Buzoi Cornelia

Trecutul rupe pagini ingalbenite din vise... Vise rulate pe zidul lacrimilor impietrite... Lacrimi ce mi-au deformat naturaletea zambetului... Zambetul ce-l asterneam reflexelor privirii

Dacă azi ți-aș spune tot ce simt…ți-aș cutremura tot universul… Trupul ți s-ar despica în miile de cuvinte de dragoste pe care mi le-ai ignorat… Glasul ți s-ar tranforma în gheața care-mi atingea

Tacerea gri a unei scrisori, zborul stins al apusului Visul inecat in rau, creanga pustiita a copacului O lumina uitata aprinsa in camera…singuratate Totul abunda in ceata zilei de

Lacrimi saltarete pe pielea-mi timpuriu ridata… Palma stanga, usor stransa, nemiscata… Versurile unei melodii ce acopera linistea ingrata… Si… sadismul neclintit al amorului uitat… Trei… doi…

lucruri insignifiante imi invadeaza focul gandirii determinandu-ma sa strig in tarziul moment de liniste sunetul ce trebuia sa ma salveze intr-o iertare trista urmand ca mai apoi sa ma sacrific

Am mintit si m-am mintit cand am promis sa ma resemnez pentru ca alaturi mi s-a asezat o imensa dorinta de-a sti cum oamenii isi marturisesc iubirea in zorii vremurilor iar eu inca duc o lupta

A cazut si ultima alinare in abisul suferintei si inca astept sa-mi strigi numele in prapastia cuvintelor suprimate pentru nobilul gest de-a...TACEA... departe in frigul ignorantei ma paraseste

chemarea celor din urma mi se impregneaza in nefericire si simt cu cioburile promisunilor imi taie si ultima vena de speranta imi scriu testamentul in ultima clipa de tristete fara a cugeta la

Aș crede că ne-am întâlnit cândva în locul unde se nasc erorile Pentru că te-am cunoscut în imposibilitatea de a mă recunoaște Nu vreau să te mai idolatrizez ca pe un înger ce-mi stropește glasul

tăcerea...atât mai zaceîn cele trei ceasuri de viață care au trecut ca un zbor al ciorilor deasupra mormântului ce îngroapă în sine nașterea unei simple vibrații menită de a muta un gol de

urlu în interiorul meu până rup orice barieră fără să gândesc cât de mult mă rănesc îmi sfâsii neîntrerupt pielea de pe oasele prigonite de batjocura celor ce nu cunosc ce e suferința încerc din

Lacrimi de spini îmi crestează în piele un râu de sânge Ce se prelinge atât de încet și profund în euforism Îmi înnegrește undele de viață împietrire în privire Retina mi se albește în imaginile

Mă ajuți să-mi îngheț simțirile Și te simt șerpuindu-te sub pielea mea Săngele mi-l coagulează respirația de himeră... Creație amorfă ce mă domină... Model infirm de singurătate Zbori cu aripi

Creionează-mi în suflet un strop de speranță Exonerează din trecut și fii copil al Lunii Îndulcește-mi amărăciunea ce mă face frumoasă Sau doar vino lângă mine în nuanța primăverii Să uităm de

Heruvim neînsuflețit de celest... Levitezi în nebunia mea... Mă înmiresmezi cu parfum de neputință... ...nu pot atinge nemurirea eterului... Cristal de piatră ce mă depărtezi de

piatră...curge lava prin crăpăturile ei...prelung...în locul unde este nimic...doar o urmă de nimic uitată de nimeni...arde? nu...este doar un nimic dureros...să fie culoarea din

Până și trupul mă trădează În lupta împotriva sinelui Gândesc în absența mea Și tresar la pala de vânt Care îmi secerează zâmbetul... Ești tu... Tu…înger satanic... Mă străbați…e un drum

Am omorât timpul și-l păstrez la formol doar pentru tine... Ca să nu simt că m-au îmbrătrânit rugămințile împăienjenite... De zâmbete forțate și tristețuri nefondate... De iluzii crispate...de

Și dacă viața e alcătuită din monade Atunci aș crede că suntem monada din NOI... Și dacă viața e alcătuită din durere Atunci aș crede că suntem durerea din NOI... Și dacă viața e alcătuită din

absconsitate...aflicțiune...incapacitate...toate aceste stări la un loc doar într-un singur sclav ce, culmea...,îmi slujește drept acoperământ pentru acest suflet ocazional care poate mâine se va