putut suporta
și ți le-au dăruit ia-le tu asta e singura consolare
013032
0
CT