Cezar C. Viziniuck

în noapte mă adunam în mine ca să mă încurajez spunemi povești ca pe vremea bunicilor cu zmei alungați de vântul bun din pietrele voinicilor cu Ilene-Cosânzene făcute snop de grâu în calea

ultimul sărut pe o coală de hârtie a trezit în mine melancolii stelare acum mă dor cuvintele neînțelese ochii prea deschiși cerul prăvălit pe-o parte adormit uitat atâtea

mi-am revăzut oasele agățate pe sfoară la soarele galben spre a se usca din primăvară-n primăvară dar in toamna cerul peste ele plangea mi-am strâns oasele cu oasele brațelor mele și le-am

simt apăsarea crului ce parcă coboară mai mult pilonii de susținere se frâng sub întunecimea lui mă dor razele soarelui ce în loc să mângâie îmi străpunge inima nu mai este lumină pe

o poezie fără cuvinte îmi întunecă mintea-mi privind spre o lume a tăcerii care există undeva și mă așteaptăă lacrimi mari mi se rostogoleau pe obraji-mi ca de ceară în fața trupului tău

Am citi în ochii tăi doar ură și sufletu-mi de durere-i plin, pentru că tu, cea care mai iubit și mi-ai fost iubită, acum m-ai părăsit pentru altul. A te urî nu pot, dar nici a te

În care rouă a primăverii să ne spălăm aceste degete putrede de bătrânețe? În ce mireasmă de flori să ne scăldăm și să scoatem acest miros de leșie râncedă? De pământ putred de mormânt? Totul de

O nouă dimineață Obscură dimineață În care cuvintele se transformă În pixeli In care pixelii rămân suspendați O nouă dimineață în care Îți dai seama cum ai dormit Peste noapte După perna

îngrii se coboară pe o rază de soare pe pământ îngeri cuprinși de nostalgie îmbrăcați în alb și cu părul lung și negru da negru acești îngeri nu sunt blonzi nu toți îngerii sunt blonzi ar fi o

erai tăcută ca-ntotdeauna doar priveai fulgii mari de zăpadă cum se așează pe pământ cerul ca pe o imensă oglindă a sufletului tău despuiat ochii-ți sticloși amețitori de reci se roteau

Să ne-ntâlnim în noaptea dintre ani și să ne strângem mâna frățește. Un nou an, o nouă viață cu noi idealuri și speranțe. Haide-ți să mai sperăm o dată la o viață nouă, precum anul și să ne

mi-ai promis da mi-ai promis gura ta pentru o noapte sub perdeaua albastră presărată cu stele mi-ai zis că ne vom gusta aidoma păsărilor aștept clipa rezemat de adăpostul stației de

Mă preling amețit de fumul de țigară prin camera albă. Imensă. Tăcere. O tăcere mormântală. Fantasme ce altădată stăteau agățate undeva într-un colț al minții, se dezlănțuie. Tâmple

- Măi Alina, te rog eu, rămâi acasă. Hai să lăsăm totul deoparte și să ne întoarcem la viața noastră de dinainte. Ce te-a apucat tocmai acum să ieși în oraș? Þi se poate întâmpla orice, doar vezi

cerul e senin - răsare adormit un soare înghețat *** soarele în zori își trimite lumina - umbre pe omăt

Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă, Să-ți prind albastrul ochilor în palma-ntinsă Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge. În

mă eliberez de povara lumii atârnându-mi capul de cer trupul mi-l sprijin pe un spațiu lipsit de supranatural viața mea parcurge două lumi simultan o lume pătrată o lume rotundă pe

pe o uliță părăsită a unui sat rarefiat bătrânul bate cu bățul de alun în pământ de unde așteaptă răspuns nu vrea să plece singur dar nici singur să stea nu vrea unde-s flăcăii de

Crește în tine. Se mișcă. O simți, dar n-o dorești. \"E prea devreme\", zici. \"Sunt prea tânără\", te plângi. Dar ea crește. Face parte din tine. Se hrănește cu sângele tău. Te lași