rădăcini

copacii își smulseseră crengile ca pe niște mâini absurde & inutile și-au scos rădăcinile lăsându-le să atârne ca pe trofee totemice la care se închină primăria când în sus&când în jos de calamitățile naturale numai primăriile se bucură de bucuriile spiritului numai camil petrescu primarul orașului a cărui casă e amplasată pe o fostă benzinărie va spori taxele va mări impozitele dezrădăcinații pământului care au cutezat să se dezrădăcineze vor fi judecați în văzul orbitor al tăciunelui de porumb adulmecând criminal parfumul crinilor dintr-un seif medieval verzui-albăstrui în nopțile cu lună plină încercam să fac un pas înainte-înapoi & altcineva îmi anulase toate sărbătorile trei zile și patru nopți am zăcut în patul negru de fum de nisip & nicidecum nu am putut rosti Cuvântul prin care să redevin eu însumi cel mai puternic om de după ghilgameș picioarele îmi înțepeniseră & toți cei care mă cunoșteau ar fi vrut oh oh oh cum ar fi vrut să nu-și mai poată lua bun rămas neștiind cum să înnoade mai repede vânturile valurile tornadele taifunurile dacă mai poate începe &pentru APROAPELE MEU nemurirea libertatea viața de dincolo o scurtă vizită la rădăcina tututor lucrurilor despre care un copil din clasa a patra de la școala gimnazială ,,Mihai Eminescu’’ (atât avea Mihai Eminescu legat și bătut în mai multe rânduri de argații eminovicilor pentru a se întoarce la cernăuți ) copilul cu ochii de aur a spus că se numește Dumnezeu