Snake bite

Mi-au plăcut ultimele patru versuri: \"dezertor fără milă din pagina necitită// hei tu, hai să ne luăm de mână/ singuri și triști/ nici apă, nici pământ\". Cu ideea din incipit nu sunt de acord, dar o respect, totuși, lăsând pe criticii specializați să se exprime.

un poem împlinit care respiră printr-o sensibilă exprimare. bogat în imagini, spune mult.
plăcut cu întregul, dar ca o repetiție pentru gând și inimă reproduc.

\"scena devine o insulă plutitoare
ca trupul călătorului clandestin
în inima mea
fără trecut, fără bagaje
cu îngerul schilod pe umeri
și hainele mormânt și-atât
dezertor fără milă din pagina necitită\"

citit cu plăcere. o să revin,
cu sinceritate,
teodor dume,

cateodata trec de la o idee la alta ca si cand as trece dintr-un anotimp in altul, uneori brusc/furtunos, alteori pasnic/senin, dar nu pierd niciodata esenta.:):) ne-am lasat amandoi comuri la 19.51:):)
mcm

Carmen, George a făcut-o înaintea mea...a remarcat axa ce unește cerul cu pământul acestei poeme, \"dezertor fără milă din pagina necitită\". De aici pornesc în încercare mea de a-mi explica înțelesurile...
-calci pe lumină
-vorbești uscat
-pielea e lichidă
-plămânii crează cuvinte bastarde
-spațiul e incert
-timpul e incert
doar tu ești un permanent dezertor dintr-o pagină albă, pentru că nu poate fi altfel dacă este necitită, negi ceea ce poate fi..
Dincolo de marginile poeziei, vrei să plece cu tine într-o incertitudine absolută și relativă în același timp
Îmi plac Carmen, jocurile extrem de serioase ale fugii de realul prea luminos, uscat, tăcut, lichid și îmi place identificarea cu incertitudinea
Cu prietenie
PP

Actori ambulanți, călători clandestini, cu toții suntem niște personaje, mai mult sau mai puțin dornice să dezertăm din cotidianul, unde amăgitoarele reflectoare vor să ne prezinte viața sub o lumină binevoitoare. Dezbrăcați de trecut, fără nici un bagaj pentru viitor, rămânem sub semnul îngerului, mutilat de o parte din faptele noastre, purtând pe umeri haina de pământ și plecăm triști ca niște cuvinte rănite de puritatea hârtiei, pe care ne-am scris viața noastră...

ca trupul călătorului clandestin
în inima mea
scena devine o insulă plutitoare
ticăie invers acelor de ceas

această poezie ai scris-o într-o formă ușor asimilabilă, dar în același stil solidificat. curge bine, dor că aș fi scris \"o insulă\" nearticulat, că parcă ai vrut să comprimi aici. am văzut necesitatea de intimitate, de păși în liniște, departe de hoții de inimi (sau poate disconfortul în anumite circumstanțe). cuvintele care scîrțîie înăuntru, care nu te lasă să mergi indiferent mai departe. finalul are atîta vervă cîtă și neutralitate, spre împlinire.

theodor,petrache, emil, mircea, ecaterina va multumesc pt comentarii.
fiecare dintre voi a lasat pe pagina mea cateva secunde din viata lui, sper ca in viitor sa pot face acelasi lucru.
va mai astept
mcm

un poem curgator si trist. mi-a placut \"ultima replica\": \"hai sa ne luam de mana, nici apa nici pamant\". starea aceasta, nici una nici alta, ne caracterizeaza. ori pe mine unul