Poezie
Fata noastră...
= cu iz vechi =
3 min lectură·
Mediu
Calea de mirean te-așteaptă
Să mai sari o altă treaptă
Clopotarii bat, în uliți
Când, prin tine, trec cinci suliți
Ce mai ții, la tine-n sare
E o lacrimă de mare...
Nu ascunde, nu-ți piti
Te-or descoperi copii
Căci ai gânduri pământii...
Când te-apropii de faleză
Pescăruși îți stau prin freză
E frumoasă? Nepaleză?
E Buddhistă sau creștină
Din lumini, nu-mi iau chinină
Cu trei aripi să te-atingă
Să te ningă, nu te ningă
Doi bondari cu-aripa! frigă
O micuță te tot strigă:
De-ar mai ninge într-un an...
Zac scrisorile-n maidan
Înc-un an... Mi-e încă-un an
Către Zâna Zorilor,
Eu mi-s dar, Floriilor,
Ți-s iertări, Mariilor,
Stau Biserici, clopotele
Se aud prin zgomotele
În atâtea bolte, unde
Stă Iisus și oi, mă tunde
Că Maria nu-i niciunde.
Cu un glas, de-i ca mătasea
Își închide-n Raiuri, casa
Diavoli, îngeri, Rai și Iad
Mă descopăr, mă acopăr
Taina Lui nu I-o descopăr
C-am găsit-O-n rugăciune!
Casa mea, reuniune
Căci nu știu, să nu te supăr
Cu o frunză de ienupăr
Rugăciunea îmi vorbește
Maica ceartă, îmi grăiește
Să mă stâmpăr, să plec iute
Unde ciutele sunt multe
Stau sub cruce, zac în haine
Mult prea mari, prea aspră-n taine.
Pe maidane, unde-n brad
Șade acul bradului.
Cui să spun eu, Radului.
Malului și fagului
Lui Mălin și lui Ion
Ioane cresc, Iordanelor
De la Nord, de la Arad
Sau mai jos, de-n mare cad
Cui să spun eu, magului
Rugăciunii (fagului)
Să m-ascundă pe sub mare
Unde glezna-mi stă, și-n sare.
Alta gleznă - nu își are
Zac în mare, stau în mare
Mai frumoasă, mai păgână,
Spune-mi tu și nu te-îngână
Decât straiele de vară.
Ce-au rămas - să mă răsară,
Să m-ascundă, azi, în seară,
Unde marea este rară
Unde marea mi-e păpară
Este rană, este rară...
De stejari bătrâni și-o ceară.
Să mă-nghită, să mă spună
Că sunt tristă, că-s nebună
Părul meu mătase tristă
Și cu lacrima-n batistă
Sunt o Cristă, nu `îs Cristă.
Țin păcatele-n batistă...
Că nu-s multe... ”Când îmi vii?”
Eu mor, mă lasă,
Să fiu răni, sălbăticoasă,
Să îți cresc pădurii casă
Unde mânătărci se lasă
Căci, am glezna prea frumoasă...
Sunt în zob, lacrimile
Toate patru, patimile
În pieptar, cinci pietrile
Și albastre, dragostele
Ale mele, ale mele
De-s pingele, nu-s pingele.
Sunt trei cai, de m-au călcat
Căci mă calcă șurile
Murele, pădurile
Unde-ncep cred malurile.
Călăreții au plecat
Din zăpadă, m-am sculat
Glezna-n miere s-a uitat
Ce șoptesc nodurile
Și cu gura, armurile
De ascultă lanțurile
Lanțuri cadă, dorul lasă
Sunt lăsată,-îs-o crăiasă
Mamă, poarta, jos, și-o lasă.
Căci intră pețit, în casă:
Nu mă lasă... Mamă, lasă...
Unde-s oasă? Trupul `mieu
Nestemate-n părul greu
Tinereții nu-i las greu
Sunt alămuri, trupul `mieu
Și mă duc pădurile
Unde-încep (armurile).
Să văd toate lanțurile
Zacă-n oase toți sihaștrii
Te iubesc, din ochi albaștri
Să mă bleastăm, în zadar?
Dacă-n lume nu-mi las zar,
Să te-alung? Puțin, măcar?
Să îți dau un braț în dar?
Doar un zar...
Un aspru dar...
De n-aș suferi măcar...
0401.475
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iulia Elize
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 503
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 116
- Actualizat