cuvintelor tale nu le mai cresc aripi

Desi poate un pic prea sensibil pentru mine marturisesc ca mi-a placut. Personal, desi imi pot imagina ca pentru autoare e foarte importanta, as elimina prima strofa. In viziunea mea poemul ar avea o cursivitate optima in forma asta.

Desi e folosit un limbaj aparent simplu acesta ascunde sensibilitate dar si o degajare discursiva facand ca lirismul sa nu alunece pe o panta a facilului.

Chiar mi-a placut finalul.

comentariului de mai sus, si eu cred ca e un poem bun, mai ales finalul, si eu as subtia prima strofa si as utiliza aklta comparatie decat cea cu inghetata. dar si asa, naivitatea asta are farmec.

Ma bucur de semn. Adevarul este ca nu sunt o rebela in cautare de figuri dure, epatante, mai mult o rebela (caci asta sunt), in cautare de aplanari a starilor mele interioare.
Si ma bucur ca ai rezonat la ultimele versuri, nu stiu de ce mereu am avut impresia ca un final reusit, poate salva cumva de la frivol, ca poti atinge simplitatea, in sensul în care aceasta inseamnă nu vocabular minimal, plin de truisme, ci accentul bine pus pe gand si pe cuvant.
Iti multumesc de atentia cu care m-ai citit, ai dreptate cu prima strofa, cam directa alternanta cu lumea reala, cam prea declarativ, o sa renunt la ea.

Leonard Ancuta!
Am scos prima strofa, dupa ce m-am straduit sa o "subtiez" cumva si nu ma puteam debarasa de obsesia cu "prima dragoste", care da, imi parea importanta si bine punctata acolo... dar inteleg ca asa curge mai bine, caci scrisul pe langa faptul ca e un mijloc de exprimare cu exigentele si regulile lui, e chiar realitatea noastra de fiecare zi, cu golgotele si catargele lui de speranta, care ne imprumuta uneori aripi pentru a ne ridica deasupra pustiului...