Cătălin Al DOAMNEI

Frumusețea cărui trecut îți luminează făptura sfâșiată-n noaptea poeziei? eram frate cu Petrarca pe-atunci numele tău era Laura dansam Twin Peaks și nu-nțelegeam cine pe cine urma să

voiseră să-mi omoare soția apoi copilul apoi socrii apoi textele despre viața de apoi pe sub fereastra mea a trecut primarul orașului acum o mie și o sută de ani semăna cu

când n-am mai putut suporta durerea mamei născându-mă pe nesfârșite câmpii sudice mi-am distrus limitele și-mi spuneam că viața fără de moarte poate să-nceapă sculptat de vânt deasupra

pregătește-te vine primăvara și croitoreasa coboară din munți să numere morții fratelui mai mare orwell fii pregătit să pleci voluntar nu se știe dacă ucraina va mai exista se

în dureri m-a născut mama mea & durerile celorlalți prin nu știu ce întâmplare a lecturilor mele din vara anului 1987 au devenit personale în vara aceea am fost comparat cu diego armando

trăiam printre pereții unei irealități care devenise mitologie fuseseră dezgropați idolii mai vechi sau mai noi lumea li se închina însă nu aceasta iustra condiția umană

când tatăl meu nu mai putea să-și suporte roșii -negri cenușiii turnători se închidea în casă și bea

noi care de atâtea ori te-am așteptat să cazi să dai falimentul mult visat al spiritului la care nu putem avea acces nici peste o mie de generații când totuși vom fi rude extrasenzoriale noi

din mine se vor scoate doar oasele albe ale iluziei ideile negre despre fericire se vor șlefui precum pietrele de râu de la cursul

începuse să-ți fie teamă și l-ai sunat pe mark rutte în lumea mea nu puteai s-ajungi decât cu helicoperul coborând

de la o vreme trăiesc mai mult printre vise dresând cai sălbatici sfidând gravitația dar eu nu sunt ceilalți suberbia lor îmi ține de urât și mă face să –mi iubesc nevasta dacă pământul e decor

când m-am convins c-ai fost singura ființă de pe lume în spiritul vidului care se umple și al plinului care se golește am redefinit dragostea zen m-am mutat in orașul dinafara orașului dacă

am o altă părere decât victor hugo după comunism lumea nici nu s-a născut alții ne-au dat vârstele melancolia arestează copilăria înainte marș spre cel mai înalt catarg fiind foarte bolnav

era dimineață și te-ai așezat lângă mine mâinile îmi erau pline de iarbă poate de iarba fiarelor am vrut să-ți descui umbra cu umbra mea învelindu-te fusesem de balzac și scrisesem regina

viața mea nu mai era viața mea devenise viața celorlalți pe care nu-i cunoșteam alții -mi trăiau viața nu eu devenisem spectatorul de sâmbătă după-amiaza și ascultam stupefiat cum alții

dacă mă-mbrac în alb mi s-a spus că iubesc porumbelul lui picasso dacă mă-mbrac în negru sigur am omorât pe cineva dacă sunt în cenușiu abia am ieșit din pușcărie sau voi intra ca dostoievski dacă

vei ști că durerea lichefiază trecutul și mă-ntreb ce voi face –n vara care nu va mai începe desigur betoanele se vor încinge se vor deschide aidoma căpușelor care ne-au înghițit de nici

venise și iarna cu geroasele cețuri și zilele lungi cât dorul cu dragostea ta albă te pregăteai să patinezi peste lumea mea înnegrită de timp și de păsări de pradă te zăream în gări

ajunsesem să mă gândesc la zăpezile copilăriei înnotând printre răstimpuri de cravate roz amânatele războaie ale sinelui meu profund cu sinea profundă a cărților cu pagini din care

copacii își smulseseră crengile ca pe niște mâini absurde & inutile și-au scos rădăcinile lăsându-le să atârne ca pe trofee totemice la care se închină primăria când în sus&când în jos

și ploua și ningea și înghețase pământul în februarie cu moină și bacovia te vedeam alergând prin parcuri printre statuile poeților vasluiului de odinioară ion iancu lefter accidendat de

sunt lacrima neplânsă a cerului de iarnă știu cât m-ai așteptat să-ți vin să-ți aduc ninsorile ca supremă dovadă a unei existențe neefemere clădită pe temeliile eroice ale celor care au

poezia mea cu râs și plâns ești tu străbătând ca fulgerul linia roșie a orizontului să mă găsești să nu pierzi părându-ți rău de singurătate că nu ai putut ajunge la timp trebuind să

definiția genului epistolar nu există în logică nici a pistolarului nu există nici logica pistolarului nu există & iată sublimele fapte de arme ale marilor dregători uneori