Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articole

Serile Artgotice - cronica 16 mai 2009

tineri la \"Expoziția de poezie\"

6 min lectură·
Mediu
Sâmbătă 16 mai 2009 Serile Artgotice și-au propus să pună față în față tinere condeie sibiene. Invitația a fost făcută către două grupuri literare: „Cenaclul de spiritualitate a literaturii” de la Colegiul \"Gheorghe Lazăr\", condus de Mihai Maxim, și un grup de elevi și liceeni de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Sibiu, laureați ai diferitelor concursuri literare locale. Astfel au fost găzduite și ascultate creațiile literare ale celor mai tineri scriitori, în această „sesiune de mai” a „Expoziției de poezie”, în care citirile au început și s-au încheiat cu câte un „senior”, ambii prezenți însă inedit în cadrul Serilor.

\"AB\"

În deschidere, Adrian Brașoveanu, fost om de radio și acum programator, a citit un fragment, „Abis”, din începutul unui ambițios viitor roman, încă în lucru, apoi a răspuns întrebărilor curioase ale celor prezenți, despre viitoarea desfășurare a scrierii despre care am înțeles că va fi de foarte mare anvergură.

\"LM\"

Laura Andreea Mihu (17 ani) a fost vârful de lance, deschizând episodul tinerilor cenacliști. Întrucât cei care au citit în această seară nu postează (încă) pe „agonia”, vom reda mai jos câteva din creațiile lor.

Underground
Laura Andreea Mihu

De jos, din cele mai întunecate adâncuri,
Din locurile care nu au fost niciodată atinse
De Divina Lumină sau de făpturile sidefii,
Bestii cu corp de moluscă țâșnesc mii și mii
Să mă săgeteze cu transparente atingeri,
Să mă tulbure cu degete gelatinoase și nervi.
Mă sperie... Terori, haosuri, bestii informe,
Toate mă înconjoară și toate vor să mă distrugă.
După ce am fost înțepată, otrăvită și sfâșiată-n dureri,
După ce am fost îmbrăcată în sânge și în rușine,
Unul din duhurile nevăzute ale adâncurilor –
Cuprins parcă de remușcări – a venit către mine,
Mi-a luat trupul în brațe și mi l-a spălat
Cu lacrimile rămase de la alte ființe sacrificate,
de la alte vise ce n-o să să ia niciodată ființă.
Am fost purtată pe sub bolți de templu, pe sub negrele ape!
Ca pe o mireasă pierdută a nopții m-a privegheat,
Ca pe o ființă asemenea, demnă să moară în pace!
Cine-ar mai putea spune că e rău pe Pământ?
Ne ținem de mână strâns – întinși amândoi pe spate –
Pe lespedea neagră eu moartă, el mort
Și privim sufletul meu cum se ridică din mine ușor
Ca un abur în lumina și-n luna cea albă.

\"AC\"

Alexandra Elena Ciorogar (17 ani), o prezență deja obișnuită a Serilor, laureată a mai multor premii, a citit deja fără emoții câteva poezii.

Lumina ca o pagină albă
de Alexandra Elena Ciorogar

Prăbușirea nu are pași de tango,
Iar nebunia începe și se sfârșește
cu creionul în mână.
N-ai să simți cum e fericirea
Scriind despre ea, nici iubirea!
Să ai parte de nopți împletite în trandafiri,
de miresme de iubire absurde,
Să poți păși pe drumul pe care noaptea
Se lasă încet în pridvor!
Cu lacrimi și gânduri tăcute
Să părăsești lumina ca pe-o pagină albă
Renunțând s-o mai scrii!
Izvorul apelor dulci din văzduh
Îți va limpezi nebunia
Atunci când aștepți și aștepți pe cel drag!
Lasă îngerii să își uite o lacrimă,
Nu-i chema înapoi,
Nu-i chema!

\"AS\"

Ada Silea, fiind foarte emotivă la cei 13 ani, nu a citit, lăsând-o pe mama ei, Camelia, să citească o „Poveste cu Moș Crăciun” și aventurile lui prin moderna Uniune Europeană.

\"AC\"

Cea mai tânără cititoare, Andra Chelcea de doar 15 ani, s-a afirmat ca o reală „tânără speranță”, atât pentru poezia ei, cât și pentru proza scurtă.

Căutare (Speranța) (poezie care a atras admirația serii)
de Andra Chelcea

Și-o caută, și-o caută.
Și sapă... și face galerii.
Și n-o găsește.

Și o cată-n pământ și apă se face,

Și-o cată-n cer și s-a făcut stele.

Și o caută-n vânt

Și o găsește în surâs.

O caută sub poteci de castani.

Și-o caută, și-o caută.
Și sapă... și face galerii.
Și n-o găsește.

Andra a citit și proză scurtă. După ce a impresionat audiența cu „Lumea unde cei fără inocență nu-și au locul”, i s-a cerut să mai citească ceva, foarte reușită fiind și redarea credibilă a unei atmosfere aparte din „Ea...”. La atelierul ad hoc înjghebat la sfârșitul serii, i-am mai descoperit și o ușor romanțată dar incitantă, foarte scurtă proză, „Abis”. Cert este că nu o vom mai lăsa de acum încolo să scape atât de ușor.

\"CS\"

Seara a fost încheiată în mod suprarealist de un alt „senior”, un matematician, Cristian Săuchea, care a citit și el pentru prima oară în Serile Artgotice, deocamdată poezii, promițându-ne pe viitor și câteva din prozele sale. Un Dali revărsat în poezie.

Corăbiile se leagănă fantomatic atunci
când caleștile rămân fără vizitii

de Cristian Săuchea

Să luăm pe rând cuvintele acestui titlu.
Corăbiile s-au născut odată cu vântul,
Înainte ca oamenii să se viseze fantome.
Când doi copii se rătăcesc prin pădure
O corabie e în voia sorții pe mare.
Ea se leagănă, cum scrie în titlu,
uneori fantomatic, alteori nu,
Dar cert este că totul depinde de
Caleștile care au sau nu vizitii.
Ele se opresc sau nu în dreptul unui castel
Poate fi și un conac
De aici încolo lucrurile se complică
Din ce în ce mai mult,
Situația pare fără ieșire.
Întrebarea este dacă vizitiii au sau nu cap,
S-a întâmplat ca unul să aibă două capete la el,
De teamă să nu fie numit „vizitiu fără cap”.
Este posibil ca și câte un cal să nu aibă cap,
În locul lui să aibă pajură.
Din castel ar putea ieși câte doi slujbași,
Un valet și-o damă,
S-ar putea să fie fantome sau nu.
După ce se vor săruta vor deschide
Porțile caleștii,
Din ea vor coborî sau nu vor coborî
Cei doi copii rătăciți.
Atunci o corabie va ajunge la țărm,
Unde o mare mulțime de oameni o va aplauda,
În urale o va purta pe străzile orașului.
La atelierele de mobilă vor face din ea
Zece calești noi-nouțe și la mica publicitate
Vor fi căutate zece perechi de fantome noi-nouțe
Plus o duzină de fantome mai vechi,
Cu cap sau fără cap,
Sau poate nu.


Ochiul aburit
de Cristian Săuchea

Când lumânările s-au urcat în copaci
Și pleoapele au început să clipească în somn,
O scorbură a avut vedenii
Cu o coadă de cal ce zbura printre crengi
Urmată îndeaproape de o mătură paralelipipedică.
Visul s-a aburit când zeița a coborât
În zăngănitul armiilor demult apuse,
Ceața curând s-a ridicat peste câmpie,
Viteazul s-a trezit suflând în păpădie.
Umbra calului fără coadă s-a lățit
Peste pădurea cu o singură scorbură,
Trestia tremurătoare din nou s-a gândit
La ființa suavă ce-i îndreptățea tremuratul.
Þăranii au terminat cu aratul.
Oștenii vrednici ai vremilor trecute,
Prezente și viitoare
Trebuie să-și șteargă bine ochii de praf și de lacrimi
Să-și sape singuri mai mult gropile,
Ca să poată dormi în ele până la urmă.

Seara s-a încheiat nedrept de repede datorită vârstei participanților, care au trebuit să ajungă la casele lor. Totuși, un mic atelier s-a încropit la final deasupra poeziei Andrei Chelcea, smulgând și promisiunea prozelor lui Cristian Săuchea pentru o altă dată. În speranța că pe invitații acestei seri îi vom vedea curând și „în persoană” aici pe site, încheiem aici această cronică, grăbită să ajungă în atenția dumneavoastră.
0349.766
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
1.197
Citire
6 min
Actualizat

Cum sa citezi

Călin Sămărghițan. “Serile Artgotice - cronica 16 mai 2009.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calin-samarghitan/articol/1837416/serile-artgotice-cronica-16-mai-2009

Comentarii (34)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alexandru-mogaAMalexandru moga
foarte interesant cenaclul si spre surpriza mea varsta participantilor este foarte mica desi nu am inteles bine uite aici spui:

\"Cea mai tânără cititoare, Andra Chelcea de doar 15 ani\"
si apoi mai jos:
\"Deși prezentă, dar fiind foarte emotivă la cei 13 ani, pentru Ada Silea\"

presupun ca ada silea e cea mai tanara participanta avand 13 ani nu?

deci a fost un cenaclu scolar cu elevi de clasa a VII-a felicitari caline ai priza mare la tineret ce spun eu tineret la minori ca la 13 ani e inceputul pubertatii ca sa zic asa
eu daca eram organizatorul mi-ar fi fost asa cum sa spun as fi fost ca sa zic asa timorat de varsta participantilor dar probabil tu esti obisnuit


keep going! tine-o tot asa felicitarile mele
0
@albert-catanusACAlbert Cătănuș
eu apreciez proiectul domnului Sămrghițan, dar vreau să-i atrag atenția că poate cădea oricând în derizoriu dacă atracția serii este un poem de ”atelier”. Plus că educația literară se poate realiza și pe alte căi decât cea a unui cenaclu. Dar am și o întrebare personală: au fost numai fetițe de 13-17 anișori? Băieței-poeți nu produce Sibiul?
amical
0
@alexandru-mogaAMalexandru moga
spui ca atractia serii a fost poema andrei
adica aceasta poema:

\"Și-o caută, și-o caută.
Și sapă... și face galerii.
Și n-o găsește.

Și o cată-n pământ și apă se face,

Și-o cată-n cer și s-a făcut stele.

Și o caută-n vânt

Și o găsește în surâs.

O caută sub poteci de castani.

Și-o caută, și-o caută.
Și sapă... și face galerii.
Și n-o găsește.

eu zic ca din delicatete ai exagerat un pic poema e de atelier nu are nici cap nici coada nu are stil nu transmite niciun mesaj mie cel putin mi-a transmis un mesaj de genul ca andra cauta cartite sau soareci de camp nu-mi dau seama ce cauta

efectiv nu poti sa nu surazi sau, daca esti asa ca mine mai glumet sa nu razi cu toata inima vazand discrepanta comica intre o poezie si textul andrei care numai poezie nu e
0
@noemi-kronstadtNKnoemi kronstadt
...dar pana atunci, let\'s rock:)
mi se pare grozav de generos proiectul tau, artgothic junior & senior, sa pui fata in fata niste combatanti maturi cu pustii acestia efervescenti, care cred in poezie ca in apa vie, trebuie sa fie o provocare strasnica....iar daca te gandesti ca ,poate, peste cativa ani, dintre trupetii artgothici isi va scoate pixul si bastonul de maresal un al doilea samarghitan ori moga, atunci provocarea e u-ri-a-sa...:)
ma bucur pentru voi toti, calin...

eu cred ca d-l moga este ca sa zic asa cum sa spun cine sa mai stie pur si simplu invidios:)

0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
serile artgotice, ca proiect/cenaclu literar, este o bună reușită și se face cu efort. din multe pdv.
aici, spre deosebire de celelalte întâlniri - la început săptămânale, ulterior lunare - este, din cât am văzut încă din anunțul de promovare, o reuniune a două grupuri literare sibiene, din care unul este de elevi de la colegiul național \"Andrei Șaguna\".
mă gândesc că textele citite au fost ale acelor elevi, în primul rând - din cum se remarcă și în această prezentare a evenimentului (în stil adaptat liceenilor, cumva mai puțin caracteristic scriitorului călin sămărghițan, al cărui stil exegetic și ale cărui exigențe la nivel de discurs e știm deja de câțiva ani). de aceea publicul prezent cred că a fost predominant din elevi, de aceea și textul care a atras admirația acelui grup este cel mai sus amintit.
așa cum la acest cenaclu a existat această \"secțiune\" ptr elevi, pesemne că și poeme de/ptr copii, cum este una din colecțiile agoniei,ar putea încadra acest poem printre cele apreciate la acest cenaclu.
cred că e bine că s-a deschis către licee. așa a fost și festivalul poeților în bucurești, ca și în alte orașe, așa sunt lansări de revistă în constanța, de ex., în licee etc.
mie mi-ar fi plăcut să fie consemnate și părerile publicului, cumva verbatim, citate, cumva. dar asta necesită înregistrare audio etc.
oricum, înainte de 1 iunie și vacanța școlară, cred că e binevenit ptr liceeni acest eveniment.

(p.s. - azi a fost la procinema \"liceenii rock-and-roll\", am avut și eu iar nostalgia anilor acelora atât de îndepărtați de noi, călin)

ela
0
@gherman-adrianGAGHERMAN ADRIAN
este productia despre care vorbea Alberto. In rest: Sanatatea la toata lumea!
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
er: e știm deja - le știm
0
@alexandru-mogaAMalexandru moga
noemi tie iti place atractia serii?

e o simpla intrebare la care te rog sa-mi raspunzi cinstit ca slava domnului ai citit la viata ta doua trei biblioteci cum sa spui ca o asemenea poezie a fost atractia serii?

te pufneste rasul e de atelier

dar ma rog tu probabil ai alte criterii de a aprecia poezia probabil ca pe tine te multumeste catelus cu parul cret sau vine vine primavara
0
@gd2waGgd2wa
deci calmați-vă: cineva poate fi \"atracția serii\" nu neapărat dpdv poetic, chiar și atunci când e vb. de un eveniment literar. fetița aceea, dacă are vârsta pe care o are, pe bună dreptate poate fi numită \"atracția serii\" cât timp se ocupă cu poezia (sau cu \"poezia\" - whatever...) în loc să joace elasticul în fața blocului.

sau să se uite la serialul \"clona\", de exemplu :D

oricum, \"să o caute... să o caute\" sună grav, zic eu.

eu, de exemplu, oriunde merg, de cele mai multe ori sunt \"atracția serii\". întrebați oamenii și veți vedea că așa e.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
pe de altă parte, nu pot să nu amintesc ce poeme scria aleksandar stoikovici la numai 11-12 ani... Doamne... și olga ștefan la 16, și raul huluban la 16-17, și loredana caloian la 14, și iris bărbulescu la 16, și adina batîr și așa mai departe..
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Felicitări pentru organizare și mult succes mai departe!

PS. Îmi amintesc de cum eram un grup de pe poezie.ro la lansarea lui Silișteanu, la Pitești, prin aprilie 2004, și erau niște invitați din USR, una dintre ei, poetă cunoscută, recitând un text din domnia-sa, iar pe noi ne-a bușit râsul, strigându-i: \"Atelieeeerrr!!\". Era ceva cu norii mei sus, norii mei jos, iar noi pe sub scaune de râs. Cam așa și cu atracția serii voastre. Ați găsit-o până la urmă sau o mai căutați și data viitoare?

Eu sper să nu te superi pe mine și mai sper să vezi lucrurile în mod obiectiv, chiar dacă ești în centru.
0
@noemi-kronstadtNKnoemi kronstadt
pai, d-le moga, ca cititoare de doua trei biblioteci trebuie sa recunosc ca sunt definitiv si irevocabil vrajita de amedeu cel mai cumsecade leu si de motanul arpagic si mi-au trebuit cativa ani buni sa inteleg ca tocmai de la bibliotecile acelea mi se trage . ca la varsta acelor copii eu scriam ca naum si caraion e doar problema mea si ma tratez cu ceai verde, numai ca nu despre ce-mi place mie e vorba aici, nu, si nici despre spiritul critic al lui calin, ci despre proiect. despre idee, domnule. despre generozitatea de a avea rabdare, ingaduinta si responsabilitate fata de niste pusti care opteaza sa citeasca si sa scrie. adica sa investesti in altceva decat in superbia propriului orgoliu , sa faci abstractie de suspiciunea primitiva si veninoasa cu care un asemenea proiect poate fi rumegat in comunitate , sa-ti asumi riscul de a fi taxat drept idealist falimentar ori predicator penibil. despre asta vorbeam, domnule, si daca n-ai inteles ca era vorba despre oameni si despre arta, atunci la ce mama naibii ai mai citit doua trei biblioteci, daca tot in caverna ti-a ramas spiritul?
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
noemi, m-ai tușat cu ata de mor, am luat la târgu de carte gaudeamus ptr copii noua ediție a cărților lui apolodor, vol I și II, unu l-am făcut cadou. unu l-am citit tuturor copiilor care au călcat pragu de atunci colo unde primesc io copiluții mici.
și mor de nu las măcar o strofă, ute asta:

Și cum mergea Apolodor
Și se gândea, cuprins de groază:
\"Aicea îmi e dat să mor!\"
Dădu în calea lui de-o oază
Cu umbră multă și răcoare,
Cu arbori năpădiți de floare,
Cu tufe mari, de iasomie,
Cu apă bună, de izvor.

Și a băut Apolodor
Și a cîntat de bucurie.



și asta fiindcă are iasomie în ea.
0
@gherman-adrianGAGHERMAN ADRIAN
o fi avaut ceva revelatii despre spirit/dragoste/viata din vasta lor experienta.
Lasand ironia la o parte. Merita tot efortul chiar si citind un asemenea vers \"Prăbușirea nu are pași de tango\"
Sa nu uitam de o posibila asociere cu monopolizarea poeziei. Stiu caz in care domnul isi instruieste copilul. Chiar membru al acestui site.
0
@alexandru-mogaAMalexandru moga
noemi eu nu vorbeam despre proiect aici ai dreptate proiectul este binevenit eu vorbeam de felul cum a fost scrisa aceasta cronica si de textele participantilor
eu vorbeam de atractia serii nu compara motanul arpagic cu atractia serii ca nu tine

la astfel de cenacluri miza este pusa in opinia mea pe identificarea unor articulatii pe strategii narative si nu pe niste fantasmagorice alternative poetice

participantii devin memorabili daca o sa devina memorabili prin modalitatile lor de introspectie ori eu vad aici un atelier scolar care ne este prezentat pompos cenaclu literar

deci vorbim de doua lucruri diferite eu nu am pus sub lupa proiectul lui calin eu am pus sub lupa exprimarea nici nu stiu cum sa spun superlativele fara sustinere din articol
0
@petru-teodorPTPetru Teodor
* \"de miresme de iubire absurdă\" sau \"de miresme de iubiri absurde,\" (Lumina ca o pagină albă, de Alexandra Elena Ciorogar); apoi iubirile absurde nu au un parfum plăcut, ci intens, dureros (poezia asta mia plăcut, mi s-a părut gingașă in trăire);
* iar poezia \"atracția serii\" este de departe \"Corăbiile se leagănă fantomatic atunci / când caleștile rămân fără vizitii\" de Cristian Săuchea (aceasta mi-a plăcut teribil).

în rest succes mai departe.

cu respect,
pt.
0
@noemi-kronstadtNKnoemi kronstadt
eu o stiam pe de rost si-o recitam ca pe-o mantra, cea mai buna strategie de ecranare impotriva atacului psihotronic :)
iar de la targ am luat toate cartile despre zane, vrajitorii si fiinte fantastice, cum crezi ca se poate rezista altfel impotriva atacului legionului poeticesc???

0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
mă bucură că m-ai luat, serios! nu mai divulg acu alte cele, că na, lăsăm și pe alt moment. dar iată că începe în reluare \"casa săbiilor\" la procinema, noapte bună, copii, viziune plăcută, lectură și mai și. iar visele, oho, visele...
0
Alexandru Moga, Ada de 13 ani nu a citit. Deci cea mai tânără cititoare a fost Andra, de 15 ani. Poezia ei mi-a plăcut, dar văd că ai \"prins-o\" până la urmă. Și da, sunt obișnuit cu orice vârstă. Probabil că dacă ai fi fost tu organizatorul, ai fi fost timorat de cei de 17 ani. Asta cred.

Alberto, m-am întrebat și eu. Dar se pare că băieții se maturizează mai târziu. Eu la vârsta aceea încă mă jucam. Încă o dată, da, mi-a plăcut \"Căutare\". Și nu ca poezie pentru copii. Și mulțumesc pentru atenționare.

Noemi, da, cam așa ceva s-a vrut. Am încercat să fac o întâlnire așa cum mi-ar fi plăcut să facă cineva și pentru mine atunci când aveam 18-19 ani. Mulțumesc pentru intervenție.

Ela, ai prins ideea. Publicul țintă au fost liceenii.

Adrian, ce produce Alberto? Sănătate să fie!

Mihai, am adăugat și subtitlul, \"Speranța\", ca să fie clar.

Alina, noi i-am primit cu inima deschisă pe copiii aceștia. Mi-ar fi plăcut să facă și pentru mine cineva așa ceva, la vârsta respectivă. Și nu, nu mă supăr nicidecum, dar nici nu sunt în centru. Poate în centrul batjocurii, da, dar nu mă deranjează asta, că nu fac serile astea pentru mine.

Teodor, Adrian Brașoveanu și Cristian Săuchea sunt scriitori cu condeiul format și nu intră în aceeași balanță cu elevii. Într-adevăr poezia lui Cristian îmi place și mie foarte mult și s-a întrecut pe sine în seara aceasta, eu îi mai știam câteva poezii. A fost cea mai mare surpriză pentru mine. Iar Laura și Alexandra, la cei 17 ani, au o poezie foarte matură. Atenție (și Mihai)!, nu confundați \"admirația\" cu \"atracția\". Mulțumesc pentru păreri și gânduri.

Ela \"Casa pumnalelor zburătoare\" îl am și pe CD, am văzut în seara asta câteva secvențe. Și muzica e foarte bună. Din păcate, pe Apolodor eu nu-l știu.
0
@gherman-adrianGAGHERMAN ADRIAN
nici dumneavoastra din cate imi dau seama. Sistemul. Sistemul acesta produce poeti pe banda rulanta. Destine care nu au trecut prin purgatoriul natural.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
da, io de copchil îl știu pe apolodor al lui naum (ca și noemi, numa că nu-l recitam ca pe o mantră, aveam altu ptr aceasta). e și o melo, poți căuta, cântată de anda călugăreanu.
ei bine, la bookfest în iunie, de îl voi găsi, sigur voi lua cele 2 volume ptr serile artgotice. că e musai să aveți colo.
ela
(bun filmucu ăsta, da)
0
Ela, am rectificat puțin și în text. Ambele grupuri (un cenaclu și un grup) erau de la licee. Noi, ceilalți \"mai mari\", eram în plus, pe-acolo. Poate am să-l cunosc pe Apolodor. Eu am aflat muuult mai târziu ce înseamnă \"mantră\". Și cred că nici acum nu știu precis.

Asiaticii ăștia sunt dați naibii. Cred că lor le-ar fi plăcut \"Căutare\".

Adrian, am înțeles acum. \"Purgatoriul natural\" vine el și singur. Nu cred că trebuie să-l aprindem noi.
0
Noemi, în timp ce scriam răspunsul veneau mereu alte și alte comentarii. Nu am zărit comentariul tău \"amedeu...\". Eu cuvinte nu mai am și nici nu știu ce să spun, pentru că nimeni de pe acest site nu mi-a mai luat așa apărarea și nu a văzut așa cum ai deslușit acolo. Iar \"mulțumesc\" nu e decât un cuvânt protocolar.
0
@camelia-sileaCSCamelia Silea
Văzând polemica de pe pagina lui Călin, aduc niște lămuriri în privința participanților de ieri. În privința celor de la Colegiul Național Pedagogic \"A. Șaguna\" trebuie spus că erau premianți la un concurs de creație literară care a fost organizat, bineînțeles, pe niveluri: gimnazial și liceal. Ada Silea a fost premiată la nivel gimnazial, \"povestioara\" și-a scris-o în clasa a VI-a, acum este într-a VII-a. Ar fi trebuit să mai vină două fetițe de acest nivel. Am avut și un băiețel, dar nu s-a ridicat la nivelul fetelor. Și, zău, nu am făcut parte din juriu la nivelul gimnazial. Andra Chelcea este chiar în clasa a IX-a, vă spune profa pe cuvânt de onoare. Am avut și un participant dintr-a XI-a care nu a fost premiat.
Personal, am toată stima pentru răbdarea lui Călin cu copiii, apreciez modul în care îi încurajează și înțelegerea de care dă dovadă. Aceste fetițe, da, au alte preocupări, în loc să facă altele. Pentru mine, ca organizator al concursului respectiv, este o plăcere să îi descopăr pe acești copii.
Mulțumesc, Călin, pentru invitație.
0
Am participat și eu la activitatea despre care se vorbește mai sus și îmi permit să-mi exprim câteva opinii:
1. Sunt sigur că domnul Călin Sămărghițan știa de la bun început că riscă punând pe site fragmente din creațiile invitaților, dar a făcut-o bine intenționat (a și explicat de ce). Cu atât mai mult trebuie apreciat pentru cronica sa; felicitări din toată inima, Căline!
2. Una este să-ți exprimi opiniile despre un eveniment la care ai participat nemijlocit și alta este să comentezi o cronică a acelui eveniment. În această idee, și mie mi s-a părut că poezia despre care se vorbește atât acum \"a atras admirația serii\", deoarece, în context, a însemnat cu totul \"altceva\" decât ceea ce se citise până atunci. Pe de o parte, la început au citit membrii unui cenaclu care deja au un stil bine conturat, mă refer inclusiv la un stil al cenaclului, în ansamblu (deoarece se întâlnesc des, săptămânal, au o revistă a lor, au un profesor îndrumător foarte apropiat de ei și foarte inimos și activ); apoi a urmat tânăra (care nu face parte din acest cenaclu) cu \"Atracția \" sa, care ne-a surprins pe toți pentru că era în cu totul \"alt registru\". Pe de altă parte, chiar și tânăra respectivă, a început cu o poezioară care mie mi s-a părut comună, banală, chiar naivă și a continuat cu \"Atracție\", care, repet, a părut \"altceva\". Mai departe, cireașa de pe tort a fost atunci când George Precup a întrebat-o: \"Dar, proză, nu scrii?\", iar tânăra a răspuns citind două creații în proză, care mie, cel puțin, mi s-au părut de-a dreptul remarcabile. Acesta este contextul în care s-a folosit sintagma \"admirația serii\".
Căline, nu am vrut să-ți iau apărarea, dar cel puțin sper ca prin cuvintele mele să nu creez confuzii și mai mari! Așa am perceput eu \"evenimentele\".
Încă o dată, felicitări pentru organizare, pentru cronică și... mulțumesc de invitație!
Cornel
0
A se citi în comentariul meu de la ora 10.27:
- \"apoi a urmat tânăra (care nu face parte din acest cenaclu) cu \"Căutarea \" sa\" (nu cu \"Atracția\" sa)
- \"a continuat cu \"Căutare\" ( nu \"cu Atracție\")

Eram cu gândul la comentariile care vorbeau de \"Atracția serii\" și \"Admirația serii\". Oricum, cred că s-a înțeles ceea ce am vrut să subliniez, chiar dacă am greșit titlul poeziei discutate.
Cornel
0
Cornel, mulțumesc mult pentru precizări. Ai suplinit excepțional minusurile cronicii, care dacă ar fi cuprins amănuntele date de tine, poate ar fi fost mai limpede. Nu-mi place să scriu cronicile evenimentelor pe care le organizez eu, tocmai pentru că trebuie să mă mențin cât mai obiectiv cu putiință, și nu-mi permit să mă \"revărs\" în ea, cum fac prin alte părți. În astfel de cazuri, cum este și aici, onestitatea și până la urmă omenia de care ați dat dovadă îmi sunt refugii necesare în cazul atacurilor gratuite pe care le resimt mai mult decât se vede. Și iar mă cenzurez ca să nu spun mai multe, mai ales că nu mai țin să mai conving pe nimeni de nimic.

Am să fac corecția cronologică, Andra a citit ultima, deci o voi menționa doar la sfârșit.
0
@ioana-geierIGIoana Geier
Felicitari! A fost un eveniment pozitiv ale carui efecte tin pana si de latura socio-umanului, intr-o lume aflata inca in deriva. A te implica, a te darui in astfel de scopuri este un lucru de apreciat.
Ioana Geier
0
@andra-0032071AAndra
Mulțumesc!
0
Ioana, mulțumesc pentru înțelegere, bineînțeles că a fost pozitiv. Păcat că sunt așa un comod și un leneș, că s-ar putea face lucruri frumoase.

Andra, bine ai venit pe site, și aștept cu nerăbdare primele postări. Îți recomand să începi cu prozele, mai ales că fiind de întindere nu le-am putut pune aici. Din păcate (sau din fericire!?) te-ai ales cu \"ștampila Sămărghițan\" și nu-ți va fi ușor. Dar răzbim noi, stai liniștită.
0
@andra-0032071AAndra
Dl. Sămărghițan, revin cu aceleași mulțumiri. E bine când vezi totuși că se nasc discuții pe seama ta, fie ele și cu nuanță negativă. Îți dai seama că totuși exiști și nu treci prin viața unui om \"doar așa\". Și bineînțeles, așa cum ar spune Optimistul: \"Orice șut în fund e un pas înainte.\"
Postările, vin și ele imediat.
0
@corina-gina-papouisCPCorina Gina Papouis
..take them young and feed them poetry and watch their soul look after itself…

felicitari Calin, participantilor, tinerilor participanti, parintilor tinerilor participanti si sibiului pentru ca numai acolo…

Cu prietenie,

Corina

0
Andra, uneori aici e junglă, alteori leagăn în vânt. O să te obișnuiești și nu ai decât de câștigat.

Corina! London Lady și poezia de pe bancă! Lasă-mă să spun doar atât.
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
Abia acum descopăr această cronică. Am citit răbdător toate comentariile. Vreau să mărturisesc ceva: deși îmi iubesc orașul, în fiecare zi mi-aș dori să fiu în Sibiu, în București, în Iași, Chișinău, Suceava, Brașov, Piatra Neamț sau în alte orașe unde tineri de vârsta mea sunt îndrumați, ascultați, susținuți.
De când am început, mă descurc singur sau cu ajutorul prietenilor de pe net, aflați în toate colțurile lumii, numai aici nu. Când au și ei timp. E trist să fii singur, să nu ai cu cine să schimbi idei, impresii, să te asculte, să asculți.
De aceea spun: felicitări din toată inima, domnule Călin Sămârghițan!

Doru Emanuel
0