Cezar C. Viziniuck

Þi-ai făcut goliciunea transparentă și m-ai întrebat dacă m-am supărat. Eu nu, dar transparența fumului tău, da. Þi-ai învârtit pe degetul mic aureola mea. Și ce dacă erau coarne? Fusese o

mă simt obosit în această seară simt cum ochii îmi sunt injectați cu sânge iar capul îmi atârnă precum o bilă de plumb degetele mi le simt spânzurate într-o contuitate a mâinilor mă simt

mă vei întreba cum am ajuns până aici învățând să numeri după firele toamnei din părul meu apoi vei închide ochiul tău albastru pentru a-mi spune că mă iubești cu celălalt verdele ochi -

dintr-o stea țâșnește sânge de argint și se revarsă pe calea mea întunecată luminând-o astfel pășesc spre casa ta din marginea satului cu un buzunar plin de fiare pe care vreau să ți le pun pe

chiar dacă v-a trebui să trăiesc pe veci cu imaginea ta în minte și chiar dacă voi iubi doar memoria ta nu mă voi plânge niciodată tu ai fost și ai rămas iubirea vieții mele nici măcar

De ce să mai fim cuviincioși cu Patria și Poezia? De ce să mai închinăm versuri celor ce-au murit pentru ea atâta timp cât Patria dacă-i înjurată ne dă titluri și bani să ne publicăm

miezul nopții - floarea de crin singură în grădină

erai tu copila aceea cu părul prins în codițe ce alergai vara desculță pe malul pârâului și pe prundișul din spatele casei mele te chemam și-ți dădeam bomboane sau câte o gumă de

nimicul din mine se spulberă în neantul cerului cu stele nimicul din mine mă doare tocmai pentru că nimicul de fapt e nimic cine zice că nimicul nu există? el există tocmai ca

cu ochii împăienjeniți de lacrimi privește pe mama lui ce plânge la căpătâi ține mereu o lumânare mică de ceară în mână și își privește fiul ce se pierde patul este ud de lacrimile mamei și

Nu pot să tac, o spun curat, Căci nu pentru mine cer. Eu mă mulțumesc la Atelier, Dar vreau să știu că l-ați iertat Pe Viorel. Vin acum cu umilință Cu-ai mei genunchi plecați Pe Viorel să îl

zi de martie - Dochia prezentă prin viscol și omăt

nu e nu sunt poet nu eu sunt cel ce scrie poezie nu poezia este cea ce-mi smulge din picurii transpirației mele amestecate cu sânge închegat versurile eu nu scriu poezie poezia iese prin

Există o singură noapte în an Când taina-ngropată învăluie firea, Când Domnul Iisus își arată iubirea, Există o singură noapte în an. Lumina din cer la mormânt coborând Aduce căldură în

printre flori de mai bătrânu-i iarăși tânăr - pe gang pisica

cântecul mielei - dintre arbori cenușii răsare luna

tulbure mi-e chipul în oglinda nopții harfe siderale buzele-mi desprind din tăcerea rece stele căzătoare - dansuri de vocale dintr-un magic cânt păsări fără nume umbra unui zâmbet lasă-n

te las uimire tăcând senină în albul cast al florii de cais în cuibul rezidit primăvăratec al mierlei locuind încă în vis las pajiștile niciodată străbătute și nopțile în care n-am

tu-mi spui iubito că cerul te doare și cântecul meu e un joc de oglinzi plângându-ți pe umărul zilei ce moare umbrele părului iar ochi-ți fierbinți taie-nserarea cu aripi de păsări și

am primit scrisoarea de la tine în care îmi spuneai că mă părăsești că ai întâlnit pe cineva mai bogat cu mașină nemțească și vilă în Pipera prima dată amcrezut că glumești că nimic din tot ce am

e clipa prin care cuvântul iubire în suflet pătrunde și-n neguri de codrii chiar vântul mă plimbă-n visare pe unde -n mireasma florilor care i le pusei în a mea poezie căci