Vara
5427
Vara, când vin de afară cu picioarele
pline de nisip și mă bag direct în pat fără
să mă șterg
și în urma terasele goale freamătă,
fețele de masă fac cunoștință cu tacâmurile noi
și coatele tipei în alb care își bea cafeaua,
când ferestrele Hotelului Mangalia inspiră diminețile
și aparatele de aer condiționat își răspândesc
suspinul rece.
Vara, când tarabele se întind peste stele
și norii sunt acoperiți de prelate bergenbier,
parcările lacrimează cu șiruri prelungi de mașini,
falezele dau în clocot
și pozele vechilor iubiri se lasă
în castroane cu apă la desărat,
Eu știu că el nu te-ar putea iubi niciodată ca mine,
oasele mele se crapă doar ca să poată
murmura asta,
știu că eram fericit anul trecut pentru că exiști
pentru că ai sau nu ai gropițe pentru că fumezi
bei cafea și porți ochelari
pentru că nu știi să gătești și mănânci
des la maică-ta
Știam că nu poți fi văzută cu ochiul liber
și înaintea ta lentila roșie a sângelui meu
stătea fixă,
Și știam domnișoară, că va veni noaptea de satin
bătută-n paiete și tu ai s-o porți atârnată
la gât,
Erai a insomniilor, a dormitorului meu
întunecos unde chipul tău se developa
cel mai bine,
vopseaua lucioasă a mașinilor îți oglindea
zâmbetul pe șoseaua București-Constanța
Simpla ta prezență bruia toate canalele
care se prindeau pe număr întreg
și pașii tăi lăsau în asfalt în loc de urme
reclame luminoase
Vara, când mintea mea sfârâia ca peștele
pe grătar la Vama Veche
și te iubeam seismic, multicolor,
stereo, cu mâinile înainte ca somnabuli
fericit că am intrat la facultate
că te simți mândră de mine,
când absența ta era o drujbă pe care o ambalam
și tăiam vinele a tot ceea ce știam
că ar trebui să dureze;
Vara, când în fiecare dimineață
înot pe sub apă cu ochii deschiși
ca inima mea de copil să poată
cuprinde cu adevărat
totul.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Claudiu Tosa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 319
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
Claudiu Tosa. “Vara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/claudiu-tosa/poezie/190242/varaComentarii (17)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
S1 - m-am blocat la citirea versurilor 5-6. Poate ar trebui reformulat. \"A răspândi suspinul\" îmi dă impresia că suspinul are materialitate.
S2 – neapărat \"bergenbier\"?
S4 - grupările st, șt, nt aruncă o umbră nedorită peste imaginea aceea a nopții.
S5 – ce ar mai putea vopseaua lucioasă să facă decât să oglindească? ... așa cum e e o simplă descriere.
S6 - îmi place ideea bruiajului, dar m-am împiedicat de versul al doilea... ce contează dacă era număr întreg sau nu? Cuvântul \"asfalt\" nu mi se pare deloc poetic.
S8 – inot cu un n. Nu prea mi-e clar cum e să înoți pe sub apă. În apă, da. Prin apă, da. Sub apă? Ești zodie de pământ? Poate în loc de apă ar fi potrivit un anume fel de apă: marea, de exemplu.
S3 și S7 mi-au plăcut mai mult. De notat oprirea în acest complement de timp, vara, care înghite toate celelalte părți de propoziție, subiecți și subiecte, atribute revolute, predicate răsfățate. Nu întâmplător cele patru strofe centrale sunt precedate și urmate de două strofe care încep cu Vara.
:D
chiar daca stufos, mie imi place asa si-l mai cetesc o data, ca tare mi-a aprins trei nostalgii.
cu prietenie estivala
oasele mele se crapa doar ca sa poata
murmura asta\'\'
Mi ai indus o senzație de mulțumire citind poemul. Mă bucur că sunt femeie, mă bucur că pentru noi pot fi scrise poeme de acest fel sub soarele care arde înăuntru și afară.
Si mi a rămas în minte cum iubești tu
.. seismic, multicolor\'\'
Frumos poem. Ai câteva greșeli dar sunt sigură că le vei corecta.
Gabriela
O premiere cred ca s-ar impune, dar eu nu am nivelul necesar.
eu am simțit iubirea, vara, nisipul sub picioare și cuvintele tale. Îmi place cum chipul ei se developa, cum cerul era acoperit și cum inima de copil mai există. Mă bucur că am ajuns la acest text!
Prietenesc,
Alina
monica, da, neaparat bergen, f ciudat ca nu te-ai prins.
f ciudat ca nu te-ai prins nici de numerele intregi, tocmai tu indragostito nu stii ce-i cu numerele intregi si orele fixe?
nu te uita la cuvantul asfalt, uita-te la context.
merci, te mai astept :)
ioana, am o chestie cu autostrada aia, nu prea am cum sa-ti explic.
vama ? oho, ce aventuri
:)
gabi, ma magulesti. sunt, cum sa nu fie?
merci
dane incantat de vizita.
din lene.
liviu nanu! sa stii ca am mancat saramura ieri, cu mamaliga si-am baut bere neagra. io-s gata sa impart sa stii nu-s egoist:) te astept si pe tine si pe andu pe aici.
andule da de ce n-ai zis nimic de vama?
nu stiu daca o sa ma crezi dar nu am iesit din casa decat intr-o luna jumate deloc, am scris pentru ca am iesit acu 2 seri.
cristina, asa e vara.
mihai, e o idee ok, promit c-o sa incerc sa vad cum iese.
eu nu ma dau in vant dupa mel-alcoolisme, dar cu totii avem perioade. si zic asta pentru ca-mi cunosc history-ul atat personally cat si-n scris.
maria, nu stiu daca toti s-au prins de chestia asta. da, e timp nu anotimp, mi-ar place sa explic de ce dar nu se poate.
noemi, sunt melancolic zilele astea. stuff stock, stuuuuf stock
alina si eu sunt bucuros de vizita. cel mai bine se simte nisipul pe bune, nu-n texte sa stii.
uite vara de ex. se intinde frumos in fata mea cu tipele ei si mirosul de cafea gratar bere nisip si apa. fascineaza pur si simplu, imaginiile te bronzeaza ca soarele de iulie
\"fetele de masa fac cunostinta cu tacamurile noi
si coatele tipei in alb\"
\"norii sunt acoperiti de prelate bergenbier\"
\"pozele vechilor iubiri se lasa in castroane cu apa la desarat\"
\"vopseaua lucioasa a masinilor iti oglindea
zambetul pe soseaua bucuresti-constanta\".
te bronzeaza placut, nu ai nevoie de ochelari de soare nici sapca/batic/palarie lotiune de plaja sau umbrela.
nunu :) trebuie doar sa stai asa cu bratele intinse, nebun, flamand de libertate si viata.
stai asa si face ea totul.
asa ca ori de cate ori am nevoie de un feeling of freedom vin cu picioarele goale aici la tine in pagina, ma cuibaresc pe cearsaf aproape de apa si las sa ma ude fiecare cuvant, fiecare soapta, vers,
strofa, poezie. e frumos sa stii.
so,thank U I guess
da
thank u
