Poezie
zone de acces
2
2 min lectură·
Mediu
e vară și corpurile încep să freamăte
n-am mai dormit de nopți în șir
am sfredelit pământul ca niște sobolani căutând apa
// îmi aduc aminte orașul ca pe o busolă care îmi arată exact
pe unde trebuie să merg//
zilele sunt lungi, nopțile sunt lungi
trăim în zone metropolitane
cu autobuze și străzi prăfuite
aproape de oraș și marile lui corporații
aici este altfel viața
corpurile abia mai mișcă în așteptarea fericirii
zonele de acces sunt limitate
ca să scrii mai departe trebuie să cobori undeva într-o
pivniță sau un beci
și cobori răcoarea te mângâie ca o pisică torcând
liniștea te face să visezi
aici se simt mai bine undele seismice ale pământului
printre sticle de vin înșirate pe rafturi și borcane rămase de
anul trecut
simți pași cunoscuți
sunt bunicii și toți cei care au murit cândva
într-o zi și tu o vei face/ dar aici în acest adăpost
antiatomic te simți cel mai în siguranță
nu trebuie să te prefaci
că râzi
că plângi
că ți-e frică
e vară și șobolanii trag să moară
celelalte corpuri merg prin arșiță
ne prefacem că nu le vedem
aici în zonele metropolitane în inimile noastre totul e viu
doar amintirea orașului ne mai face să tresărim
ca și cum am avea niște insecte pe corp de care
vrem să scăpăm.
032.475
0
„Frica” ne face să „plângem” în interior, iar curajul ne face să „râdem” în exterior.