Cătălin Al DOAMNEI

vei ști că durerea lichefiază trecutul și mă-ntreb ce voi face –n vara care nu va mai începe desigur betoanele se vor încinge se vor deschide aidoma căpușelor care ne-au înghițit de nici

venise și iarna cu geroasele cețuri și zilele lungi cât dorul cu dragostea ta albă te pregăteai să patinezi peste lumea mea înnegrită de timp și de păsări de pradă te zăream în gări

ajunsesem să mă gândesc la zăpezile copilăriei înnotând printre răstimpuri de cravate roz amânatele războaie ale sinelui meu profund cu sinea profundă a cărților cu pagini din care

copacii își smulseseră crengile ca pe niște mâini absurde & inutile și-au scos rădăcinile lăsându-le să atârne ca pe trofee totemice la care se închină primăria când în sus&când în jos

și ploua și ningea și înghețase pământul în februarie cu moină și bacovia te vedeam alergând prin parcuri printre statuile poeților vasluiului de odinioară ion iancu lefter accidendat de

sunt lacrima neplânsă a cerului de iarnă știu cât m-ai așteptat să-ți vin să-ți aduc ninsorile ca supremă dovadă a unei existențe neefemere clădită pe temeliile eroice ale celor care au

poezia mea cu râs și plâns ești tu străbătând ca fulgerul linia roșie a orizontului să mă găsești să nu pierzi părându-ți rău de singurătate că nu ai putut ajunge la timp trebuind să

definiția genului epistolar nu există în logică nici a pistolarului nu există nici logica pistolarului nu există & iată sublimele fapte de arme ale marilor dregători uneori

mai frumos decât un zeu în care anticii nu mai vor să creadă bărbatul cu trei mâini cântă la pianul lui beethoven iar zorii înroșind pământul au pregătit ultimul ultimul ospăț al

Intrarea în viață a fost pe nisip Nașterea ta s-a petrecut pe nisipuri mișcătoare După ce te-ai născut mama ta nu te mai recunoștea ca fiind fiul ei Spitalul de nebuni părea genial și o mie de

de două ori în municipiul vaslui constatasem următoarele o colegă a soției mele într-o după-amiază de toamnă azurie profesoară de filozofie devenise secretară era blondă cu ochii

fiecare zi era o călătorie sau visasem de fiecare dată altfel nestarea de a te aștepta de a te chema sau pastorala compusă de beethoven și ascultată de un filosof romantic printre

dacă vrei cumva să rostești răspicat adevărul de îndată vorbele putrezesc omul care le-a rostit se află pe țărmurele unei mări neudate dacă dorești cumva să te apropii de marea aceea

singurul din această lume care a avut dreptate singurul care m-a făcut să rezist pradă tuturor singurul despre care nu am putut vorbi mai uluitor decât despre napoleon copleșit de dureri

mi-au ucis amintirile ruptă în mii de bucăți inima defilează și acum pe străzi tricolore când vorbeam despre mine eram altcineva și trupul altcuiva ducea cutia cu iluzii la groapă vedeam

În amintirea mamei mele, cea plină de minunății, de la care am învățat să pun învățătura mai presus decât viața Moto: ,,Drumul spre

penibilul atinsese paroxismul lui goya în țara mea care fusese și a ta să nu-ti fie rusine antieroi au fost dintr-o curtenitoare iubire poemul meu îți este dedicat asia-europa-america

mi-am petrecut viața printre paranoia nu eu am vrut să se întâmple astfel pesemne așa-mi fusese scris să-mi dau viața pentru un ideal numele celor care se aflau temporar la cârma morții nu

absența ta mi-era foarte somn îmi doream să adorm să am un somn fără vise prezența ta eram foarte viu & voiam să-mi pierzi visele ca-n studenție străine de mine erai

de cîte ori pierde românia la fotbal sau echipa preferată fc vaslui se dovedește incapabilă de iubirea băiatului meu ferestrele se însingurează pietrele plâng cu patima efemeridelor inapte a

unii prieteni de-ai mei erau psihologi pe diploma lor de absolvire scria psiholog în anul acela se-mbolnăvise grav și incurabil mircea nedelciu cumpărasem două coșulețe cu zmeură stăteam eu gigi

trăiam aceleași neliniști întotdeauna mult mai profunde îndepărtându-se ca o stea căzătoare când moare un om și se naște o tradiție nu știam să –ți răspund la neliniștea metafizică din pleoape

nu uita când te scufunzi în lumina întomnată a veacului acestuia mari cartiere de piatră cubică se prăbușesc și viețile întortocheate ale celor care le-au locuit se agață de al șaptelea și de

în fiecare mirare era așezat un zeu indolent în fiecare indecență un posibil răspuns al ființei-n neființă devenisem palma ta mâna ta zilele & nopțile aveau o singură verticală umilul răspuns la