vitraliu

carmen,
îmi place tehnica vitraliului de aici.
și intrarea în poem, de asemeni reușită

mă și mir de ce atât de rare treceri...


și da,

*uneori mi se face frică
în jurul meu cioburile se împing unele pe altele
de la stânga la dreapta
ridică tot mai multe ziduri*

o execuție cu cioburi de suflet

aprecieri!

cu sinceritate,
teodor dume,

Arta in care fantezia se imbina cu rigoarea stiintifica, vitraliul se faureste la comanda. Aici, comanda nu este altceva decat ofranda adusa singuratatii, aceasta zeitate razbunatoare venerata cu frica. Ca intr-un joc, copilul de sase ani isi recompune chipul de adult intr-un puzzle aducator de bine...

Frumoasa alcatuire in care, pentru mine personal, cateva ezitari tulbura lumina... \"colțuroase murdare acustice\" - are un \"ciob\" spart mult prea tare - \"acustice\" iar \"cioburile sunt tot cioburi/de la diamant la sticla\" tot pentru mine, cere o alta \"imbinare\": \"de la diamant la sticla/cioburile sunt tot cioburi\".

Amical,

Silvia Miler

Nu te-am citit chiar din scoarță în scoarță, dar am observat că știi să construiești un poem, să spui ceva și să susții tensiunea, câtă e, până la capăt.
Doar versul \"urlă ca singurătatea în anticamera fericirii\" sună prețios clișeistic...
Carmen, de obicei propun un text, azi mă bucur să spun că am descoperit un poet.

viziuni. fara fior starnit cititorului. Sub egida personale trebuia postata. Cu ritm de proza. Dusa MULT spre personal. Personalul amestecat cu sugestia (in cazul de fata) = scapata de sub control.

un text sec. egal de la cap la coada.
cu o gaselnita(in imaginatia autoarei)..\"de la stanga la dreapta\" si invers
de ce nu de jos in sus si de sus in jos?
parca ati vrut sa spuneti ceva in prima strofa, finalul...ati uitat?
poate este secretul de la grupa prescolara
\"cioburile sunt tot cioburi
de la diamant la sticla\"
...de la scylla la caribda
numai cioburi umple flinta (poietica)
despre stangacii..fiecare poiet cauta, ce cauta poietul? ce cauta poietul cand isi atinge urechea? propriul drum!!

rotund,aproape perfect
o încântare
nu am făcut nici un compliment
virgil costiuc

Teodor
multumesc de oprire, de feesback si ma bucur daca ceva a placut
treceri rare in criza :) de timp

Silvia
ma bucur sa te intalnesc in pagina mea
nu e chiar copilul de sase ani cel care se joaca e un copil adult cu spirit ludic dar ciobit
ai dreptate acustice ma zgarie si pe mine putin acum dupa detasare; desi am vrut sa creez o discrepanta pentru a ajunge la urlet am sa ma mai gandesc

Ioana
multumesc de semn :) m-au bucurat cuvintele tale
versul acela il mai lucrez promit e intr-adevar nevoie de un alt strigat acolo

Gherman Adrian
nu pot sa fiu pe placul tuturor; poezia tine de gust liric iar acestea tin de natura cititorului

Mihai Robea
uneori mi-e frica
........
alteori mi-e bine

poate ca la unele gradinite nu se citeste pana la sfarsit
poate ca textul meu e sec, dar comentariul dvs si mai sec
o adevarata critica nu se face cu flinta dar fiecare cum doreste

Virgil Costiuc
rotundul acela deranjeaza?

dimpotrivă,te încântă

aici cuvintele se deplasează de la semnificant la semnificat și conturează un sens...mereu sensul ales!...iar lumina... tace!...

virgil
multumesc nu stiam ce sens sa dau noncomplimentului
ioana
sunt vitralii opace, lumina tace intr-adevar
alberto
apa plata tine de sete,daca tu spui ca e balarie asa sa-l vezi
scoate-l tu de la reco, eu nu pot

Carmen,
rigoare si fantezie. ingrediente ale unei arte liberale / poezia!

din ochiul tău și al tău și al altuia voi scoate bucăți de ghiașă le voi încălzi îl voi spăla și voi scoate apă de ploaie care va bate în vitraliul prins în poezie

Un soi de Pygmalion ești aici, numai că materia în care lucrezi este cuvântul, iar accentul cade pe dedublare și reluare a identicului sine:
\"când cioburile știu să stea drepți
un puzzle vorbește despre mine\".

cred ca toti am avut, in copilarie, \"fantome\" care ne-au urmarit si pe care nu le-am exorcizat pe deplin...Carmen face aici o incursiune freudiana, imbinand-o cu reflectia amara a omului matur:

\"cioburile sunt tot cioburi
de la diamant la sticla
urlă ca singurătatea în anticamera fericirii\"

cred ca ma vor urmari versurile acestea.

frumoasa ideea cu cioburi-cioburi ce le gasim adesea si incercam sa recreem un mozaic, puzzle sau vitraliu. Dar uneori nu reusim si cioburile se aduna si creeaza un munte-perete care parca ne raneste pe din-nauntru. Cand eram mici aveam un joc caleidoscop parca se numea. si acum ne mai jucam cu cioburile cand privim prin el si cautam alta realitate, alt soare mai roz, mai mov, mai verde.