ieri m-am operat
nu mai puteam strânge în pumn nicio
dimineață, îmi scăpau mereu pe jos
nu mai puteam aduna
decât niște versuri ciuntite
roase parcă de molii în timpul somnului
câteodată și
sunt un vierme de mătase
îmi cos aripile în interior
le bandajez cu salivă
el, zice, pune niște praf
este rezistent la emoții
în cazul în care te scufunzi în mine
să te ții de balustradă
vin,
învață-mă să mă furișez prin iarbă
șerpuirea mea să n-o înțeleagă nici șoimii
ghearele înfipte în spate să nu lase piedici
nu îmi pasă, deșertul înnoptează în mine
merg desculță prin el la ore
puntea azi e plină de poeme
pasagerii s-au aruncat peste bord
va fi o croazieră fără nicio frontieră
parcă aș fi gravidă cu ochiul lui homer
mi se face rău/ îmi erupe o aripă
câți ani ai/ la
se crapă de ziuă/ eu încă mai dorm în tine
îți simt respirația cum îmi cotrobăie voluptuos
printre ani/ toată noaptea m-au urmărit
impudici/ mereu stau așa de lipiți
ca o mână desfrânată
am încercat să te iubesc
căutând prin sertare manuale
cum să te ating, cum să te sărut
care-ți sunt punctele cardinale
cum să ocolesc nisipurile mișcătoare
din inima ta aridă
ți-aș fi
îmi aștept iubitul să se întoarcă dintr-o călătorie
ieri l-am vazut pe albia râului
încă își mai spăla inocența, încă își mai albea mâinile
nici nu m-a văzut, aproape că i-am atins cămașă
a
(introducere)
sunt un puzzle/ nimeni nu mă recompune
cascadă/ deșert/ alice sau țintă
mai mult piatră decât statuie pe soclu
nu am nicio formă definită/ ca un șarpe
privesc în pământ/ îmi
ce să fac cu îngerul tău păzitor
dat cu împrumut de ceva vreme
să-l vând, să-l dau de pomană
se decolorează
dacă nu-l țin de mână
i se atrofiază aripile
dacă-l țin prea mult între ziduri
își
la final ai trișat
cărțile de joc combinate
după reguli hazardate
au dat chix/ de câte ori îmi închizi
telefonul/ îngerul tău se dizolvă
capată alte culori/ brusc își ascunde aripile
devine
m-am săturat să-mi fac singură de mâncare
să beau un pahar de vin și să-l vărs din grabă
pe fața de masă pentru că vreau să termin
mai repede cu singurătatea asta
să spăl farfuria și să sting
ți-ai tras aripile peste ochi
și te-ai culcat liniștit
plantația de portocali se usca
în timp ce tu vindeai clandestin
la colțul străzii
bilete pentru intrarea în Rai
mai erau cu tine
sună cineva. nu răspund.
strâng mai departe pisoiul în brațe
îngerul își ascute aripile
(e doar în vizită, stă câteva zile)
stăm toți trei la aceeași fereastră
care dă chiar în spatele inimii
prin față casei trece o autostradă
care leagă două cuvinte/ el și ea
accident/ perfuzii cu sânge/ sărut mistic
cioburile din piele/ scoate-mi-le tu
și pământul se va mai roti încă
toată ziua desenez cuburi
habar nu am din ce cauză
poate mă ajută cineva
tu îmi pui în palmă
niște firimituri de versuri
să le mănânc când vine noaptea
apoi printre degete îmi crește
o
am să stau aplecată-n chiuvetă
până te vomit de tot
am să-mi vărs otrava
cu numele tău/ cu vocea ta
să se ducă prin toate conductele
vechi/ murdare/ pline de viermi
rugina să te pătrundă până-n
de la o vreme te învârți peste orașul meu
faci semne/ bifezi/ să îți arăt casa în care îmi țin visele
e prea multă zgură în ele mai bine îți arăt altceva
ne înghesuim cuvintele unul în
mama mea a murit când mă năștea
în oraș era beznă
nu mai știai cine prin cine trecea
în ea brusc căzuse tot cerul deodată
și nu mai plecase
stătea acolo făcută ghem
chircită într-un colț
nici
trăiesc simplu ca un poem gol
dezbrăcată de metafore
incoloră spre un dans interior
derviș în jurul propriei inimi
țipătul descrește
se strânge într-un singur cerc
prizoniera lui Dumnezeu
și
mă decojesc de tine la fel ca atunci când eram mică
și despachetam cadouri de ziua mea
încurcată nu înțelegeam de ce regina
trebuie să lupte și pe tabla de șah regele
tace doar la
ce ar fi să dorm în oasele tale smălțuite pe care îmi desenez ca un condamnat echimozele totem ce mă spulberă la marginea primei porți unde zodiile cad în palmă și nu te poți șterge de ele decât după
de azi ridic pereții casei noastre pentru început voi merge în vârful picioarelor tu ești făcut din sare nici apa nu te suportă te dizolvi în zig zag fracturezi toate poemele cu măști false
te pun pe cruce în fiecare zi
îți țintuiesc aripile până se închid
în propriul sâmbure
nu voi lăsa nicio pasăre să-ți smulgă cuvintele
te voi păzi de nopțile fără întuneric
te pun pe cruce în
ne urcăm repede într-un taxi
care depășește mereu același cortegiu funebru
niște lași vii valorează mai mult decât o biserică goală
fără geamuri, fără enoriași
facem dreapta la primul colț
un