Claudiu Tosa

Cu plăcere. Ultima propoziție e practic emblema textului.
Mi-ar plăcea să mai citesc, mai postează ;)

De făcut fac multe și nu prea mai am timp de nimic. Am nevoie de o pauză care deocamdată nu poate veni. În altă ordine de idei, am vrut să postez de câteva ori dar datorită unei promisiuni mai vechi nu o voi putea face decât începând cu un anumit moment - care sper să vină în câteva luni.

Un, text, care mi s-a părut... cel puțin, interesant, la, prima, vedere dar încă, încerc, să, mă, hotărăsc... Încă, încerc să îmi, dau, seama, unde începe și unde, se, termină dar, mai ales, de, ce, a fost scris. Într-o manieră total neînțeleasă, m-a făcut, să mă... gândesc la Vali, Vijelie dar un pic, și, la, Jean-Claude, Van, Damme, nu, van Buren. Spun, asta, pentru că textul lovește ca Van Damme, dar te și sensibilizeaza precum Vali.

Aparent o adunătură de simboluri și personaje fără scop. Spun aparent pentru că efectele pălincii de Zalău pot fi uneori mai întortocheate decât ne putem imagina!

Mi-a plăcut textul și maniera în care treci de la o imagine la alta, dar cel mai și cel mai mult finalul.

Poți te rog sa îți deschizi comentariile la textul ”Paradis” ca să îți pot da stea? E păcat de text să rămână așa abandonat, fără a fi evidențiat în niciun fel. E un poem foarte frumos, armonios și lin. Mi-ar plăcea să-l pot comenta și evidenția.

Înțeleg că ai oprit comentariile la propriile texte ca o reacție la niște acuze profund stupide ale sosiei lui Liviu Arteni aka Leonard Ancuța, a cărui vârstă mai poate fi determinată poate doar cu ajutorul datării cu radiocarbon și care ar avea mai mult succes pe piața muzeelor ca artefact necunoscut din paleolitic decât ca poet în România, dar nu faci altceva decât să îi dai satisfacție oprind interacțiunile de sub textele tale.

Un text frumos. Curge perfect de la început pînă la sfârșit. Recunosc că nu am putut intui unde duce, motiv pentru care îmi place și mai mult. Remarc imaginea aparent banală de la care începi și punctul în care ajungi. Textul seamănă chiar cu metafora pe care o folosești în text, cea a șarpelui constrictor. P.S: E poezie după părerea mea.

Eu l-as numi mai degraba Mania de a scrie, nu cosmarul.

Mi-a placut textul. Probabil cel mai mult sentimentalismul tau usor deghizat si expus prin prisma peisajului urban. Finalul imi aduce aminte de... mine :)) In cazul meu n-a fost cherestea, ci altceva.

Bravo Iulia, ai invatat diferenta dintre cavalerism si cavalerie. Acum vreo doua luni imi spuneai ca-mi lipseste... cavaleria. E un progres, de la cai la maniere. In rest iti dau dreptate. Nu oricine te poate duce daca iti tii in brate toate cele 40+ carti publicate, exista risc de hernie. Mai ales daca mai esti, dupa cum tu insati te descrii, si |autoare ampla de carte|. 40+ carti publicate dar si ampla e prea mult pentru oricine, chiar si pentru Nicu Vlad cred. Imi si imaginez: tu privind rasaritul intr-o rochie alba transparenta pe balconul unei camere la Burj Al Arab in timp ce pe background canta Florin Bogardo - Sa nu uitam trandafirii, iar pe pat, in loc de petale de trandafiri presarate, sa fie toate cele patruzeci de carti, (de ce nu optzeci?), publicate de tine, in vreme ce in fata usii camerei, retezati pe rand de depresie, barbati care nu te pot duce cad unul dupa altul cu venele taiate fara sa fi apucat macar sa primeasca un autograf din partea ta. La televizor ar rula stiri cu titlul |O autoare ampla> de carte din Romania face un numar amplu victime|. Stirile ar rata esenta insa: tu nu te uitai la rasarit, ci te pregateai sa te arunci in apa pentru a-l salva pe Leonard Ancuta, care de doua zile dormea mahmur pe o baliza babana dupa ce vasul de croaziera pe care isi petrecea concediul (finantat de cateva prietene de parastas ale Israelei Vodvoz) s-a scufundat. Iulia, e in regula ca vrei sa umpli golul din viata ta cu un numar cat mai mare de carti. Nu confunda insa exercitiul asta personal de autoterapie cu dreptul de a le baga pe gat celorlalti cultul propriei personalitati. Esti o tipa simpatica dar faptul ca nu poti face diferenta intre vis si realitate iti dauneaza. Te salut. P.S: Daca tot ai 40 de carti publicate ai putea sa te inspiri un pic din 1001 nopti si, in cadrul unei noi strategii de marketing, sa te autointitulezi Iulia si cele 40 de carti.

Iulia, problemele tale pot fi rezolvate doar in trei feluri: (1) medicamente, (2) un popa sau (3) un barbat - ca tot te plangeai de ceva vreme ca nu esti maritata si ca nu te mai ia nimeni.

Scumpă și mult-prea-deosebită tovarășă, subiectul discuției e faptul ca ești analfabetă și obraznică, nu ce scriu eu sau altul. Nu e vorba doar de virgule, e faptul că nu înțeleg cum ai putut lua un examen de licență și absolvi un Master când nu ești nici măcar capabilă să te exprimi corect la nivel de școală generală. Am mai spus că tu, Leo și Ionuț Caragea sunteți identici. În mintea voastră fie se conspiră împotriva talentului vostru fie lumea e invidioasă. Cat despre mine, stai liniștită, nu îmi doresc nimic din ceea ce tu crezi ca ai sau ai realizat. Am alergie însă la impostură și manelism, prin urmare le taxez când dau peste ele. Cu atât mai mult cu cat în cazul tău e vorba de ambele. Cat despre lulu.com, când unii de pe aici la niciun an de la lansarea siteului contribuiau la dezvoltarea sa pe partea de web și administrare și ofereau consultanță în UX și UI tu te încălțai cu fesul.

Iulia, desi colegii iti explica faptul ca nu scrii corect in limba romana, in loc sa pui mana pe o carte si sa inveti, tu iti inchizi comentariile la texte. Analfabetismul e o tema de actualitate in Romania. Nu conteaza daca te descrii ca economist, informatician sau poliglot, poti fi analfabet partial sau total indiferent de backgroundul pe care il ai si nu este nicio rusine. Rusinea vine insa in momentul in care din strafundul megalomaniei sfidezi evidenta propriilor minusuri si pretinzi ca ceilalti nu te inteleg sau au ceva cu tine, dand dovada pe deasupra si de obraznicie. Ti-am citit destule texte si comentarii, inclusiv lucrurile scrise de tine pe siteul personal, si e mai mult decat evident ca ai probleme serioase cu gramatica limbii romane. Eu personal as intra in pamant stiind ca ma laud peste tot cu 40+ carti scrise (niste pdfuri uploadate pe lulu.com care pot fi printate in format de carte nu sunt carti) si sa nu fiu in stare sa ma exprim corect in limba romana. Te-am vazut incurcand (si ulterior nerecunoscand) sensuri ale unor cuvinte cu care nici macar un copil de clasa a saptea nu ar avea probleme. Profilul tau de autor ma face sa ma gandesc la profilul politicianului roman la care impostura e o calitate de baza. Referitor la asa-zisul numar de carti publicate, incearca sa revii cu picioarele pe pamant. Cu 80-100 de ani in urma nu oricine publica si nu iesea pe piata orice rebut. Astazi insa oricine publica si prin urmare cantitatea e fix ceea ce nu recomanda un autor, ci, calitatea. 40+ presupuse carti publicate in stilul in care scrii reprezinta mai degraba expresia grafomaniei si nu a vreunei contributii de exceptie in domeniul literaturii. La fel e si cu premiile. Iti doresc succes, mai mult bun simt si o mai mare atentie cu privire la limba in care scrii si pe care pretinzi ca o stapanesti (si pe care momentan o maltratezi cu aproape fiecare ocazie).

Iulia foloseste virgulele perfect. In texte, in comentarii, chiar si pe siteurile/blogurile proprii, da cu virgula de zici ca trage cu bidineaua. A mai spus ea mai demult, ea scrie in stil voiculescian iar oamenii nu o inteleg. Doar ca nu stiam ca si comentariile si restul tot in stilul asta le scrie. Intreaga viata a Iuliei e voiculesciana de la un cap la altul. Ea e singura din Romania care mai scrie voiculescian. Nimeni nu mai este ca ea. E unica. La fel si Ionut Caragea, el e singurul poet care a reclamat la administratia prezidentiala un alt poet. La fel si Leonard Ancuta care, desi scrie de zici ca trage gaz ilariant non-stop, e totusi de talie mondiala dupa propria sa parere dar si a unor spiridusi care ii soptesc la ureche atunci cand trage la masea prea mult. Si am impresia ca si Ilie Viorel Stanica este unic pentru ca nu-mi amintesc de nimeni altcineva care sa-si fi chemat fosta diriga la propria lansare de carte dar si pentru ca-i singurul care ne spune in biografia sa cu senitate "n-am publicat nimic, dar, de curând, am avut curajul (tupeul) să dau la tipar două volume". Cand n-ai publicat nimic dar totusi ai publicat esti intr-adevar unic, cum ai putea sa nu fii? Personajele astea patru care debordeaza de unicitate mi le imaginez la vama veche cu ghirlande hawaiane atarnate de gat, in bikini, facand piruete in timp ce valurile se sparg in spatele lor iar in background se aude Azucar Moreno - Olé.

Leonică, ia-te de mână cu Ionuț Caragea și Iulia Elize. Sunteți identici, doar alt modus operandi.

Mie imi place de Leo. Chiar si cand ii comenteaza pe altii tot despre el e vorba.

Este probabil unul dintre cele mai frumoase texte în rimă pe care le-am citit aici, pe site. Nu cred că se poate reproșa nimic. Cu atât mai mult cu cât sentimentul general pe care textul îl transmite este foarte armonios. L-am citit de mai multe ori. De fiecare dată am senzația că îmi dau drumul cu sania pe pârtie și atunci când mă opresc sunt sub lumina lunii, unde stau și-mi privesc respirația cum întrețaie aerul rece.

E un text frumos care curge foarte natural (pentru mine). Liniștea și reveria pe care le transmite mi se par perfecte. Îmi place foarte mult de la cap la coadă, mai ales finalul. Apropo, am observat că folosești din nou „hialin”, ca la textul cu Noaptea Plutește.

Textul e un amestec respingător de metafore forțate și obosite, și imagini neconvingătoare. Referința la Cosmos și Carl Sagan încearcă să capteze o anumită profunditate, dar eșuează în banalități și clișee. Imaginea cu gogoasa și gaura mi se pare extrem de hilară, stupidă și inutilă, dar mai cu seamă total imposibilă. De ce imposibilă? În general prin gaura gogoșilor nu trece nimic, deci nu există vreo relație de interdependență pe care să o poți exploata. Nu e ca atunci când spui că prin gămaia acului trece iubirea în locul aței și tu coși cu ea (de exemplu). Acolo există o logică. Ceva înlocuiește altceva. Doar că prin gaura gogoșii nu trece nimic. Așadar, efect canci. După părerea mea textul se zbate între superficial și inutil, fiind zero poezie. Doar dicteu automat. O zvâcnire musculară cadaverică care ne dovedește moartea poetică a lui Leo și nicidecum faptul că ar mai fi în viață ca scriitor. Părerea mea este că Leo își dorește atenție și pentru ea e dispus să scrie și să posteze orice, numai să primească și el un semn că încă mai este în viață. E ca în cazul Ștefan Petrea: și Leo cam cerșește comentarii iar cand totul devine prea evident postează fel și fel de texte cercopitece care doar-doar or genera ceva scandal sau polemică. Fără atenție Leo intră instant în sevraj.

Textele tale au ceva sublim si simplu in acelasi timp. De multe ori reusesti sa transmiti niste stari deosebite prin constructii total nepretentioase si un lirism foarte natural. Calmul din spatele introspectiei acestui text are pentru mine o valenta senzoriala foarte puternica.

Un text frumos. Mai aștept și altele despre aventurile tatălui. Ultimul contact pe care l-am avut cu Brăila a fost cu ani în urmă când un brăilean a sărit la mine cu cuțitul în KM 4. Sfârșitul n-a fost tragic pentru ca am realizat ca amândoi avem aceleași cunoștințe. Altfel spus, când el i-a chemat pe ai lui i-a adus automat și pe ai mei. Până la urmă ne-am îmbătat cu toții. Felicitări pentru text.