Cezar C. Viziniuck

când îți spun că te iubesc să știi că nu-i adevărat te mint de fapt vreau să spun altcuiva te iubesc amantei mele da amantei mele căci am o amantă pe care o văd și atunci când facem

singur copacul - frunzele cad moarte în bătaia vântului

primăvară crudă timpurie păsările desenează iar pe cer amintirile copilăriei și nu știu un cântec mai stingher decât albul ghiocelului printre zăpezi cruntă primăvară timpurie...

cuvintele mele plutesc în aerul translucid al dimineții sub primele raze ale soarelui ce cad pieziș prin fereastra dormitorului îți privesc chipul străveziu ce stă nemișcat în visare doar pieptul

sub clar de lună iarba proaspăt cosită - câmtec de greier

Cuvântul de departe, din dulcea Bucovină ce-l țin acum în mână și-l citesc cu lacrimi, m-a străpuns în inimă precum un pumnal. E greu să înțelegem când nu suntem departe de casă, de

Olga Kobyleanska s-a născut la data de 27 Noiembrie 1863 în orașul Gura-Humorului, pe atunci în competența Imperiului Austro-Ungar. Tatăl ei, un funcționar mărunt de religie greco-catolică a dat

hai vino cu mine astă seară e lună vom privi luna și vom tăcea iar tăcerea noastră va transmite iubirea prin toți porii hai vino cu mine nu vom face nimic din ce nu vei voii vom asculta doar

îngrii se coboară pe o rază de soare pe pământ îngeri cuprinși de nostalgie îmbrăcați în alb și cu părul lung și negru da negru acești îngeri nu sunt blonzi nu toți îngerii sunt blonzi ar fi o

Evadez din mândrul cer Și m-avânt către pământ Unde, măcinat de cancer, Am venit cu-n singur gând. Vreau din nou ca poezia Fi-va ea cum fuse-odată Și alungând din noi trufia, S-o iubim ca

în calea cununii Tale iubirea este rege iar dăruirea prinț nimic nu poate rupe lanțul fericirii al cărui părinte ești Tu să vină peste mine lumina strălucitoare iar bunătatea să mă

copac solitar - pe câmpul înverzit albii ghiocei